Apoi trebuie-njunghiat Țapul care avea menire De jertfă pentru ispășire Adusă-n fața Domnului, Pentru întreg poporul Lui. Sângele țapului adus Va trebui să fie dus, Dincolo de perdeaua care Este în cort, despărțitoare, Căci face-va apoi, cu el, Ca și cu cel de la vițel. Cu sânge, trebuie stropit Înspre capac și, negreșit, Se va stropi și-n fața lui, Cu sângele vițelului.
Aron s-aducă, pentru el – Precum se cere – un vițel. Acesta fi-va folosit Drept jertfă pentru ispășit. Aron deci, prin a lui menire, Are să facă ispășire Apoi, în fața Domnului Și pentru el și pentru-ai lui.
Către Aron, Moise-a vorbit: „Acum e timpul potrivit! Apropie-te de altar Și adă-ți jertfele-așadar. S-aduci jertfa de ispășire, Așa precum ți-am dat de știre; Adă și arderea de tot Și împlinește – astfel – tot, După cum e a ta menire. Faci, pentru tine, ispășire – Și-asemenea – pentru popor. Adă apoi, și jertfa lor – Deci jertfele poporului – Și fă, în fața Domnului, O ispășire, pentru el – Pentru întregul Israel – Așa precum a poruncit Domnul, atunci când mi-a vorbit.
Așa după cum ni s-a dat, La început, v-am învățat Cum că Hristosul a murit Și-n felu-acesta a plătit, Ca ale noastre mari păcate, Să fie șterse și iertate. Prin moartea lui Hristos Iisus – Ceea ce prin Scripturi s-a spus – Întocmai, fost-a împlinit.
Cari nu putea avea nevoi, Ca și ceilalți preoți apoi – Adică nu are de dat Jertfe, pentru al Său păcat, Și nici pentru acele care, Norodul Său, acum, le are – Căci lucru-acesta l-a făcut O dată doar, la început, Când chiar pe Sine, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.
În cea de-a doua, voie are – Să intre – doar preotul mare, O dată-n an, și nu oricum, Ci sânge-având, cu el acum, Ca să-l aducă, negreșit, Pentru păcatul săvârșit De sine însuși, după care, Pentru întreaga adunare – Pentru păcatele găsite Din neștiință-nfăptuite.