Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 11:8 - Biblia în versuri 2014

8 Atunci, oricare slujitor Al tău, se va grăbi la mine: Pân’ la pământ au să se-nchine, În fața mea, și au să spună: „Întreg poporul, îl adună Și ieși apoi, cu el, afară. Să părăsești această țară!” Când toate se vor fi-ntâmplat, Noi toți pleca-vom imediat.” Când Moise, vorba, și-a sfârșit, Plin de mânie a ieșit, Din fața Faraonului Și-a tuturor slugilor lui.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Atunci toți acești slujitori ai tăi vor veni la mine și se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieși, tu și tot poporul care te urmează!“. După aceea voi ieși. Și, plin de mânie, Moise a ieșit de la Faraon.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Atunci toți acești slujitori ai tăi vor veni la mine și se vor apleca până la pământ înaintea mea, zicând: ‘Pleacă împreună cu tot poporul care te urmează!’ Apoi voi pleca!»” Moise a ieșit de la faraon plin de mânie…

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Vor coborî la mine toți acești slujitori ai tăi și se vor prosterna înaintea mea, zicând: ‹Ieși tu și tot poporul care te urmează!›. După aceea voi ieși»”. A ieșit [Moise] de la Faraón aprins de mânie.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Atunci, toți acești slujitori ai tăi se vor coborî la mine și se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: «Ieși, tu și tot poporul care te urmează!» După aceea, voi ieși.’” Moise a ieșit de la Faraon aprins de mânie.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Și toți acești robi ai tăi se vor pogorî la mine și se vor pleca înaintea mea zicând: Ieși tu și tot poporul care este la picioarele tale. Și după aceea voi ieși. Și a ieșit de la Faraon aprins de mânie.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 11:8
18 Mawu Ofanana  

Când Ben-Hadad a auzit Răspunsul, iute-a repezit Alți soli, către Ahab. Prin ei, El zise: „Vreau ca zeii mei Cu-asprime să mă pedepsească, De nu are să nimicească Oștirea mea, Samaria! Doar praf rămâne-va, din ea! Dar și acela-i prea puțin, Pentru oștenii care vin Pe urma mea. Din praful ei, Nu vor putea oștenii mei, Măcar un pumn de praf a ține, Căci multă oaste e cu mine!”


Cu cel ce fost-a împărat Peste Edom – au și pornit Să-i vină-n sprijin, negreșit. O săptămână au făcut Pe drum, iar apa de băut – Pentru oșteni și pentru vite – Era aproape pe sfârșite.


Când aste vorbe-am ascultat, Îndată eu m-am supărat


Doamne, să nu mă pedepsești – Când voi greși – cu-a Ta mânie. Doamne, să nu mă mai lovești, Mustrându-mă cu-a Ta urgie.


„Da!”– zise Moise – „Nu voi sta, De-acuma, înaintea ta!”


De la-mpărați, vei căpăta Hrană și te vor alăpta Împărătese. Toți – la tine – Veni-vor ca să se închine Și au să-ți lingă fiecare, Țărâna strânsă pe picioare, Ca tu să știi cum că, mereu, Adevăratul Domn, sunt Eu, Iar cei ce n-au nădejdea-n Mine Au să rămână de rușine.”


Voi da asupritorilor, Să își mănânce carnea lor, Iar mustul care, în beție, Are să-i poarte, o să fie Chiar al lor sânge. Că sunt Eu, Adevăratul Dumnezeu, Toți au să știe. Vor vedea, Cât e de mare slava Mea. Vor ști că-ți sunt Mântuitor, Precum și Răscumpărător, Că sunt Puternicul pe care, Neamul lui Iacov, doar, Îl are.”


Atunci când Duhul m-a răpit, Mergeam furios și necăjit, Iar Domnul, mâna, Își lăsase, Asupra mea de apăsase.


Atunci când Nebucadențar I-a auzit, s-a umplut iar De-o grea mânie. S-a schimbat La față și s-a încruntat Când spre Șadrac el a privit Spre cel care-i Meșac numit Și-asemenea către cel care Drept Abed-Nego, nume are. Apoi, cuvântul a luat Și-a poruncit ca, imediat, Cuptorul să se pregătească: De șapte ori să se-ncălzească Mai mult, decât de obicei, Ca să îi ardă pe cei trei.


Moise-a fost blând, cum nu mai sânt Alții la fel, pe-acest pământ.


Dar ei tăceau. Atunci, Iisus, Privindu-i mânios, a spus: „Întinde-ți mâna!” Omu-acel, A-ntins-o și-a ajuns la fel, Cu și cealaltă, de îndat’,


Popoarele, toți, îngroziți, Vor întreba, nedumeriți: „Oare de ce, Domnu-a făcut, Acestei țări, tot ce-am văzut? Oare de ce, astă mânie? De ce-a vărsat astă urgie?”


Încât foamea o să-i topească Și friguri au să-i chinuiască, Pân’ se vor stinge. Boli cumplite Îi vor lovi; le voi trimite Și fiarele cu colții lor Și-apoi otrava șerpilor.


Din al Egiptului ținut, Fără ca să se fi temut De împărat, el a ieșit, Tot prin credință, negreșit; De neclintit, s-a arătat A fi, în ea, neîncetat, De parcă el L-ar fi văzut, Pe Cel ce este nevăzut.


Iată, acuma, îți dau Eu, O parte dintre cei pe care, Satan, în sinagogă-i are, Care își spun că sunt Iudei, Dar mint, pentru că nu sunt. Ei, De-acuma, vor veni la tine, Ca la picioare-ți, să se-nchine, Și vor pricepe, negreșit, Ce mult, pe tine, te-am iubit.


Barac, de-ndată, veste-a dat, În tot ținutul, și-a chemat Oameni din Zabulon și fii Ai lui Neftali. Zece mii De inși, a strâns, în jurul lui, După porunca Domnului. Debora s-a alăturat, Oștirii ce s-a adunat Și-apoi, la drum, toți au pornit.


Când Ghedeon a poposit Lângă Sucot, a îndrăznit Să ceară oamenilor care Erau acolo, de mâncare: „Vă rog, câteva pâini să dați, Oștenilor cu mine-aflați, Căci sunt flămânzi și obosiți. Iată că noi suntem porniți În urmărirea lui Țalmuna Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una, Căci împreună-s așezați, În Madian, ca împărați.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa