Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 4:13 - Biblia în versuri 2014

13 Nici o făptură nu se-ascunde, De El, căci – peste tot – pătrunde. Nimic nu e acoperit, Ci totu-i gol, necontenit, Față de Cel cu care noi Avem de-a face, să știți voi.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

13 Nimic nu este ascuns privirii lui Dumnezeu. Tot ce se întâmplă, este cunoscut Celui în fața Căruia vom fi direct responsabili pentru faptele noastre.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

13 Și nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii aceluia în fața căruia [vom da] cont.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

13 Nici o fiinţă nu este ascunsă de El, toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Săi, în faţa Lui vom da socoteală.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 4:13
37 Mawu Ofanana  

Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.


Iată că El, necontenit, Și-aruncă ochii spre pământ Spre-ai sprijini pe cei cari sânt – Cu toată inima – ai Lui. Nu e pe placul Domnului, Ce ai făcut. De-aceea-ți sun Că ai lucrat ca un nebun. Astfel, de-acuma, vei vedea Cum că războaie vei avea.”


Ascultă-l Doamne, negreșit, Din cerul locuinței Tale. Așa cum este a sa cale, Să-i dai la fiecare-ndată Răsplata binemeritată, Căci Tu cunoști inima lor – A fiilor oamenilor.


Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș


Căci Dumnezeu, din cerul Lui, Vede purtarea tuturor, Pasul oricărui muritor.


Porțile morții s-au deschis În fața ta? Măcar în vis, Văzut-ai tu acele porți De care-s străjuiți cei morți?


Cuvintele pe cari am vrut Să le rostesc, Tu le-ai știut, Căci Tu, în toate, ai pătruns Și nu Îți e nimic ascuns.


N-ar ști al nostru Dumnezeu, Care – în inimi – tot mereu, E în măsură să privească Iar taina s-o descoperească?


Ah! Răutatea, o oprește! Pe cei răi nu-i lăsa să stea, Ci Tu Doamne, îl întărește Pe cel care-i neprihănit. Căci Tu doar ești Acela care, Rărunchi și inimi ai citit. O Domnul meu, Cel drept și mare!


Nelegiuirile făcute, În fața Ta, sunt cunoscute. Păcatele noastre, ascunse, De-a Ta lumină sunt pătrunse.


Ținutul morții de-i știut, Dacă Adâncu-i cunoscut Și-i gol în fața Domnului, Cu-atât mai mult, a omului Inimă fi-va cunoscută De Cel de care-a fost făcută.


Prezenți, ochii lui Dumnezeu, În orice loc vor fi, mereu; Nimeni – bun, rău – de a Sa față, Ascuns nu este. Pom de viață,


E lămurită-a omului Cărare-n ochii Domnului; El vede tot ce omul face.


Domnul va face judecată Și toate faptele-s aduse, Fiind apoi, în față-I, puse. Nimic din ce este ascuns, Nu-i pentru El de nepătruns. Va judeca, din jilțul Său, Ce-ai făptuit – bine sau rău.


Mereu, ai Mei ochi urmăresc Cărările pe cari pășesc, Căci înaintea Feței Mele, Nu pot a fi ascunse ele. Nelegiuirile făcute De ei, nu-Mi sunt necunoscute.


„Eu, Domnul – cel care veghez Întotdeauna – cercetez Adâncul inimii. Doar Eu Încerc rărunchii, tot mereu, Și plată-i dau la fiecare, După purtarea ce o are. Astfel, răsplata tuturor E dată după rodul lor.”


Dar oare, poate cineva, În loc ascuns să stea, cumva, Fără ca să pot să-l văd Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Nu umplu Eu acest pământ Și cerurile, câte sânt?


Lucrul acesta, negreșit, Are să fie împlinit, Pentru că ei – cum am văzut – O mișelie au făcut, În Israel. Au jinduit Și-n urmă ei au preacurvit Cu soațele ce le aveau Cei cari, aproape, le erau. De-asemenea, au prorocit Și-n al Meu Nume au vorbit Numai minciuni, chiar dacă Eu Nu le-am trimis cuvântul Meu. Știu ceea ce s-a întâmplat Și martor sunt, neîncetat!”


Tot ceea ce este ascuns, Ce e adânc, de nepătruns, Și tot ceea ce este greu, Doar El descoperă, mereu. El poate, astfel, a pătrunde Ceea ce-n beznă se ascunde. Are-o-nțelegere deplină, Căci locuiește în lumină.


Fă-ți milostenia în ascuns, Căci doar așa vei fi ajuns, De răsplătirea Domnului.


Dar El, în ei, nu se-ncredea, Pentru că bine-i cunoștea.


Apoi, a treia oară-i puse, Lui Petru-aceeași întrebare: „Îmi spune, Mă iubești tu, oare, Fiu al lui Iona?” „Domnul Meu, Tu știi, ce mult, Te iubesc eu!” – Răspunse Petru – întristat, Căci, de trei ori, l-a întrebat Dacă-L iubește – iar, Iisus, „Să Îmi paști oile!” – i-a spus.


„Cheamă-ți bărbatul”, i-a mai spus, Femei-atunci, Domnul Iisus.


A rânduit o zi când, iată, Lumi-i va face judecată, După dreptate, prin Acel Cari fost-a rânduit de El, Și pentru cari a dăruit Dovezi, de netăgăduit, Atuncea când L-a înviat, Dintre cei morți.” Cum au aflat


Iar acest fapt se va vedea Când, după Evanghelia mea, O să înceapă Cel de Sus, A judeca-n Hristos Iisus, Acele lucruri nepătrunse, Care, de oameni, sunt ascunse.”


De-aceea, spun, dragii mei frați: Nimica, să nu judecați, Mai înainte ca să vie Al nostru Domn, care-o să știe Ca lucrurile nepătrunse Și-n întuneric bine-ascunse, Cum să le facă și să vină, Să se arete, în lumină. El va descoperi apoi, Și gândurile-ascunse-n voi, Iar de la Dumnezeu, să știți, Că laude, o să primiți.


Căci trebuie ca toți – odată – La scaunul de judecată, Al lui Hristos, să ne-adunăm, Și-n fața Lui, să așteptăm Răsplata, bine meritată, Ce are să ne fie dată, Pentru tot binele-mplint, Sau pentru răul săvârșit, Pe vremea-n care ne găseam În trup și, pe pământ, trăiam.”


Loviți, cu moartea, au să fie Copiii ei și o să știe Biserica, precum că „Eu Sunt Cel cari cercetez, mereu, Rărunchi și inimi”, iar apoi – Când am să Mă întorc, la voi – Răsplată-i dau, la fiecare, După ce fel de fapte are.


Domnul i-a zis lui Samuel: „De ce privești așa, la el? Nu te uita la-nfățișare, Nici la statura ce o are, Pentru că Eu l-am lepădat Și nu va fi el, împărat. Domnul, la inimă, privește Și nu la ceea ce izbește – Mai întâi – ochiul omului.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa