Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 8:9 - Biblia în versuri 2014

9 Nu ca acel făcut cu cei Care le-au fost părinți, când Eu, Din al Egiptului jug greu, I-am scos și i-am eliberat. Pentru că nu M-au ascultat Și nu au vrut ca să se ție De legământul Meu, nici Mie, Atunci, de ei, nu Mi-a păsat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Dar acesta nu va fi ca cel pe care l-am făcut cu strămoșii lor când i-am luat de mână și i-am scos din Egipt. Atunci ei nu au respectat acel legământ, iar Eu (în consecință) i-am neglijat.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Deoarece ei nu au rămas credincioși alianței mele, i-am părăsit și eu, spune Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor când i-am luat de mână şi i-am scos afară din ţara Egiptului. Pentru că ei nu au rămas în legământul meu, nici Eu nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 8:9
44 Mawu Ofanana  

Dar Lot, încă, mai zăbovea, Iar timpul, ne-ncetat, curgea. Atunci, îngerii i-au luat, Pe toți, de mâini și au plecat Să-i scoată, din cetate-afară, Și înapoi veniră iară. Astfel, Domnul l-a izbăvit


Dar Dumnezeu este Acel Care, pe cel neprihănit, Nu l-a lăsat neocrotit, Iar pe cei răi i-a lepădat.


În strigăte de bucurie Și chiote de veselie, Plecă al Domnului popor, Din țara Egiptenilor.


Poporul, Ți-ai povățuit, Ca pe o turmă. Negreșit, Prin Moise și Aron apoi, Tu ne-ai călăuzit pe noi.


Necredincioși se dovedeau, Precum părinții lor erau. Ca și un arc înșelător, L-au părăsit pe Domnul lor.


Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!”


A zis, atuncea, Domnul sfânt: „Iată că fac un legământ! Voi face-n fața tuturor – În fața-ntregului popor – Minuni cum nu s-au pomenit Vreodat’ a se fi săvârșit În neamurile care sânt În țările de pe pământ. Poporul cari e-n jurul tău, Vedea-va, în mijlocul său, Lucrarea Domnului. Oricine Are să vadă cum, prin tine, Lucrări vor fi desfășurate, Care sunt mari și-nfricoșate.


Dar cine ar putea să fie Cea care suie, din pustie? De-al ei iubit, se sprijinește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Iată, sub măr eu te-am trezit. Acolo fost-ai zămislit De mama ta, căci te-a făcut Acolo unde te-ai născut.”


El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”


Căci al tău Domn și Dumnezeu, Eu sunt și Eu voi fi mereu. Eu sun Acel care îți zic: „Să nu ai teamă de nimic, Căci Eu îți vin în ajutor!


Nu-i nimenea – cum am văzut – Din cei pe care i-a născut, În stare să-l călăuzească Și sprijin să îi dăruiască.


Când în necaz ei s-au găsit, În ajutor El le-a sărit, Iar Îngerul care-i aflat În fața Lui, neîncetat, Venit-a și i-a mântuit. Din dragoste, El a venit Apoi, și i-a răscumpărat, Căci din vechime i-a purtat.


Nu-i precum cel pe cari, odat’, Cu-ai lor părinți l-am încheiat Când al Meu braț Mi l-am întins Și când de mână Eu i-am prins Ca din Egipt să-i scot afară Și să le dăruiesc o țară. Ei au călcat, apoi, mereu, Acel vechi legământ al Meu, Deși asupra lor vegheam Și astfel, drept de sorți, aveam.”


Domnul, pe toți, i-a-mprăștiat Atuncea când S-a mâniat Și către ei, n-a mai privit! Vrăjmașul care a venit, La preoți nu s-a mai uitat, Nici milă nu a arătat Față de cei bătrâni pe care, Sărmanul meu popor îi are.


Așa vorbește Dumnezeu: „Iată ce îți voi face Eu: Îți fac, după cum am văzut Precum că și tu ai făcut, Nesocotindu-ți jurământul Și încălcându-ți legământul!


Atuncea când Eu am trecut Pe lângă tine, am văzut Că îți venise vremea-n care, Fiorul dragostei apare. Eu, peste tine, mi-am întins Haina și astfel te-am cuprins Cu poala ei. Te-am învelit Cu ea și ți-am acoperit Întreaga-ți goliciune-ndat’. Apoi, credință ți-am jurat Și am făcut un legământ, Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt – „Prin care Mie, Mi te-ai dat!


Jertfe Îmi dați, ce se socot A fi drept ardere de tot; Apoi Mi-aduceți daruri care Menite sunt pentru mâncare. Degeaba-Mi dați jertfele-acele, Căci n-am nici o plăcere-n ele. Iată, vițeii îngrășați, Pe cari veniți ca să Mi-i dați Drept jertfe care au menire De jertfe pentru mulțumire, Nu-Mi sunt pe plac și nu-Mi priesc; De-aceea, nici nu îi privesc.


Iată dar, ce mai faceți voi: Umpleți cu lacrimi, mai apoi, Altarul Domnului, plângând Și gemete mereu scoțând, Astfel încât El nu mai poate Privi la darurile toate Ce le-ați adus și-astfel – vă zic – El nu poate primi nimic Din tot ceea ce ați adus Și în a Lui față ați pus.


Luându-l pe orbul acel, De mână, a ieșit din sat. Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat Și-Și lăsă mâna peste el, Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel


Acum, mâna lui Dumnezeu, Are să te apese greu: O vreme, orb, vei rămânea Și soarele, nu-l vei vedea!” Din cer, o ceață-ntunecată Căzut-a peste el, îndată, De-a trebuit ca să găsească Pe cineva, să-l însoțească.


În rug. El a putut, astfel, A-l izbăvi, pe Israel, Din țara Egiptenilor, Unde – în văzul tuturor – Minuni și semne a făcut. Multe minuni au mai văzut, La Marea Roșie, precum Și în pustie, pe-al ei drum, Când, patruzeci de ani, s-au dus.


Saul, de jos, s-a ridicat Și a privit înspăimântat, În jur. Cu toate că-și ținea Ochii deschiși, el nu vedea. Însoțitorii îl luară, Atunci, de mâini, și-l ajutară S-ajungă în Damasc. A stat,


Să știți că lucrurile-acele Ascund un înțeles, în ele. De-aceea, să luați aminte Că ele-s două legăminte. Pe muntele Sinai făcut, E primul legământ avut, Cari e Agar, având să fie Cel care naște doar robie.


Iată cuvintele ce sânt Cuprinse-n acel legământ De care Domnul I-a vorbit, Lui Moise, când i-a poruncit Ca să-l încheie – pentru El – Cu toți fiii lui Israel, În al Moabului ținut, Afară de cel ce-i făcut – După porunca Domnului – La muntele Horebului.


Acum, aici, voi așteptați, În legământ, ca să intrați Cu-al vostru Domn. Ăst legământ Este făcut cu jurământ, Iar Domnul vostru vrea, apoi, Să îl încheie, azi, cu voi,


Răspuns, atunci au să primească Și au ca să se lămurească: „Acest popor a părăsit Pe Domnul și-a nesocotit Cuvântul legământului, Pe care, Dumnezeul lui – Și al părinților ce-i are – L-a încheiat când, cu braț tare – El – din Egipt, l-a scos afară Dându-i în dar, această țară.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa