Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Efeseni 5:11 - Biblia în versuri 2014

11 Vreau să evite fiecare, Lucrările neroditoare, Ale-ntunericului; voi, Doar, osândiți-le apoi.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 și să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dați-le în vileag.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Nu participați la faptele neproductive caracteristice întunericului; ci dimpotrivă – condamnați-le!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 și nu luați parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunțați-le!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

11 Nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă daţi-le pe faţă,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.

Onani mutuwo Koperani




Efeseni 5:11
48 Mawu Ofanana  

Iar Sarei, astfel, i-a vorbit: „Fratele tău e dăruit Cu-o mie de arginți – dovadă – Ca toți care-s cu voi, să vadă – Să nu-ți găsească vreo pricină – Căci tu – de fapt – n-ai nici o vină.”


Mai bine vreau să fiu lovit De cel care-i neprihănit, Căci loviturile primite Vor fi atunci, bine venite. Voiesc ca să fiu pedepsit De cel care-i neprihănit, Căci îmi va fi pedeapsa lui, Asemeni untdelemnului Care-i turnat pe capul meu. Nu voi întoarce capul eu, De la pedeapsă, niciodată. Dar ruga mea va fi-nălțată În contra răutăților.


Copile! Când au să voiască Cei păcătoși să te-amăgească, Păzește-te de-acei mișei, Să nu fii câștigat, de ei.


Astfel, drept hrană vor avea Doar roadele cărării lor Și sfaturile tuturor.


Rușine doar și sărăcie, Drept parte dată va să fie, Celor ce leapădă certarea; Cel care-n seamă ia mustrarea, În cinste este așezat.


Cel cari batjocuri a lucrat, Nu-i place să fie mustrat; De-aceea nu-i plac cei deștepți Și nu merge la înțelepți.


În batjocoritor, lovește, Căci prostul se înțelepțește. Mustră pe omul priceput Pentru greșeala ce-a făcut, Și-astfel știință dobândește.


Cel înțelept este privit Cu stimă și e prețuit Ca aurul cel mai curat, De către cel ce-a fost mustrat, Dacă omul acela are Urechile ascultătoare.


Cel cari de lege e lipsit, Doar pe cel rău l-a preamărit; Astfel, mânia îi stârnește Aceluia ce o păzește.


Un om, care s-a-mpotrivit Mustrărilor, va fi zdrobit.


Pieri-vor cei ce-i osândeau Pe alții, cei cari întindeau Curse celor ce-au cutezat – Cumva – să îi fi înfruntat, Și toți cei care s-au vădit Precum că l-au năpăstuit Pe cel ce e nevinovat.


În adunare, n-am șezut Cu cei care au petrecut. N-am stat cu oamenii acei Ca să mă veselesc cu ei. Necontenit, singur, am stat, De-a Ta putere-nspăimântat, Căci de mânie m-ai umplut, Așa după cum Tu ai vrut.


Ca, fratele, să-ți pizmuiești În inimă-ți, căci este rău. Să-l mustri pe seamănul tău, Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat, Din pricină că l-ai mustrat.


„Când al tău frate a greșit Și-n contră-ți a păcătuit, Du-te de-l mustră, dar să fii Singur cu el. Așa să știi, Că dacă fi-vei ascultat, Pe frate’ tău l-ai câștigat.


Doar pe Irod, el îl mustra, Pentru păcatul său cel mare – Cel cu Irodiada – care, Era a lui Filip soție. Filip, așa precum se știe, Fusese al lui Irod frate. La multele sale păcate,


Căci tu le vei deschide-apoi, Ochii, să vadă și să vină, Din întuneric, la lumină; De sub Satana, să se smulgă, La Dumnezeu ca să ajungă. Crezând în Mine, fiecare Are să capete iertare, Pentru păcat; de-asemenea, Și părtășie vor avea, Cu toți cei sfinți, la moștenire.”


Noaptea, aproape, a trecut. Aproape, ziuă s-a făcut. De-aceea, haideți să-ncercăm, Cu toții, să ne dezbrăcăm De faptele întunecate, Căci trebuie a fi luate, Acuma, armele pe care, Lumina zilei doar, le are.


„Vă-ndemn dar, fraților, să știți Ca tot mereu să vă feriți De-aceia cari fac dezbinare Și au stârnit, doar, tulburare, Față de-o-nvățătură dată Vouă, și cari e-adevărată. Vă sfătuiesc dar, dragii mei, Ca să vă depărtați de ei.


Și ce-ați făcut? Vă amintiți? Ce roade ați adus? Ei bine, Roade de cari vă e rușine, Pentru că știe fiecare Că toate lucrurile care, La început, le-ați săvârșit, Au plată, moartea, la sfârșit.


Cel care, fire pământească, A semănat, o să primească – La secerat – ce-a rodit firea, Adică numai putrezirea. Dar cine-n Duh a semănat, Viață în veci, a secerat.


Adică să vă dezbrăcați De viața voastră, din trecut, De omul vechi ce l-ați avut – Cari dus se lasă, în vâltoare, După o poftă-nșelătoare –


Este rușine să rostesc Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc.


De-aceea, fiți prevăzători Și nu vă întovărășiți, Cu cei pe cari, astfel, îi știți.


Este nevoie, totodată, Ca Tatălui să-I mulțumiți, Căci ați ajuns învredniciți Să aveți parte – fraților – De moștenirea sfinților, Care se află în lumină Și, peste voi, are să vină.


Cei care dorm sau se îmbată, Folosesc noaptea. Însă, iată,


Pe cel cari, întâmpla-se-va Că nu va asculta, cumva, De toate cele ce le-am zis Sau, în epistolă, le-am scris, Voi trebuie să-l însemnați Și-n urmă, să vă-ndepărtați, Cu toții, de omul acel. Să n-aveți, legături, cu el, Căci, la distanță, de-l veți ține, Cuprins el fi-va, de rușine.


În Sfântul Nume-al lui Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Vă poruncim, prea iubiți frați, Ca voi să vă îndepărtați, De frații care se vădesc Precum că viața și-o trăiesc, Mereu, în neorânduială Și astfel – fără îndoială – Aceștia au disprețuit Învățătura ce-au primit, Din partea noastră. Dar știți voi,


Pe cei care păcătuiesc, Mustră-i, atunci când se găsesc Toți, laolaltă, adunați, Ca astfel, frică – ceilalți frați – Să aibă, și să ia aminte.


Să nu te-areți grăbit, din fire, Când, mâinile, pe cineva, Ți le așezi, ca nu cumva, Părtaș dar, să te pomenești, Că, la al său păcat, tu ești. Pe tine însuți, ne-ncetat – Te rog – păzește-te curat.


Război zadarnic de cuvinte, Între toți cei stricați la minte, Cari sunt, de adevăr, lipsiți Și care sunt obișnuiți Ca în evlavie să creadă Că, un câștig, pot ca să vadă. De-astfel de oameni, tot mereu, Să te ferești tu, dragul meu.


Evlavia ce-o vor avea, De formă numai, va fi ea, Căci ne-ncetat, oameni-acei Tăgăduiesc puterea ei. Tu depărtează-te, mereu, De-astfel de oameni, fiul meu.


Mereu, să propovăduiești Cuvântul și să stăruiești Asupra lui, necontenit, Atât la timpul potrivit, Precum și în orice răstimp Ce nu pare a fi la timp. Mustră și ceartă, cu măsură, Îndeamnă, dă învățătură, Împarte, tuturor, povețe Și le-nsoțește cu blândețe.


Aceste lucruri, le vestește, Cu-nțelepciune sfătuiește Și mustră-atuncea când se cere, Pe fiecare, cu putere; Și nimenea să nu-ndrăznească Apoi, să te disprețuiască.”


Apoi, din cer, s-a auzit Un glas cari astfel a vorbit: „Ieșiți acum, voi toți, ai Mei! Ieșiți dar, din mijlocul ei, Ca nu cumva, părtași să fiți, Păcatelor ei și, loviți, Cu mari urgii, cu ea odată!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa