Daniel 9:4 - Biblia în versuri 2014

⁴ Față de Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Făcut-am o mărturisire: „Doamne, Tu care, peste fire, Ești Dumnezeu înfricoșat; Tu care ții – neîncetat – Față de noi, al Tău cuvânt, Precum și al Tău legământ; Tu, Dumnezeu-Acela care Te areți plin de îndurare Față de cei te iubesc Și-a Ta poruncă, o păzesc!

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁴ M-am rugat Domnului, Dumnezeul meu, și I-am mărturisit, zicând: «Stăpâne, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care ții legământul și îndurarea față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale,

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁴ M-am rugat Dumnezeului meu numit Iahve; și I-am vorbit sincer, zicând: „O, Doamne, Tu care ești Dumnezeul mare și care inspiri (oricui) frică. Tu Îți respecți legământul și bunătatea față de cei care Te iubesc și care respectă poruncile Tale.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁴ M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, am făcut mărturisire și i-am zis: «Te rog, Doamne Dumnezeule mare și înfricoșător, tu care păstrezi alianța și bunătatea față de cei care te iubesc și păzesc poruncile tale!

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁴ M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁴ Și m‐am rugat Domnului Dumnezeului meu și m‐am mărturisit și am zis: Vai, Doamne Dumnezeul cel mare și înfricoșat, care păstrează legământul și îndurarea către cei ce‐l iubesc și păzesc poruncile sale!

Daniel 9:4 Mawu Ofanana

1 Regi 8:23

Spre ceruri – și așa a spus: „Spre Tine-mi înalț ochii eu, Spre-al lui Israel Dumnezeu! Ca Tine, alții nu mai sânt, În ceruri, sus, ori pe pământ. Un legământ, Tu ai făcut Cu robii Tăi, și l-ai ținut Necontenit, cu îndurare, Față de toți aceia care, Din inimă, au arătat, Că a Ta cale, au urmat!

2 Cronici 7:14

Dacă acest popor al Meu Asupra căruia, mereu, Este chemat Numele-Mi Sfânt, Se va smeri pân’ la pământ Și-n rugăciuni apoi va sta, Când Fața Mea va căuta, Iar de la căile acele Ce s-au vădit precum că-s rele Se va abate, negreșit, Îi iert păcatul săvârșit Și țara-n care locuiește Poporul se tămăduiește.

Esdra 10:1

Tocmai în vremea ‘ceea când – La Casa Domnului – plângând, Se afla Ezra-ngenuncheat Și Domnului I s-a rugat, În jurul său – cu mic, cu mare – Se strânse-o-ntreagă adunare De oameni ai lui Israel.

Neemia 1:5

Când m-am rugat eu, Domnului, Am zis: „O, Domn al cerului! Tu, Dumnezeul Cel mai mare, Înfricoșat, plin de-ndurare Față de cei ce Te iubesc, Care poruncile-Ți păzesc! Tu, care ții al Tău cuvânt Și nu calci al Tău legământ!

Neemia 9:32

Doamne, al nostru Dumnezeu, Tu care Te areți mereu Mare a fi și-nfricoșat, Tu care nu ai lepădat Cuvântul legământului, Pe cari l-ai dat poporului, Să nu privești ca ne-nsemnat Ceea ce noi, neîncetat, Din vremuri vechi am suferit, De când părinții ne-au trăit. Să nu privești drept ne-nsemnat, Ce-au suferit, neîncetat, Toți căpitani-aceia cari, Peste popor au fost mai mari, Cu împărați și cu preoți, Precum și cu prorocii toți. Să nu privești ca ne-nsemnat, Ce-am suferit noi, ne-ncetat – Noi cari suntem al Tău popor – Din vremea împăraților Asiriei și pân’ acum Când de pe al robiei drum, Din nou, în țară, am intrat.

Psalmi 32:5

Atuncea, Ți-am mărturisit Păcatul ce l-am săvârșit Și n-am lăsat nimic să stea Ascuns, din făr’delegea mea. Am zis atunci: „Am să vorbesc Și am să Îi mărturisesc, Domnului meu, că am greșit, Că făr’delegi am făptuit!” Tu ai iertat păcatul meu, (Oprire)

Exodul 20:6

Însă, de cei cari Mă iubesc Și Îmi păzesc, neîncetat, Poruncile pe cari le-am dat, Eu Mă îndur, de al lor ram, Până la al mielea neam.

Ieremia 3:13

Să recunoști că ai greșit, Că te-ai purtat nelegiuit, Că necredință-ai arătat Atuncea când ai alergat Să îți găsești alți dumnezei – Deși străini îți erau ei – Și că nu ai voit, mereu, Ca să asculți de glasul Meu.

Ieremia 32:23

Poporul stăpânire-a pus Pe țara-n care l-ai adus, Dar nimenea n-a ascultat Poruncile ce le-ai lăsat. Legea pe care-ai dăruit-o, Nimenea nu a mai păzit-o. Atuncea, după cum ai zis, Nenorociri Tu ai trimis!

Daniel 6:10

Când Daniel a auzit Că împăratu-a iscălit Porunca, nu s-a-nspăimântat, Ci-n a lui casă a intrat. Odăile, în casă-aflate – Cele cari, sus, sunt așezate – Ferestre mari, în zid, aveau Și spre Ierusalim priveau. De trei ori, zilnic, Daniel Intra acolo și-apoi el Se închina lui Dumnezeu, Pe care Îl slujea mereu. El, laudă, Îi aducea Și rugăciuni de-asemenea, Precum făcuse mai ‘nainte, Fără să fi luat aminte La ceea ce a poruncit Chiar împăratul, negreșit.

Daniel 9:3

Spre Domnul Dumnezeul meu, Fața – atunci – mi-am întors eu. Cu rugăciuni L-am căutat Și cereri multe-am înălțat. Rugile mi le-am însoțit Cu posturi multe, negreșit. Numai în sac m-am îmbrăcat Și în cenușă m-am culcat.

Luca 1:72

Astfel, arată Dumnezeu, A Sa-ndurare, tot mereu, Celor care părinți ne sânt: Își ține al Său legământ,

Romani 8:28

„Pe de-altă parte, s-a vădit Că lucrurile – negreșit – Întotdeauna, se adună, Și că lucrează împreună, Numai spre binele celor Cari dovedit-au – fraților – Că Îl iubesc pe Dumnezeu, Deci, pentru cei chemați, mereu, Să fie după planul Lui, Deci, după placul Domnului.

Deuteronom 5:10

Însă, de cei ce Mă iubesc – Și Îmi păzesc neîncetat, Poruncile pe cari le-am dat – Mă-ndur de ei și de-al lor ram, Până la al mielea neam.

Deuteronom 7:12

„Dacă asculți aste porunci Și le-mplinești, Domnul, atunci, Are să-Și țină legământul Și Își va împlini cuvântul Pe cari l-a spus părinților, Vorbind despre al tău popor. V-a arăta, fără-ncetare – Față de tine – îndurare, Așa precum El a jurat Că îți va face, când a stat Cu-ai tăi părinți, de le-a vorbit.

Deuteronom 7:21

Să nu fii dar, înspăimântat, Că Domnul Cel Înfricoșat – Cel cari îți este Dumnezeu – Cu tine, o să stea, mereu.

Deuteronom 7:9

Să țineți minte, tot mereu, Că numai El e Dumnezeu. El, Domnul, este credincios Și se va ține, ne-ndoios, De tot ce-a spus prin legământ. Nu-Și va călca al Său cuvânt, Căci îndurare dovedește, Față de cel ce Îl iubește, Cari ne-ncetat a împlinit Ceea ce El a poruncit. Domnul se-ndură de-al său ram, Până în al mielea neam.

Iacov 1:12

Ferice-i zic celui ce poate Ca să învingă, întru toate, Ispita ce l-a pârjolit, Căci după ce va fi găsit Că este bun, el dobândește Cununa ce-o făgăduiește Al nostru Domn, necontenit, Pentru toți cei ce L-au iubit. Cununa vieții este ea, Iar Dumnezeu o să vi-o dea.

Iacov 2:5

De-aceea, vreau, dragii mei frați, Atenți, ca să mă ascultați! Iată, vă-ntreb, acuma, eu: Oare, nu Domnul Dumnezeu Alesu-i-a, de pe pământ, Pe cei ce s-au vădit că sânt Săraci, ca prin a Lui voință, Bogați să-i facă, în credință, Moștenitori – pe fiecare – Peste Împărăția care, El a promis, c-o dăruiește, Aceluia cari Îl iubește?