Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 3:12 - Biblia în versuri 2014

12 De-aceea zic, dragii mei frați, Ca bine, seama, să luați, Să nu aveți, cumva, în voi, O inimă, care apoi, Necredincioasă e, și care Poate, oricând, a fi în stare Să vă despartă-ntr-un târziu De Dumnezeul nostru viu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 Deci fiți atenți, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă care să vă separe de Dumnezeul care este viu.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 Vedeți, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredință, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu,

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

12 Aveţi grijă, fraţilor, să nu fie nimeni între voi cu inimă vicleană şi necredincioasă, care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel Viu,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 3:12
37 Mawu Ofanana  

Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu!


Și totuși, nu de mult erau În contra Domnului. Ziceau: „Pleacă de pe a noastră cale, Căci noi nu vrem, pe ale Tale Cărări, nicicând, ca să pășim!


Cei răi, Domnului, I-au vorbit: „Pleacă de pe a noastră cale, Căci nu voim, pe ale Tale Cărări, să mergem! Dă-ne pace! El, Domnul, ce ne poate face?”


Căile Lui, eu le-am păzit Și nicicând n-am păcătuit Față de Dumnezeul meu,


A proștilor împotrivire Are să-i ducă la pierire, Iar liniștea nebunilor Aduce-va pierzarea lor.


Noi, vinovați, de la-nceput, Față de Domnul, ne-am făcut. Necredincioși ne-am dovedit, Pentru că noi L-am părăsit Pe-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu. Cu apăsare am vorbit Și răzvrătire am vădit. Numai cuvinte mincinoase, Din al nost’ cuget, au fost scoase.


„Ei, însă, nu M-au ascultat, Ci fiecare a urmat Numai îndemnurile-acele Născute-n inimile rele. De-aceea, Eu am împlinit Cuvântul ce a fost rostit Prin legământ, asupra lor, Căci n-a voit acest popor Să împlinească ce-am vorbit, Păzind ceea ce-am poruncit.”


După părinții voștri, voi Ați făcut și mai răi apoi, Urmând doar ale voastre firi Și relele voastre porniri, Pe cari în inimi le aveți, Căci să Mă ascultați, nu vreți.


„Domnul, astfel, a cuvântat: „Mereu să fie blestemat Omul acel ce va avea, Pusă în om, încrederea Și care sprijin și-ajutor Așteaptă de la muritor Și își abate, tot mereu, Inima, de la Dumnezeu!


„Inima e înșelătoare Și-asemenea rău voitoare. E cineva cari ar putea Să știe ce se-ascunde-n ea?”


„Dar ei, din ce-am cerut, nimic Nu vor să facă și își zic: „Degeaba! Pentru că apoi, Vom face tot precum vrem noi, Urmând pornirile acele, Din inimile noastre rele!”


„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”


În vremea ‘ceea minunată, Ierusalimul o să fie Al Domnului jilț de domnie, Iar neamurile – câte sânt Pe fața-ntregului pământ – Au să se-adune-n sânul lui, În Sfântul Nume-al Domnului, Și nu se vor lăsa purtate De-ndemnurile rele-aflate În inimile lor. Astfel,


Ei, însă, nu M-au ascultat. Mereu, urechea și-au plecat Numai la sfaturile-acele Ieșite doar din inimi rele. N-au mai mers drept, ci înapoi, Ajuns-au de au dat apoi.


Să-i prind pe cei din Israel – Care de Mine au uitat Și care s-au îndepărtat Din pricina idolilor – Atunci, chiar în inima lor.


Întâi, când Domnul i-a vorbit Lui Osea, El i-a poruncit: „Du-te și cată-ți o soție, Cari curvă trebuie să fie. Copii, de-asemenea să-ți iei, Cari din curvie vor fi ei. Căci astă țară, negreșit, Mare curvie-a săvârșit, Când ea, pe Domnul, L-a lăsat!”


Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!”


Iisus, atunci, a cuvântat: „Băgați de seamă! Nu cumva, Să vă înșele cineva!


Că v-am spus, totul din ‘nainte!


Băgați de seamă, și vegheați! Necontenit, să vă rugați, Ca pregătiți să stați, mereu, Pentru-acea zi, în ceasul greu.


În mâinile oamenilor, Voi veți ajunge. Să luați, Seama, la voi și să vegheați, Căci veți fi duși în judecată, Și-n sinagogi au să vă bată. Duși fi-veți, fără nici o vină – Ci numai din a Mea pricină – În fața dregătorilor Și chiar a împăraților, Să le slujiți de mărturie.


„Luați seama!” – zise Iisus – „Să nu vă pomeniți, cumva, Că vă înșeală cineva! Mulți vor veni-n Numele Meu, Spunându-vă: „Hristos sunt Eu!” „Timpu-i aproape!” Nu-i credeți, Iar după ei, să nu mergeți!


Dacă n-a arătat cruțare Față de ramurile care Au fost firești – ia seama bine – N-o să te cruțe nici pe tine.


Așadar, cel care gândește Că în picioare se găsește, Atent să fie, ca să vadă, În jurul său, și să nu cadă.


Seama luați ca nu cumva, Să vă înșele cineva, Care, la voi, are să vie, Vorbind de vreo filosofie, Sau atacând a voastră fire, Cu vreo deșartă amăgire, A datinilor omenești, Sau cu învățături firești, Pe care, doar la început, Lumea aceasta le-a avut. Ele n-aduc nici un folos, Dacă nu sunt după Hristos,


Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu –


Grozav lucru-i să cazi, zic eu, În mâinile lui Dumnezeu!


Omul neprihănit trăiește Doar prin credința ce-o vădește; Dar dacă-n urmă, înapoi, Are să dea omul apoi, Sufletul Meu – în acest fel – Nu va găsi plăcere-n el”.


Seamă luați, bine, mereu: Din harul de la Dumnezeu, Să nu se-abată nimenea, Ca nu cumva lăstari să dea Vreo rădăcină cari s-adune, În ea, multă amărăciune, Ce va aduce tulburare Și întristări, la fiecare, Și-apoi, de ea – mulți dintre frați – Să se trezească, întinați.


Voi, însă, v-ați apropiat De muntele cel minunat, De muntele Sionului, Unde-i cetatea Domnului – A singurului Dumnezeu, Acel care e viu mereu – De al Său loc împărătesc, De-al Său Ierusalim ceresc, De zecile de mii ce-i are, De adunarea-n sărbătoare A tuturor îngerilor,


Luați seama ca, nu cumva, Să îndrăznească cineva, Să nu-l asculte pe Cel care Vorbește, azi, la fiecare! Pentru că dacă n-au scăpat Acei ce nu L-au ascultat Pe Cel cari, pe pământ, vorbea, Cu-atât mai mult, nu vom putea, Scăpare, să avem nici noi, Dacă ne-ntoarcem înapoi, De la Acel ce-n cer vorbește


„De-aceea dar, frați sfinți, voi care, Parte aveți de-acea chemare, Pe cari, din ceruri, o primiți, Vă rog, ca să vă ațintiți Privirile, către Cel care Apostol e și Preot Mare. Pentru mărturisirea noastră, Întoarceți-vă fața voastră, Mereu dar, spre Iisus Hristos,


Prin felu-n care s-au purtat, Ajuns-am de M-am dezgustat, De neamul lor, și am rostit Acest cuvânt: „Necontenit, În inimă, ei rătăcesc. N-au cunoscut și nu găsesc Căile mele! Mâniat,


Să intre dar, ei n-au putut, Căci, necredință, au avut.”


Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa