Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 14:22 - Biblia în versuri 2014

22 Încât poporul a pășit, Prin albie, ca pe uscat. Israel a înaintat, În timp ce apele-l vegheau, Căci ca un zid se înălțau, La dreapta și la stânga lui.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

22 Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 Israelienii au trecut prin mijlocul mării ca pe un teren (care ar fi fost) permanent uscat. Apele se făcuseră (ca un) zid în dreapta și în stânga lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Fiii lui Israél au intrat prin mijlocul mării pe uscat și apele erau ca un zid la dreapta și la stânga lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

22 Și copiii lui Israel au intrat în mijlocul mării pe uscat și apele le erau un perete la dreapta și la stânga lor.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 14:22
27 Mawu Ofanana  

Ale lui ape le-a lovit Și-n felu-acesta a vorbit: „Unde e Domnul Cel pe care Ilie-al meu, stăpân, Îl are?” Apele-atunci s-au despicat, Iar Elisei, ca pe uscat, În clipa ‘ceea, a putut, Peste Iordan să fi trecut.


Mantaua pe cari a purtat-o, Ilie și-a înfășurat-o, Făcând-o sul. El a venit, Cu ea, la râu, și a lovit În apele Iordanului. Acestea, înaintea lui, În două părți s-au despicat, Astfel încât, ca pe uscat, Trecut-au peste râu cei doi.


Marea, în două-ai despicat Și a trecut, ca pe uscat, Poporul Tău. Peste cei care Îl urmăreau cu-nverșunare, Potop de ape-ai prăbușit Și în adâncuri au pierit.


La Marea Roșie strigase Domnul, iar marea se uscase, Încât poporul a putut, Prin ea, în urmă, de-a trecut, Ca prin pustiu. El l-a scăpat,


Pe Cel cari brațul Și-a-nălțat Și-n Marea Roșie-a tăiat Cărare! Îndurarea Lui Ține în veacul veacului!


Pe-Acel cari, prin mijlocul ei, A dus poporul de Evrei, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Din apa mării a făcut Pământ uscat și s-a trecut Cu pasul, apa râului. Când am văzut minunea Lui, Cu toții, noi ne-am bucurat.


Izvoarelor ai poruncit Și în pustie au țâșnit; Tu ai făcut de s-au uscat Râuri care n-au mai secat.


Marea a despicat-o El, Un drum făcându-le astfel, Iar apele s-au adunat Și ca un zid în jur le-au stat.


În schimb, Israel a trecut, Prin mare, ca și pe uscat, În timp ce apele au stat Ca și un zid, lângă popor, La dreapta și la stânga lor.


Toți caii Faraonului, Cu călăreți și-ale lui care, După ce au intrat în mare, Domnul – ca nimeni să nu scape – A pus ca ale mării ape Să-nghită totul, imediat, În hăul lor întunecat. În schimb, fiii lui Israel, Scăpați au fost, de la măcel, Căci ei, prin mare, au umblat La fel cum umbli pe uscat.”


Apa a fost învolburată, A Tale nări când au suflat: S-a-ngrămădit, s-a ridicat Și ca un zid – de netrecut – Talazurile s-au făcut. Valuri, apoi, în largul zării, S-au închegat, pe-ntinsul mării.


Limba de mare – cari aflată E în Egipt – va fi secată De către brațul Domnului. O să-Și ridice mâna Lui, Asupra Râului, să-l taie Apoi, în șapte mici pâraie, Pe care va putea poporul Ca să le treacă cu piciorul; Căci toți oamenii adunați Vor putea trece încălțati Prin ape, când are să taie Chiar Domnul, Râul, în pâraie.


Astfel, va fi un drum pe care Doar rămășița, ce o are Poporul Domnului, va trece, Când va veni vremea să plece Aceia cari se mai vădeau Că în Asiria erau. Atunci se va-ntâmpla la fel Cum s-a-ntâmplat cu Israel, Când de la Egipteni din țară, De Domnul a fost scos afară.


Așa vorbește Domnul, care Croit-a un drum larg, pe mare Și o cărare-n ape cari Erau puternice și mari;


Ori nu ești Tu Acela care Ai uscat apele din mare Și o cărare ai făcut, Pe cari, să treacă au putut Răscumpărații Tăi apoi?


Unde-i Cel care îl veghea Pe Moise și-l povățuia Cu al Său braț tare, slăvit, Cu care ape-a despărțit În fața lor și-astfel, în lume, Să-Și poată face-un veșnic Nume?


Unde-i Cel ce-i călăuzea Prin valuri și îi conducea, Ca pe un cal, pe-un drum ales, Fără de pietre, pe un șes?”


„Eu Însumi fi-voi în ăst loc” – Domnul a zis – „și-un zid de foc, În jurul zidurilor lui – Ale Ierusalimului – Eu am să fiu, căci slava Mea În al lui mijloc va ședea!”


La drum, pornind spre largul zării. Trecură prin mijlocul mării Și spre pustiu, s-au îndreptat. Trei zile-n șir, ei au umblat Prin al Etamului pustiu Și s-a oprit, într-un târziu, La Mara. Iarăși au pornit


„Vreau ca să știți dar, fraților, Cum că părinții noști’, sub nor Erau atunci, și fiecare A fost trecut, apoi, prin mare.


Prin marea Roșie, poporul Putut-a trece, cu piciorul, Tot prin credință, și-a umblat, Prin ea, la fel ca pe uscat; Iar Egiptenii cari veneau Din spate și îi urmăreau Cu furie, dezlănțuiți, De ape fost-au înghițiți.


Apele care au venit De sus, pe dată s-au oprit. Grămadă-apoi, s-au înălțat Și-ncremenite ele-au stat, Aflându-se la depărtare Față de o cetate care, „Adam”, atunci era chemată, Fiind lângă Țartan, aflată; Iar apele care erau În jos și care se scurgeau Udând mereu acea câmpie – Care, așa precum se știe De către toți – este chemată Ca fiind drept „marea Sărată”, S-au scurs de tot, de s-a uscat Albia-n care s-au aflat. Astfel, prin albia uscată, Poporul a trecut îndată, Punându-și corturile lui, În fața Ierihonului.


Toți preoții care-au cărat Chivotul Domnului, au stat În mijlocul Iordanului, Ca pe uscat. Poporului, I s-a permis în acest fel, Să treacă peste râu-acel.


Să-i învățați în acest fel: „E semn că-ntregul Israel, Peste Iordan – prin râul care Voi îl vedeți azi, fiecare – Trecut-a ca și pe uscat,


Ca și un zid de apărare Au fost aceștia-n vremea-n care Cu turmele, pe câmp, am stat, Ziua și noaptea, ne-ncetat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa