Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 9:12 - Biblia în versuri 2014

12 Odată pentru totdeauna, Hristosul nostru a intrat, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Și n-a dus sânge de vițel Și nici de țapi. Acolo, El, Cu al Său sânge a intrat, După ce-ntâi a căpătat O veșnică răscumpărare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

12 a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 Când El a intrat în acel Loc Foarte Sfânt odată pentru totdeauna, nu a adus acolo sânge de țapi sau de viței, ci propriul Său sânge. Astfel, El a obținut pentru noi o achitare eternă a păcatului.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

12 şi a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sângele Său, dobândind o răscumpărare veşnică.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 9:12
32 Mawu Ofanana  

Numărul săptămânilor Sortite pentru-al tău popor Și pentru-a ta sfântă cetate – Până când fi-vor încetate Relele ce sunt săvârșite Și până vor fi ispășite Păcatul și nelegiuirea De cari umplută este firea, Până când fi-va arătată Neprihănirea minunată Care urmează ca să vie Și veșnică are să fie, Pân’ la pecetluirea care Astă vedenie o are Și cu această prorocie, Și până când are să fie Făcută ungerea pe care O va primi Acela care Este drept Sfânt al sfinților – Numărul săptămânilor De cari îți pomenisem ție, De șaptezeci, are să fie.


Apoi trebuie-njunghiat Țapul care avea menire De jertfă pentru ispășire Adusă-n fața Domnului, Pentru întreg poporul Lui. Sângele țapului adus Va trebui să fie dus, Dincolo de perdeaua care Este în cort, despărțitoare, Căci face-va apoi, cu el, Ca și cu cel de la vițel. Cu sânge, trebuie stropit Înspre capac și, negreșit, Se va stropi și-n fața lui, Cu sângele vițelului.


Când preotu-a păcătuit – Deci tocmai cel care avea Făcută-asuprăi ungerea – Și astfel, vina s-a întins Încât – de ea – a fost cuprins Întreg poporul, să se ducă Și Domnului să Îi aducă Apoi, ca jertfă, un vițel. Fără cusur, să fie el, Pentru că este-a lui menire Drept jertfă pentru ispășire, Ce trebuie-a fi dăruită Pentru greșeala săvârșită.


„Ia-l pe Aron cu fiii lui, După porunca Domnului. Apoi, ia ale lor veșminte Și-uleiul pentru ungeri sfinte; Să iei vițelul pregătit De ispășire. Negreșit, S-aduci și doi berbeci; cu ei, Coșul cu-azimi, să îl mai iei


Apoi, în văzul tuturor, Jertfă-a adus, pentru popor. Jertfă de ispășire-a dat, Un țap cari fost-a-njunghiat. Jertfa a fost înfățișată, La fel ca prima jertfă dată.


Căci iată că spre piatra care, În față, Iosua o are, Sunt șapte ochi care privesc. Eu Însumi chiar, am să cioplesc Ce trebuie săpat pe ea. Păcatul țării ăsteia, Nelegiuirile aflate În ea, vor fi înlăturate Doar într-o zi, căci negreșit, Domnul oștirii a vorbit.”


Dar hula, contra Duhului Cel Sfânt, nu va avea iertare, Fiind păcatul cel mai mare, Ce va rămâne pe vecie – Acesta-i bine să se știe!”


„Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat! Și binecuvântat e Cel Cari Domn îi e, lui Israel, Pentru că și-a răscumpărat Poporul, când l-a cercetat!


Acuma dar, dragii mei frați, Asupra voastră, să vegheați Și-asupra turmei, peste care, Sunteți episcopi, fiecare, Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți Cum trebuie să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, Ce-a câștigat-o El, cu greu, Cu al Său sânge. Știu prea bine,


Răscumpărare-avem, în El, Prin al Său sânge, și iertate Sunt, ale noastre, mari păcate, Prin bogățiile pe care, Harul cel minunat le are,


Prin Fiul Său, primit-am noi, Răscumpărare, mai apoi, Căci El – prin sângele vărsat – Păcatele ni le-a iertat.


Și să Îl așteptați, mereu, Pe Fiul Său, din cer, de sus – Adică, pe Hristos Iisus, Pe care, El L-a înviat, Când, dintre morți, L-a ridicat – Prin care, izbăviți, apoi, De-a Lui mânie, suntem noi.”


Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.


El – care este oglindirea Slavei, precum și-ntipărirea Ființei Lui, Cel care poate A ține lucrurile toate, Aflate-n cer și pe pământ, Cu-a Lui putere, din Cuvânt – O curăție a făcut, Pentru păcate, și-a șezut În locurile prea înalte, Unde urma ca să se salte, La a Măririi dreaptă stând,


Deci fraților, pentru că noi Primit-am, prin Iisus apoi – Prin sângele ce L-a vărsat – Putința de a fi intrat În Locul ce „prea sfânt” se cheamă,


S-aveți deplină cunoștință, Precum că e cu neputință, Ca sângele taurilor – Și-asemenea, al țapilor – Să poată șterge, vreun păcat.


Și cu Iisus a fost la fel. Cu al Său sânge, a vrut El, Norodul, ca să îl sfințească, Și a ieșit să pătimească, În urmă, dincolo de poartă, Spre a schimba a lumii soartă.


Iar după ce a fost făcut Desăvârșit, El a putut, Ca pentru toți aceia care Aveau să-i deie ascultare, Să se transforme-n urzitor Al mântuirii dată lor – Cari veșnică s-a dovedit –


Cari nu putea avea nevoi, Ca și ceilalți preoți apoi – Adică nu are de dat Jertfe, pentru al Său păcat, Și nici pentru acele care, Norodul Său, acum, le are – Căci lucru-acesta l-a făcut O dată doar, la început, Când chiar pe Sine, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.


Căci dacă acel sânge care Se-arată-a fi al țapilor – Și-asemeni, al taurilor – Și-apoi, cenușa adunată Din vaca cea de jertfă dată, Stropite peste cei aflați Plini de păcate și-ntinați, Face să li se curățească Trupul și-astfel, să se sfințească,


Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!


Tocmai de-aceea – fraților – Iisus este mijlocitor, Pentru acest nou legământ, Iar toți aceia care sânt Chemați să ia în stăpânire Nepieritoarea moștenire Care li s-a făgăduit – Și care au păcătuit Sub legământul încheiat Întâi – acum au căpătat, Prin moartea Lui, răscumpărare, Pentru-a lor vină, și iertare.


Într-adevăr, este știut Că în ăst fel, Moise-a făcut, Căci el – după ce a sfârșit, Porunca Legii de rostit, Către poporul adunat – Sânge, s-a dus și a luat, De la vițeii dăruiți Și de la țapi ce-au fost jertfiți; Cu apă, l-a amestecat, Isop apoi a mai luat, Precum și lână stacojie, Pentru că trebuia să fie Stropită-ntreaga adunare, Cu toate-acestea, după care, Mai trebuia a fi stropită Și cartea ce a fost citită.


Și cu Hristos a fost la fel: O dată, S-a dat jertfă El Și ale multora păcate, De către El, au fost purtate. Apoi, El o să vină iară, Să Se arate-a-doua oară – Nu cu privire la păcat – Ci doar pentru a le fi dat Celor ce-așteapăt-a Lui venire, Darul – adică mântuire.”


În cea de-a doua, voie are – Să intre – doar preotul mare, O dată-n an, și nu oricum, Ci sânge-având, cu el acum, Ca să-l aducă, negreșit, Pentru păcatul săvârșit De sine însuși, după care, Pentru întreaga adunare – Pentru păcatele găsite Din neștiință-nfăptuite.


Și-apoi de la Iisus Hristos – Cel care-i martor credincios, Cel care e întâi născut Din morți, Cel care e știut Că este Domnul tuturor, Adică a-mpăraților Care, în astă lume, sânt Și stăpânesc peste pământ! A Lui – Celui cari se vădește, Necontenit, că ne iubește, Celui cari, de al nost’ păcat, Cu al Său sânge, ne-a spălat,


Un cântec nou, cu toți cântau, Și-n cântec, astfel glăsuiau: „Tu singur doar, ai fost găsit, Cartea s-o iei, și-nvrednicit Să rupi pecețile pe care, Aceasta, peste ea, le are; Căci Tu ai fost înjunghiat Și astfel, ai răscumpărat, Cu al Tău sânge – cu mult greu – Mulți oameni, pentru Dumnezeu, Căci, către El, aveau să vie, Din orișicare seminție, Din orișicare limbă-anume, Din orișice norod, din lume.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa