Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Efeseni 4:25 - Biblia în versuri 2014

25 De-aceea, vreau să încercați Ca, de minciuni, să vă lăsați, „Și fiecare dintre voi, Să spună adevăru-apoi, Aproapelui”, căci noi dorim Ca, mădulare, să ne fim, Unii la alții. Iată, vreau,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

25 Prin urmare, să vă lăsați de minciună și „fiecare să spună semenului său adevărul“, pentru că toți suntem parte din același trup.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 Deci nimeni să nu mai practice minciuna; ci fiecare să spună adevărul aproapelui lui. Pentru că în raporturile noastre, fiecare suntem părți ale aceluiași organism.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

25 De aceea, părăsind minciuna, fiecare să spună aproapelui său adevărul, fiindcă facem parte din acelaşi trup.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 De aceea, lăsați-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.

Onani mutuwo Koperani




Efeseni 4:25
42 Mawu Ofanana  

Bătrânul zise: „Știu prea bine, Dar află c-a venit la mine Un înger al lui Dumnezeu – Pentru că sunt proroc și eu – Și-n felu-acesta, mi-a vorbit: „Du-te și adă-l, negreșit, Pe acel om, la tine-acasă. Așează-l dar, la a ta masă, Dă-i să mănânce și să bea!” Bătrânul, însă, îl mințea, Căci n-a venit nimeni la el, Să îi vorbească-n acest fel.


Doamne, de necredincioșie Mă-ndepărtează! Fă să vie, Asupra mea, a Ta-ndurare, Ca să urmez Legea pe care Tu ai lăsat-o! Iată, eu


Acela care are știre Să umble în neprihănire, Acela care-n viața lui, Face doar voia Domnului, Acela care s-a vădit Că adevăr doar a rostit.


Mai iute răul l-ai iubit, Decât iubit-ai binele. Minciuna-ți umple buzele, Căci mult mai dragă ți s-arată, Decât e adevărul. Iată:


Tu, tot mereu, să te ferești Ca pe nedrept să-nvinuiești, Pierzându-l pe nevinovat; Căci Eu nu-l iert pe vinovat.


Cel care adevăr doar spune, Mărturisire dreaptă pune; Dar martorul cel mincinos, Să-nșele, este bucuros.


Gura cari adevăr doar are, E întărită, pe vecie; Numai o clipă o să ție Limba celui care mințește.


E gura mincinosului, Urâtă-n fața Domnului; Cei care-n adevăr își fac Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.


Comorile ce-au să se-adune Doar cu minciuni, deșertăciune Sunt ele și pieire dau Acelora care le au.


Să nu vorbești necugetat De-al tău aproape, că-i păcat. Sau ai găsit, cumva, o cale, Să-nșeli cu spusa gurii tale?


Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,


Căci gura-mi adevăr rostește Și-adânc, minciuna, o urăște.


Domnul a zis: „Tot neamul lor Alcătuiește-al Meu popor. Necredincioși, față de Mine, Acești copii nu se vor ține!” Și astfel, El – pentru popor – A devenit Mântuitor.


(Iată, bătrânul din popor Și cel care e dregător Sunt „capul”. „Coada” se vădește Prorocul care-mpărtășește Numai minciuni, poporului.)


Strâmb numai, jură fiecare Și minte cu nerușinare, Omoară și năpăstuiește, Căci nici o teamă nu vădește.


Să vă feriți să nu furați; Nu vă mințiți, nu vă-nșelați Unii pe alții. Vă păziți


Iată dar, ce anume-apoi – De-acum – aveți a face voi: În ale voastre porți, când stați, În adevăr să judecați. Doar adevărul, fiecare Să-l spună-aproapelui ce-l are. Să faceți toate-acestea voi, Doar în vederea păci-apoi.


„Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Postul pe cari îl țineați voi A patra lună, iar apoi Postul pe care l-ați avut A cincea lună, cel ținut În luna-a șaptea și cu cel Din luna-a zecea, tot la fel, Pentru-a lui Iuda casă are Să se prefacă-n sărbătoare. Acestea toate au să fie Zile de mare bucurie. Dar pacea, tot mereu, să știți – Și adevărul – să iubiți!”


Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.


La fel și noi, cari mulți suntem, Acum, un singur trup, avem Și, în Hristos, ne regăsim, Căci al Său trup, îl împlinim. Deci, fiecare dintre noi Este un mădular apoi, În trupu-n care ne găsim, Și unul altuia-i slujim.


Ținând cont că-i o pâine – noi, Cei ce, de ea, parte, avem – Numai un singur trup suntem.


Și dacă eu am cutezat, Încât, puțin, m-am lăudat, Atunci, în fața lui, cu voi, N-am fost dat de rușine-apoi; Căci după cum, când am vorbit, Doar adevărul l-am rostit, La fel și-acum, lauda noastră, Cu voi – cu adunarea voastră – Față de Tit, e-ntemeiată Și-i, pe deplin, adevărată.


În adevăr crezând apoi – Și-n dragoste – să creștem noi, S-atingem Capul Cel de Sus, Adică pe Hristos Iisus.


Adică să vă dezbrăcați De viața voastră, din trecut, De omul vechi ce l-ați avut – Cari dus se lasă, în vâltoare, După o poftă-nșelătoare –


Încă odată, vă voi spune: Să piară orice-amărăciune, Orice iuțime, dintre voi, Mânie, sau strigări apoi, Și orice fel de clevetire, Sau răutăți, ce țin de fire.


Suntem cu toții mădulare, Pe care, trupul Său le are. Carne suntem, din carnea Lui, Și os, din osul Domnului.


Acum, vă rog, să vă lăsați De-aceste lucruri: de mânie, De răutăți, de vrăjmășie, De clevetiri nesănătoase, De-acele vorbe rușinoase Ce v-au putut ieși din gură.


Vorbiți, mereu, doar cu măsură Și căutați să vă feriți, Ca nu cumva, să vă mințiți Unii pe alții, căci acum, Nu mai sunteți, pe vechiul drum, Pentru că voi v-ați dezbrăcat, De omul vechi; v-ați lepădat De faptele ce le-a avut Omul acela, din trecut.


Sau pentru cei ce sunt curvari, Ori sodomiți; pentru cei cari Sunt vânzători de oameni, sau Pentru cei cari obicei au Să jure strâmb; pentru oricine Care, în contră, se va ține Cu-nvățăturile serioase, Adevărate, sănătoase,


Căci, abătuți, ei au să fie De-a unora fățărnicie, Care, despre minuni, vorbesc Și, însemnați, se dovedesc, A fi cu fierul înroșit, În al lor cuget, negreșit.


Unul din ei – din acel loc – Cari este chiar al lor proroc, A zis: „Cretanii, negreșit, Drept mincinoși, s-au dovedit; Pântece leneșe se-arată, Și fiare rele, totodată.”


Pentru nădejdea vieții care Se-arată-a fi nepieritoare – Făgăduită ca să vie Mai înainte de vecie – Și nouă să ne fie dată, De Dumnezeu, cari, niciodată Nu va putea ca să mințească, Ci adevăr doar, să rostească,


„Acuma dar, dragii mei frați – Când ne aflăm înconjurați De-un nor de martori – să-ncercăm, Ca orice piedică s-o dăm Deoparte, să ne smulgem noi, Din mreaja de păcat și-apoi, Să alergăm, cu stăruință – Cu o puternică credință – În alergarea cea pe care, O are-n față fiecare.


Deci, orișice necurăție, Vreau, lepădată, ca să fie, Din sânul vostru, după care, Scăpați de orice revărsare De răutate, și primiți, Doar cu blândețe și smeriți, Cuvântul ce a fost sădit, În voi, și care, negreșit, Pătrunde în a voastră fire, Ca să v-aducă mântuire.


„Acum, vă-ndemn să încercați, Ca orice rău să-l lepădați; Și orice prefăcătorie, Pizmă, sau vicleșug, să fie Înlăturate de la voi. Iar orice clevetire-apoi, S-o lepădați. Astfel, atunci,


Dar cei curvari, sau cei fricoși, Ori ucigași, necredincioși, Precum și toți aceia care Aduc, la idoli, închinare, Sau vrăjitori, ori mincinoși, Sau cei ce se vădesc scârboși, Au parte de-un anume loc: Acela-i iazul cel de foc. A doua moarte – negreșit – Vor avea ei, de moștenit.”


Afară-s numai vrăjitori, Câini, ucigași, închinători La idoli, precum și curvari, Alăturea de toți cei cari Iubesc minciuna și se-adună, Ca să trăiască în minciună!


Samson a zis: „De-aș fi legat Cu frânghii care, niciodat’, N-au fost, de oameni, folosite – Cu șapte frânghii împletite, Cu șapte frânghii ce sunt noi – Să fii încredințată-apoi, Că aș slăbi, fiind și eu, Ca orișicare om, mereu.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa