Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 9:4 - Biblia în versuri 2014

4 Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Acesta avea un altar de aur pentru tămâie și Chivotul legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Acolo erau: altarul de aur pe care se ardea tămâia și „Cufărul Legământului” acoperit total cu aur. În acest „Cufăr” erau următoarele obiecte: un vas din aur în care era mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele pe care fusese scris „legământul”.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 care avea altarul de aur pentru tămâiere, arca alianței acoperită peste tot cu aur, în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaròn ce înfrunzise și tablele alianței.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

4 Acolo erau cădelniţa de aur şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur, unde se aflau vasul de aur cu mană şi toiagul lui Aaron, care dăduse vlăstari, şi tablele legământului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 El avea un altar de aur pentru tămâie și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 9:4
26 Mawu Ofanana  

Lighenele au mai urmat, Potirele meșteșugite, Cățuile, cești și cuțite; De-asemeni, aste lucruri, toate, În aur doar, au fost lucrate. Apoi, țâțânile pe care La avea ușa, la intrare, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Numai din aur s-au turnat.


Pentru chivot, am căutat Un loc, unde l-am așezat, Căci legământul Domnului Se află înlăuntrul lui. Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat Cu Israel, când l-a scăpat Din al Egiptului ținut, Când din rob, liber l-a făcut.”


Chivotu-n el, atunci, avuse Doar tablele care-au fost puse De Moise, și aveau pe ele, Toate cuvintele acele Pe care Domnul le-a rostit Când, la Horeb, El a venit Ca să încheie-n acest fel, Un legământ, cu Israel. Din piatră, tablele erau Și în chivot, loc, își aveau, Iar legământul s-a-ntocmit Când Israelul a ieșit Din al Egiptului ținut, Căci Domnul, liber, l-a făcut.


Chivotu-n el, atunci, avuse Doar tablele care-au fost puse, De Moise și aveau pe ele Toate cuvintele acele Pe care Domnul le-a rostit Când, la Horeb, El a venit Ca să încheie-n acest fel, Un legământ, cu Israel. Ăst legământ s-a întocmit Când Israelul a ieșit Din al Egiptului ținut, Când Domnul, liber, l-a făcut.


De copci, trebuie atârnat Apoi, perdeaua. Așezat, În dosul ei, are să fie Chivotul pentru mărturie. Perdeaua va avea menire Pentru a face despărțire, Acolo, între Locul sfânt, Și între cel chemat „prea sfânt”.


Domnul, cu Moise, când vorbea, Pe muntele Sinai ședea. Când a sfârșit de cuvântat, Table de piatră, El i-a dat, Lui Moise. Două au fost ele. S-a scris, pe tablele acele, Cu degetul lui Dumnezeu, Pentru ca astfel, tot mereu, Bine păstrate, să se ție, Spre a servi drept mărturie.


Din munte-apoi, Moise-a venit, Cu tablele ce le-a primit Atunci, acolo, ca să fie, Pentru popor, de mărturie. Ele erau ca și o carte, Scrise pe fiecare parte.


Din muntele Sinai, apoi, Moise se-ntoarse înapoi, Cu tablele de mărturie În mână, fără ca să știe Că toată pielea feței lui – Căci îi vorbise Domnului – Acum, puternic strălucea Și că lumină răspândea.


Altar, precum i s-a cerut, Pentru tămâie, a făcut. Altarul, pentru-a fi cioplit, Lemn de salcâm s-a folosit. Un cot avut-a în lungime, Și încă unul în lățime; În înălțime, trebuia, Doi coți, altarul a avea, Și-n patru muchii el să fie; Iar coarnele ce-aveau să-i vie Cioplite-altarului acel, Dintr-o bucată sunt, cu el.


Apoi chivotul l-au adus – „Al mărturiei” – având pus, Pe el, capacul denumit „Al ispășirii”, însoțit De toți drugii chivotului, Servind pentru mutarea lui;


Chivotul, îl veți pune voi, În interiorul cortului. Ai să atârni, în fața lui, Perdeaua din lăuntru, care Servește drept despărțitoare.


Vițelul său, Aron să ia Cădelnița. Să pună-n ea Cărbuni aprinși – adică jar – De pe al Domnului altar. Loc, trebuie să-i mai rămâie, Să pună doi pumni de tămâie – Tămâia cea mirositoare, Mărunt pisată – după care, Va duce tot ce va avea, În partea de după perdea. Astă perdea are menire, În cort, de-a face despărțire.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Al lui Aron toiag să-l pui, Din nou, în cortul Domnului, Căci vreau ca semn să fie el, Pentru întregul Israel – Pentru cei cari se răzvrătesc – Și-n acest fel, am să opresc Cârtirile, din fața Mea. Când ăst toiag, îl vor vedea, Toți au să știe, bunăoară, Cum să se poarte, să nu moară.”


Eu, un bărbat, Îmi voi alege. Ai să-l cunoști, după toiege: Al cui toiag a înflorit, Va fi bărbatul potrivit. În felu-acesta, voi putea, Capăt să pun, în fața Mea, Tuturor vorbelor pe care, A lui Israel adunare, În contra voastră, le-au pornit.”


A doua, zi când a intrat Moise, în cort, a observat Cum că toiagul dăruit Din partea neamului Levit, Pentru Aron, se înverzise, Făcuse muguri, înflorise, Și-a copt migdale-n ramul lui.


Zile și nopți, am petrecut Pe munte, sus, cum ați văzut. La patruzeci de zile-apoi, Mi-a adus Domnul – pentru voi – Tablele cari din piatră sânt, Pe care, al Său legământ Fusese, chiar atunci, înscris.


Pe munte-apoi, eu am urcat Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat Acele două table mari, Din piatră – tablele pe cari, Așa după cum a promis, El, legământul, Și l-a scris – Pe care l-a-ncheiat cu voi – Iar eu vi l-am adus apoi. Eu, patruzeci de zile-am stat, Pe munte, sus. Nu am mâncat Nimic, în timpul petrecut Acolo, și nici n-am băut.


Pe dată, Templu-acela mare, Pe care Dumnezeu îl are, În ceruri, s-a descoperit, În fața mea, și am zărit Chivotul legământului, În încăperea Templului. Glasuri, apoi, s-au auzit, Iar tunetele-au bubuit; Fulgere, cerul, l-au brăzdat, Pământul s-a cutremurat Și, din înalturi, s-a pornit O grindină ce l-a lovit Fața întregului pământ Și toate câte, pe el, sânt.”


Alt înger mi s-a arătat Și, spre altar, s-a îndreptat. Cădelnița ce o avea, A fi de aur, se vădea. În fața lui, când a sosit, Tămâie multă a primit, Ca s-o aducă pe altar, Și să-nsoțească acel dar, Cu rugile cari, ne-ncetat, De la cei sfinți s-au înălțat. Toate aceste-au fost aduse Și, pe altar, au fost depuse. În fața jilțului cel mare, Altarul, al său loc, și-l are – Iar după cum am observat – Din aur, el este lucrat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa