Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Evrei 11:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Credința noastră e vădită O-ncredințare neclintită, O-ncredere nespus de mare, În toate lucrurile care, Acuma, nu pot fi zărite, Fiind numai nădăjduite.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Și credința este o convingere cu privire la lucrurile în care sperăm, o siguranță cu privire la lucrurile care nu se văd.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Credința este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate și o convingere fermă față de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi (realizate).

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Credința este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

1 Iar credinţa face reale lucrurile nădăjduite, este dovada lucrurilor nevăzute.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.

Onani mutuwo Koperani




Evrei 11:1
24 Mawu Ofanana  

O! De n-aș fi încredințat Că voi putea vedea, odat’, Toată-ndurarea Domnului – Precum și bunătatea Lui – Chiar pe pământul celor vii!…


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. Nu mai fi plin dar, de mâhnire, Căci El mi-aduce mântuire.


Cât și în case. Grecilor, Iudeilor, cu stăruință, Vorbitu-le-am, de pocăință În Dumnezeu și le-am mai spus Să creadă în Hristos Iisus, Care-I al nostru Domn. Acum,


Acum, aflați dar, dragii mei, Cum că rămân aceste trei: Credința-ntâi, iar după ea, Nădejdea și cu dragostea. Dar cea mai mare, s-a vădit A fi iubirea, negreșit.”


Ceea ce spun, fără-ndoială, Când am așa o îndrăzneală Ca să mă laud, către voi, Nu după Domnul spun, apoi; Ceea ce spun, pare să fie Rostit numai din nebunie.


Pentru că noi nu ne uităm La ce se vede, ci cătăm La lucrurile nevăzute; Căci cele ce pot fi văzute, Sunt lucrurile pieritoare, Pe când, cele nemuritoare, Cari veșnice se dovedesc, Acum, încă, nu se zăresc.”


Dacă e cineva-n Hristos, Omul acela – ne-ndoios – Nu e cu lumea, pe măsură, Căci nouă este-a sa făptură. Tot ce e vechi s-a dus și-apoi, S-au făcut numai lucruri noi.


Doar prin credință, să umblăm, Așa după cum ni se cere Și, nicidecum, după vedere.


Dacă, din Macedonia, Unii, să mă-nsoțească-or vrea – Și gata, n-o să vă găsim – N-aș vrea ca, rușinați, să fim, În toate-acestea-n urmă, noi (Ca să nu zic, mai bine, „voi”), Pentru încrederea pe care Eu o aveam, în fiecare.


Căci în Iisus Hristos, tăiere – Sau dimpotrivă, netăiere – Cari, împrejur, se săvârșește, Nimic, nimic, nu prețuiește. Numai credința dovedită, Prin dragoste, e prețuită.


„Pavel, rob al lui Dumnezeu Și-apostol, în Hristos, mereu, Așa cum este potrivit Cu cei care s-au dovedit Că au credința arătată De Dumnezeu – credință dată Celor ce sunt aleși ai Lui Și au, a adevărului Știință, ce se potrivește Evlaviei, ce se dorește –


Să caute dar, fiecare, Să se apropie, să vină La El, având inima plină Cu o credință-adevărată, Stropită bine și curată, Spălată înăuntrul său, De urma unui cuget rău, Avându-și trupul îmbăiat În apă, spre a fi curat.


Încredințat sunt, că-napoi, Nicicând n-avem ca să dăm noi, Ca să nu pierdem, ci-n credință, Vom sta, mereu, cu sârguință, Ca mântuirea s-o primim Și sufletul să-l mântuim.”


Oameni-aceștia au trăit Și, în credință, au murit, Chiar dacă nimeni nu primise Ceea ce se făgăduise. Ei, aste lucruri, le-au văzut, Din depărtare, și-au putut Să le ureze doar, de bine, Mărturisind la orișicine Că sunt străini pe-acest pământ, Că simpli călători, ei sânt.


Din al Egiptului ținut, Fără ca să se fi temut De împărat, el a ieșit, Tot prin credință, negreșit; De neclintit, s-a arătat A fi, în ea, neîncetat, De parcă el L-ar fi văzut, Pe Cel ce este nevăzut.


Cu Noe s-a-ntâmplat la fel: Tot prin credință-atunci când el, De Dumnezeu fost-a-nștiințat Despre ce-avea a fi urmat – Adică despre lucrul care Era, încă, în depărtare, Lucruri care nu se vedeau Pentru că-n viitor erau – De-o teamă sfântă însoțit, El, un chivot, a construit, Prin care, casa, și-a scăpat. Prin crezul ce l-a arătat, Pământul fost-a osândit, În timp ce el a moștenit Neprihănirea minunată, Cari prin credință este dată.


Atunci, noi cum vom fi scăpat, Când arătăm doar nepăsare, Față de mântuirea care, După ce-ntâi a fost vestită De Domnul, e adeverită De cei care au auzit-o,


Căci ne-am făcut – neîndoios – Părtași ai lui Iisus Hristos, Dacă păstrăm pân’ la sfârșit, Al nostru crez, nezguduit – Încrederea ce am avut, În inimi, de la început.


Însă acum, Iisus Hristos – Ca Fiu – se-arată credincios A fi peste-a lui Dumnezeu Casă; iar casa Lui, mereu, Într-adevăr, suntem chiar noi, Dacă ne vom păstra apoi Nădejdile, pân’ la sfârșit, Și-al nostru crez, nezguduit – Cu care-acum, ne lăudăm.


Încât, să nu vă leneviți, Nicicând apoi, ci să pășiți Pe urmele acelea care, Doar prin credință și răbdare, Vă vor aduce-apoi, putința, De-a moșteni făgăduința.


„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa