În care-au căpătat odihnă Scăpând de-ai lor dușmani, în tihnă Să țină-o mare sărbătoare, Când prăznui-vor luna-n care S-a preschimbat necazul lor, În bucurie. Tuturor, De-asemeni, le-a mai poruncit Ca-n aste zile, negreșit, Să își trimită fiecare, Cadouri – daruri de mâncare; Iar darul trebuia-mpărțit Cu cel care era lipsit.
Dușmanul neamului Iudeu – Haman, fiul lui Hamedata – A plănuit să îi dea gata, Să-i piardă neîntârziat; De-aceea, „pur”, a aruncat – Adică „sorții”, tălmăcit.