Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 13:9 - Biblia în versuri 2014

9 Un semn, pe mână să îți fie, Și ca un semn de amintire Pe frunte, în a ta privire. Astfel, legea lui Dumnezeu, Sub ochii tăi, va fi mereu. Numai așa, în gura ta, Întotdeauna, ea va sta, Căci din Egipt, cu brațu-I tare, Domnul v-a scos, pe fiecare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Să fie pentru voi ca un semn pe mână și ca o evidență împotriva uitării (pusă) pe frunte. Vă cer să procedați așa având în vedere că trebuie ca legea lui Iahve să fie pe buzele voastre; pentru că Iahve v-a scos din Egipt acționând în forță (pentru voi) cu mâna Lui.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Să-ți fie [aceasta] ca un semn pe mâna ta și ca o aducere aminte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte, între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Și aceasta să‐ți fie ca semn pe mâna ta și ca o amintire între ochii tăi, ca legea Domnului să fie în gura ta; căci Domnul te‐a scos din Egipt cu mână tare.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 13:9
38 Mawu Ofanana  

Doamne, acei ce-au făcut rău, Sunt oameni, din poporul Tău, Pe care l-ai răscumpărat, Atuncea când ai arătat Puterea Ta, nespus de mare, Aflată-n brațul Tău cel tare.


Să-L lăudați dar, pe Acel Care l-a scos, pe Israel, Din mijlocul Egiptului, Că-n veci ține-ndurarea Lui!


Pe Cel cari brațul Și-a întins Și cu-a Sa mână l-a cuprins, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Puternic, al Tău braț se-arată. Dreapta Îți este înălțată, Iar mâna Ta e întărită.


Că trebuie să pomeniți Ziua aceasta, tot mereu. Drept cinste pentru Dumnezeu, Din neam în neam, va trebui O sărbătoare-a prăznui. Ea o să fie, pentru voi, O lege veșnică apoi.


Exact când timpul s-a-mplinit – Când patru sute și treizeci De ani, pe-ai timpului poteci, Trecură – oastea Domnului Ieși din a Egiptului, Robie cruntă și amară, Și părăsit-a acea țară.


Atunci când fi-vei întrebat, De fiul tău: „Ce-a însemnat Lucrul acesta?”, tu să-i spui: „Prin brațul tare-al Domnului Atotputernic, am ieșit Din țara-n care-am fost robit. Din al Egiptului ținut – În care noi, robi, am zăcut – Domnul ne-a scos, în libertate. Deci iată ce însemnătate Au toate-aceste lucruri. Când


Ceea ce fac acuma, ție, Un semn pe mână, să îți fie, Precum și-un semn de amintire, Cari fi-va sub a ta privire. Căci prin puterea mâinii Lui, Domnul, din al Egiptului Ținut, ne-a scos pe toți, afară, Și liberi, El ne-a făcut, iară.”


Moise, în urmă, a venit, Poporului de i-a vorbit: „Să v-amintiți, neîncetat, De-această zi-n care-ați scăpat Din a Egiptului robie, De-acum și până-n veșnicie. Pe voi, fiii lui Israel, Cu brațul său puternic, El – Domnul – v-a ridicat de jos Și din robia grea, v-a scos. Porunca Lui, va fi-mplinită: Să nu mâncați pâine dospită,


Îmi voi întinde, peste el, Brațul, și voi lovi astfel, Egiptul, cu minuni pe care Am să le fac, fără-ncetare, Până când o să fiți lăsați, Din acea țară, să plecați.


Dar Faraon n-o să voiască Să vă asculte. Astfel, Eu Îmi voi întinde brațul Meu, Peste Egipt. Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor Și din robia grea și-amară, Atuncea îl voi scoate-afară, Prin ale Mele brațe tari, Cu judecăți aspre și mari.


Căci ele o cunună sânt Pe capul tău, pe-acest pământ, Și-un lanț din aur însăilat Care la gât ți-e atârnat.


Copile, să nu-ndepărtezi Tot ce ți-am spus, ci să păstrezi Învățătura ce ți-am dat, Sub ochii tăi, neîncetat! Păstrează, în a ta ființă, Înțelepciune, chibzuință!


Ca pasărea care-n neștire Dă buzna-n laț căci ea nu știe Că viața dată o să-i fie Săgeții ce o va ajunge Și-al ei ficat îl va străpunge.


„Pecete, pune-mă a sta Pe brațul și inima ta, Pentru că dragostea e mare Și-asemeni morții, e de tare; Iar gelozia ațâțată, Apare neînduplecată. Ca locuința morților E al ei jar, mistuitor Precum e jarul focului – E-o flacără a Domnului.


Sabia Domnului – cea mare, Aspră și negrăit de tare – În acea zi, o să țâșnească Din teacă și o să lovească Leviatanul; după el, Lovit va fi-n același fel Și Babilonul; negreșit, Are să fie-atunci lovit Și șarpele fugar, de-ndat’, (Cari și „Asur” mai e chemat). Lovit va fi Leviatanul, Iar Domnul Își va urma planul, Lovind șarpele inelat (Care, „Babel”, este chemat). Apoi, precum Domnul a zis, Balaurul va fi ucis, Cel ce se află lângă mare (Și cari, „Egipt”, drept nume, are).


Iată-L că cu putere vine! Porunci, în al Său braț, El ține. Iată, cu El e plata Lui, Iar răsplătirea Domnului Merge-n ‘naintea Sa. Pe urmă,


Unul va zice-atunci: „Eu sânt Numai al Domnului Cel Sfânt!” Altul, cu al lui Iacov nume, Are a se numi, în lume. Altul, apoi, cu mâna lui, Va scrie: „Sunt al Domnului!” Va fi cinstit, în acest fel, Cu numele lui Israel.”


Pe ale Mele mâini ai stat, Pentru că-n ele te-am săpat, Iar zidurile tale sânt ‘Naintea ochiului Meu sfânt.


Te scoală braț al Domnului! Te-mbracă cu puterea Lui! Trezește-Te și Te arată, Precum erai Tu altădată, În vremurile vechi. Dar oare, Nu ai fost Tu, Acela care, Peste Egipt ai tăbărât Și-ndată l-ai și doborât? Sau nu Tu, oare, ai ajuns Balaurul și l-ai străpuns?


„Și iată” – zice Dumnezeu – „Acesta-i legământul Meu, Ce-l fac cu ei: „Al meu Duh vine Și se-odihnește peste tine. Cuvântul Meu, de gura ta, Nu se va mai îndepărta Și nici față de-ai tăi copii, De-acum și până-n veșnicii. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Domnul a zis: „Pe viața Mea, Chiar de ar fi Ieconia – Fiul lui Ioiachim, aflat În Iuda, ca și împărat – În a Mea dreaptă, un inel Ca să pecetluiesc cu el, Chiar și atunci l-aș lepăda.


Acum, Tu care ești, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Care ai scos al Tău popor Din mâna Egiptenilor Prin brațul Tău puternic, tare, Și Ți-ai făcut un Nume mare, Așa cum astăzi e știut Și-n tot pământul cunoscut, Află că am păcătuit Și făr’delegi, am săvârșit.


Tunet, e glasul Domnului, Mergând în fața oștii Lui. Tabăra Lui e foarte mare. De-asemenea e foarte tare Acela care se vădește, Cuvântul, că îl împlinește. A Domnului zi se arată Mare a fi și-nfricoșată. Dar cine poate fi în stare Să suferă acea zi, oare?


Privind la ciucurele-acel, O să vă amintiți, mereu, Poruncile lui Dumnezeu, Căci trebuie să le-mpliniți. În acest fel, nu o să fiți Târâți de pofta ochilor, Precum și a inimilor, Către curvie. Ne-ncetat,


Ale lor fapte sunt făcute, Numai pentru a fi văzute, De oameni. Hainele lor, toate, Au filacteriile late, Cu poale lungi și ciucuri mari.


Ce zice ea? „Cuvântul vine. Aproape este el, de tine; În gura ta, el viețuiește, În a ta inimă, trăiește.” Cuvântu-acesta, negreșit, Drept al credinței s-a vădit, Iar noi, acum, ne străduim Ca să vi-l propovăduim.


Ea, dimpotrivă, să știi bine Că foarte-aproape e, de tine; Iar dacă o vei căuta, E-n gura și-n inima ta, Pentru ca tu să o păzești, Neîncetat, și s-o-mplinești.”


Să-ți amintești, neîncetat, Că și tu, rob, ai fost aflat În al Egiptului ținut, Dar Domnul, liber, te-a făcut. Cu braț întins și mână tare, Din a Egiptului strâmtoare, Te-a scos afară, ți-a dat tihnă. Păzește-I ziua de odihnă Întotdeauna, negreșit, Așa precum a poruncit.


Tu să răspunzi, copilului: „Eram ai Faraonului Robi, în Egipt. Din a lui țară, Doar Dumnezeu ne-a scos afară.


Poruncile ce le primești, În inimă, să le păzești.


Un semn de-aducere aminte, Să-ți legi la mâini și înainte, Ca pe fruntarii, să le-așezi Între-ai tăi ochi, ca să le vezi.


De-aceea, se va pomeni Că într-o zi doar, vor veni Urgiile, să o lovească. Moartea are să o pândească, Iar tânguirea va cădea, Asupra ei, cu foametea. De foc, va fi ea pârjolită, Până când fi-va nimicită, Căci Dumnezeu – Acela care A judecat-o – este tare.


Pe-adevăratul Dumnezeu, La care au slujit, mereu, Părinții lor – pe-Acela care L-a scos, cu brațul Său cel tare, Din a Egiptului robie, Ca un popor liber să fie – Și a urmat alți dumnezei Slujiți de oamenii acei Care în țară locuiau, Sau care împrejur erau. La ei, s-a dus de s-a-nchinat Israelul și-a mâniat Pe Dumnezeu, necontenit, Prin ‘ceea ce a săvârșit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa