Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 11:4 - Biblia în versuri 2014

4 De-asemeni, numai prin credință, Abel a dobândit putință, Jertfă mai bună, să Îi dea, Lui Dumnezeu, decât avea Cain să-I aducă. Astfel, el, Pentru că a făcut astfel, O mărturie a primit, Precum că e neprihănit, Căci Dumnezeu a acceptat Darul pe care el l-a dat. Măcar că, mort, el se găsește, Prin ea, și astăzi, ne vorbește.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta a primit mărturia că este drept, deoarece Dumnezeu a mărturisit despre darurile lui. Și, deși este mort, prin credința sa încă vorbește.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Credința este explicația faptului că Abel a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu mai bun decât al lui Cain. Și datorită credinței lui, Abel a fost declarat corect atunci când Dumnezeu i-a acceptat acel sacrificiu. Deși el a murit, credința lui continuă să ne vorbească.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Prin credință, Ábel i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cáin; prin ea i s-a dat mărturie că este drept. Dumnezeu însuși dă mărturie despre darurile lui. Datorită ei, deși mort, el încă mai vorbește.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

4 Prin credinţă Abel a adus o jertfă mai bună decât Cain; prin ea s-a dat mărturie despre el că a fost un om drept, Dumnezeu dând mărturie despre darurile lui; tot prin ea, Abel vorbeşte şi astăzi, deşi a murit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 11:4
21 Mawu Ofanana  

„Cain! Ce-ai făcut cu frate’tău, De sângele trupului său Strigă la Mine din pământ? De ce nu scoți nici un cuvânt?!


„Oriunde, tu te vei afla, Aceasta nu se va-ntâmpla. De cumva Cain va fi ucis, De șapte ori – așa am zis – El o să fie răzbunat!” Apoi, Domnul, un semn, i-a dat Și astfel, după cum i-a zis, De nimeni nu va fi ucis.


Adam cu Eva s-a culcat, Iar ea născu un alt băiat. Acel copil, Set, se numise, Căci Eva, despre el, gândise: „În loc la Abel, l-am primit” – Set, însemnând „Înlocuit”.


Cain, către Abel, a grăit: „Haidem la câmp!” – și l-a momit Cu vorba, căci i-a hotărât Soarta. Pe câmp l-a omorât.


Atunci, cu toții au văzut, Un foc, din cer, cum a căzut, Care apoi a mistuit Juncul, de jertfă pregătit, Lemnele-n apă înmuiate, Pământul, pietrele aflate Lângă altar și-n jurul lui, Precum și apa șanțului Care-mprejuru-i s-a aflat.


O umbră. Ei au să te-nvețe – Din inimă-ți vor da povețe –


Luată-i jertfa răului, Drept scârbă-n fața Domnului; Lui Dumnezeu îi e plăcută Doar rugăciunea ce-i făcută De oamenii neprihăniți.


Sunt toate jertfele pe care Cel rău le-aduce Domnului, O scârbă înaintea Lui, Știind că ele-s însoțite De gânduri ce-s nelegiuite.


Un foc, atuncea, a ieșit – Chiar de la Domnul – și-a-nghițit Grăsimile de pe altar Și jertfa de pe al său jar. Întreg poporul a văzut Tot ceea ce s-a petrecut, Și a scos – plin de veselie – Mari chiote de bucurie; Jos, la pământ, s-a aruncat Cu fața, și s-a închinat.


Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.


De la sângele lui Abel, Până la Zaharia – cel, Care-ntre Templu și altar, A fost ucis! Eu vă zic dar, Că tot acest sânge curat, De la ăst neam, va fi luat!


Oameni-aceștia s-au fălit, Că Îl cunosc pe Dumnezeu, Însă prin ce face ei, mereu, De fapt, doar Îl tăgăduiesc Și-astfel, o scârbă se vădesc. Netrebnici sunt și nesupuși Și doar, pe fapte rele, puși.”


Doar prin credință, cum se știe, Primit-au bună mărturie Cei din vechime, ne-ncetat, Pentru că-n ea, ei au umblat.


„Acuma dar, dragii mei frați – Când ne aflăm înconjurați De-un nor de martori – să-ncercăm, Ca orice piedică s-o dăm Deoparte, să ne smulgem noi, Din mreaja de păcat și-apoi, Să alergăm, cu stăruință – Cu o puternică credință – În alergarea cea pe care, O are-n față fiecare.


De-al nostru Domn, Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Mijlocitor la Tatăl Sfânt, Pentru acest nou legământ, Și-apoi de sângele stropirii – Sânge care-i vorbește firii, Mai bine decât cel vărsat De către Abel, altădat’.


„Într-adevăr, preotul care Ales este, drept preot mare, Din mijlocul oamenilor, E pus în slujba tuturor, În lucrurile privitoare La Dumnezeu. Astfel, el are Să ducă darurile date Și jertfele pentru păcate.


Iar după Lege-i arătat Că tot aproape-i curățat, Cu sânge doar. Fără vărsare De sânge, nu este iertare.


(Căci Lot, acel neprihănit Cari între ei a locuit, Sufletul său și-l chinuia, Căci el vedea și auzea De-ale lor fapte săvârșite, Care erau nelegiuite) –


O, vai de ei! Luați aminte, Pe ce cărări au apucat: Calea lui Cain, ei au urmat; După Balaam, în rătăcire, S-au lăsat duși, de a lor fire, Prinși de dorința arzătoare, De-a dobândi un câștig mare; Într-o răscoală, au pierit – Ca a lui Core – negreșit!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa