11 Apoi, Haman le-a povestit Despre-ale sale bogății; Le-a spus și despre ai săi fii, Le-a spus și despre împărat, Câte-a făcut, cum l-a-nălțat Atât de mult în vrednicie, Punându-i scaunul să-i fie Mai sus decât al oricărui Slujbaș al împăratului.
11 Haman le-a vorbit despre splendoarea bogățiilor sale, despre mulțimea fiilor săi și despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalțe, punându-l deasupra demnitarilor și a slujitorilor împăratului.
11 Haman le-a vorbit despre grandoarea bogățiilor lui, despre mulțimea fiilor lui și despre tot ce făcuse regele ca să îl avanseze pe cea mai înaltă poziție de autoritate desemnându-l ca șef al administratorilor și al slujitorilor lui.
11 Amán le-a povestit despre strălucirea bogăției sale și despre mulțimea fiilor săi, despre cum l-a mărit regele și despre cum l-a ridicat peste căpeteniile și slujitorii regelui.
11 Haman le-a vorbit despre strălucirea bogățiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie și despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile și slujitorii împăratului.
11 Și Haman le‐a vorbit de slava averilor sale și de mulțimea copiilor săi și cum l‐a mărit împăratul și cum l‐a înălțat mai presus de toți mai marii și slujitorii împăratului.
Iacov, averea, și-o sporea; Tot mai bogat el devenea, Din zi în zi, din an în an. Atunci, copiii lui Laban, Au început să-l pizmuiască Și împotrivă-i să cârtească. Ei ziseră: „Tot ce-a avut Laban – întregul său avut – Iacov, acum, și l-a-nsușit! Cu-adevărat, a dobândit Toată averea asta mare, Cu cea a tatălui nost’, care În el, prea mult, s-a încrezut. Acum, iată ce ne-a făcut!”
Atuncea, a imperiului Strălucitoare bogăție – Precum și-ntreaga măreție A slavei sale minunate – Fost-au, cu fală, arătate, De împărat, supușilor; Astfel, văzut-au ochii lor, Toată imensa bogăție Și sclipitoarea măreție – Cum spun a cronicilor file – O sută și optzeci de zile.
După tot ce s-a întâmplat, Ahașveroș a ridicat Atuncea – chiar în acel an – La rang și cinste, pe Haman. De neam, el fost-a Agaghit, Și Amedata s-a numit Al său părinte. Ridicat La mare cinste, de-mpărat, Haman avea scaunul pus – Față de ceilalți – mai presus.
Când Mardoheu, plin de sfială, Ieși din curțile domnești, Cu mândre haine-mpărătești Era gătit, de împărat. Haină albastră a purtat Și-o mantie de in subțire, În care-au fost țesute fire De purpură. Pe cap purtase Cununa ce o căpătase Spre cinstea sa, de la-mpărat, Făcută din aur curat. În Susa fost-a bucurie În acea zi și veselie.
Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”
Discipolii, uimiți, erau De toate câte le-auzeau. Iisus, vorbirea, și-a urmat: „Greu este, pentru cel bogat, Care se-ncrede-n bogăție, Să intre, în Împărăție,
Îndeamnă-i pe bogații care, Al nostru veac, acum, îi are, Să nu se umfle de trufie Și să nu-și pună-n bogăție, A lor nădejde viitoare, Căci se vădește trecătoare; Ci să și-o pună-n Dumnezeu, Cel ce ne dă totul, mereu, Pentru a noastră bucurie.