Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Esdra 9:3 - Biblia în versuri 2014

3 Atuncea când am auzit Lucrul acesta, m-am mâhnit. Straiul pe care l-am purtat – Și-a mea manta – le-am sfâșiat. Mi-am smuls părul din cap de-ndată Și a mea barbă, totodată.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Când am auzit vestea aceasta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua. Mi-am smuls păr din cap și din barbă și m-am lăsat jos înmărmurit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Când am auzit această veste, mi-am rupt hainele și mantaua… Mi-am smuls păr din cap și din barbă; și m-am lăsat jos, fiind foarte șocat.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și barba și am stat jos copleșit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă și am stat jos mâhnit.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și când am auzit acest lucru, mi‐am sfâșiat haina și mantaua și mi‐am smuls perii capului și barba și am șezut jos uimit.

Onani mutuwo Koperani




Esdra 9:3
21 Mawu Ofanana  

David, mâhnit, și-a sfâșiat Straiul, iar cei ce s-au aflat Atunci, alăturea de el, Îndată au făcut la fel.


Apoi, Eliachim – cel care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit, Căci logofăt era numit – Și cu al lui Asaf fecior – Ioah, cari fost-a scriitor – La Ezechia au plecat Și straiele și-au sfâșiat, Atunci când au istorisit Tot ce Rabșache a vorbit.


Când aste lucruri le-am aflat, Îndată – jos – m-am așezat. Am plâns amar și m-am jelit, Mai multe zile. Am postit, Cu rugi la Cel care-i mereu, Al cerurilor Dumnezeu.


Pe-acei evrei, eu i-am mustrat. Pe uni-apoi i-am blestemat. Pe alți-n urmă i-am lovit, Părul le-am smuls, i-am pedepsit Și-apoi să jure, eu i-am pus, În Numele Celui de Sus, Zicându-le: „Nu mai luați, Femei străine și nu dați Fetele voastre, de neveste, Pentru popoarele aceste!


S-a ridicat și, buimăcit, De toate câte le-a aflat, Mantaua el și-a sfâșiat Și și-a tuns capul. Prăbușit Cu fața la pământ, zdrobit De-aste-ntâmplări, s-a închinat, Lui Dumnezeu și-a cuvântat:


Când pe cei răi eu îi zăresc Că Legea Ta o părăsesc, Inima mea este cuprinsă De o mânie mare-aprinsă.


Duhul îmi e, mereu, mâhnit, Iar inima mi-e tulburată.


Iată ce trebui, apoi, Lui Dumnezeu, să-I spuneți voi: „Lucrările-Ți sunt minunate, Mărețe și înfricoșate! Din pricina puterii Tale, Vrăjmașii Tăi găsesc cu cale, Mereu, ca să Te lingușească Și slavă să Îți dăruiască.”


La templu, oamenii se-adună. Către Dibon merg împreună, Sau pe-nălțimi lumea se strânge Și toți încep apoi a plânge. Întreg Moabul se bocește Atuncea, și se tânguiește. Pe Nebo și Medeba, iată, Capete rase doar se-arată Și toate bărbile-s tăiate.


Nici împăratul, nici cei cari Erau slujbașii săi mai mari – Cu toate că au auzit Cuvintele ce s-au citit – Straiele nu și-au sfâșiat Și nici nu s-au înspăimântat.


„Să îți tunzi părul – de îndat’ – Ierusalime, și-aruncat Departe să îți fie-apoi. Pe înălțimi să mergeți voi Și-acolo faceți o cântare De jale și de supărare, Căci Domnul Se îndepărtează, Lepădând neamul ce cutează Să-L întărâte la mânie Și să ațâțe-a Lui urgie.


La Tel-Abib, am mers apoi, La cei ce-au fost prinși de război, În al Haldeilor hotar, La apa râului Chebar. O săptămână, am rămas În al lor mijloc, fără glas Și mă simțeam înmărmurit.


Sacii încing mijlocul lor, Iar groaza ce s-a arătat, Pe-ale lor fețe s-a lăsat. Fețele toate-s chinuite Și cu rușine-acoperite, Iar capetele lor, pletoase, Acum ajuns-au a fi rase.


Atuncea, Daniel – numit Și Beltșațar – a stat uimit O clipă, și s-a arătat Că-n gânduri este tulburat. În urmă, Nebucadențar Îi zise astfel: „Beltșațar, Să nu te tulbure ce-am zis Și nici tâlcul din al meu vis!” După aceea, Beltșațar I-a spus lui Nebucadențar: „Vai, împărate, domnul meu, Visul acesta, îl vreau eu Pentru cei care se vădesc Vrăjmași ai tăi! Apoi doresc Ca tâlcuirea lui să fie A celor ce-ți sunt dușmani ție!


Eu, Daniel, am leșinat Și am căzut bolnav, la pat, Mai multe zile, după care M-am ridicat iar, în picioare. După aceea, mi-am văzut De treburi, ca la început, Și astfel eu m-am apucat De lucrul meu, pentru-mpărat. Eram uimit de ce-am văzut, Dar nimenea nu a știut.


În cap, preotul să nu-și facă, Nicicând, un loc pleșuv, chiar dacă Are un mort apropiat. De-asemeni, nu-și va fi tăiat Semne, în carne – să se vadă. Nici colțul bărbii, să nu-și radă.


Taieți mândrețea pletelor, Din pricina copiilor Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia, Precum un vultur, căci robia, Asupra lor, iată că vine Și îi va depărta de tine!


Când Iosua a auzit, De-nfrângerea ce-a suferit Poporul său, și-a sfâșiat Haina și-apoi s-a aruncat, Jos, în țărână, și-a zăcut Până când seară s-a făcut – Acolo-n fața Domnului – Șezând lângă chivotul Lui. Bătrânii toți, din Israel, Au fost alăturea de el, Și-n cap, țărână, și-au turnat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa