15 La Susa, în a paișpea zi A luni-Adar, în zori de zi, Pe-ai lor vrăjmași au tăbărât Și trei sute au doborât, Dar nici acum – ca prima dată – Averea nu le-a fost prădată.
15 Iudeii care erau în Susa s-au strâns din nou în ziua a paisprezecea a lunii adar și au ucis, în Susa, încă trei sute de oameni, fără însă să se atingă de pradă.
15 Iudeii care erau în Súsa s-au adunat și în ziua a paisprezecea a lunii Adár și au ucis în Súsa trei sute de oameni, dar nu și-au întins mâinile la prada lor.
15 Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar și au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
15 Și iudeii care erau în Susa s‐au adunat și în ziua a patrusprezecea a lunii Adar și au ucis trei sute de bărbați în Susa; dar n‐au pus mâna pe pradă.
Iudeii, cum că li s-a dat Voie, de la împărăție, Ca orișiunde au să fie, Toți laolaltă să se-adune Ca viața să și-o poată pune La adăpost, de-aceia care Ar fi voit să îi omoare. Astfel, le-a fost îngăduit, Ca pe oricine-ar fi-ndrăznit Să îi atace, să-l lovească, Să-l prade și să-l nimicească Cu toți ai săi – femei și prunci.
Cei zece fii ce îi avea Haman – cari fiu i se vădea Lui Hamedata – Haman care Era dușmanul cel mai mare Al neamului Iudeilor. Nu au luat averea lor, Ci numai i-au înjungheat.
Evrei-n Susa, și a zis, Esterei: „Eu am auzit, Cum că Iudei-au prăpădit Pe toți ai lui Haman feciori, Plus cinci sute dintre ai lor Vrăjmași, aflați în capitală – În Susa – fără de sfială. Dar ce măcel poate să fie, Atuncea, în împărăție, Până în ultimul ținut? Mă-ntreb, ce oare-or fi făcut?… Dar, în sfârșit, vom mai vedea. Tu însă, spune-mi ce-ai mai vrea? Tor ceea ce-ți dorești, doar cere, Iar eu îți dărui, cu plăcere!”
Ea îi răspunse: „De găsești Cu cale să îngăduiești Să-i lași în Susa, pe Iudei, La fel să facă mâine. Ei Să-i ia pe-ai lui Haman feciori, Să-i pună în spânzurători.”
În toată-ntinsa-mpărăție, S-au strâns Iudeii, ca să fie În felu-acesta apărați. De-ai lor dușmani fiind scăpați, Au avut parte de odihnă, Iar viața lor s-a scurs în tihnă. Cam șaptezeci și cinci de mii – Atuncea – șterși dintre cei vii Fost-au, de săbiile lor – De cele-ale Iudeilor. Dar nimeni nu a jefuit Averea celor ce-au pierit.
Toți, în întinsa-mpărăție, Așteptau ceasul ca să vie. Stând în cetăți și strâns uniți, Iudeii fost-au pregătiți Să pună mâna pe cei care Ar fi-ncercat să îi omoare. Dar împotrivă, nu le-a stat Nimeni. Pe toți i-a apucat O frică mare, de Evrei,
Banii, nicicând, să nu-i iubiți, Ci vreau ca să vă mulțumiți Cu ce aveți, căci El a zis – Iar în Scripturi se află scris – Că „Nicicând, n-am să te las Eu, Ci te voi însoți, mereu. În nici un chip, nu șovăiesc, Și n-am ca să te părăsesc”.