14 De ele, țara s-a umplut, Căci nicicând nu s-a mai văzut, În lume, un astfel de roi. Și nici în vremile de-apoi, Așa ceva, n-o să mai fie Și-astfel de roiuri n-au să vie.
14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată și nu va mai fi.
14 Acestea au venit în toată țara Egiptului; și s-au așezat pe tot teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de mare, încât nu a avut vreodată echivalent și nici nu va mai avea.
14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat în toate ținuturile Egiptului; și erau atât de multe lăcuste, cum nu mai fuseseră înainte și nici nu vor mai fi după. Niciodată nu fuseseră atât de multe lăcuste ca atunci și nici nu vor mai fi vreodată asemenea.
14 Lăcustele au venit peste țara Egiptului și s-au așezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese și nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.
14 Și lăcustele s‐au suit peste toată țara Egiptului și s‐au așezat în toate hotarele Egiptului foarte apăsătoare; înainte de ele n‐au fost astfel de lăcuste și după ele nu vor fi asemenea.
Când foamete are să fie, Când valul ciumei o să vie Sau când rugina va cădea, Tăciunele de-asemenea, Ori când lăcuste-au să apară Făcând mare prăpăd în țară, Sau de cumva vrăjmașul rău Va-mpresura poporul Tău – În țara lui, sau în cetate – Când bolile nenumărate Se vor abate peste el, Sau când urgii, de orice fel, Îl vor lovi, atunci – cumva –
Mâine, voi face ca să bată – Exact la acest ceas în care Eu îți vorbesc – o piatră mare. Iar piatra care o să vie, Atât de mare o să fie, Cum nu s-a pomenit vreodată, De când e țara-ntemeiată.
A pustiit via mea, toată, Și-al meu smochin bucăți e! Iată, De coajă fost-a jupuit Și la pământ, apoi, trântit! Albe ajuns-au ca să fie Mlădițele din a mea vie!