19 Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Nu zăbovi! Lucrează bine, Din dragoste doar, pentru Tine! Căci al Tău Nume e chemat Peste cetate, ne-ncetat, Și peste-al Tău popor, mereu!”
19 Ascultă, Stăpâne! Iartă, Stăpâne! Ascultă cu atenție, Stăpâne! Lucrează și nu întârzia, de dragul Tău, Dumnezeul meu. Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău».
19 Stăpâne, ascultă-ne și iartă(-ne)! Ia în considerare aceste cuvinte! Dumnezeul meu, de dragul Tău lucrează și nu întârzia (cu răspunsul); pentru că numele Tău este chemat peste orașul Tău și peste poporul Tău!”
19 Doamne, ascultă! Doamne, iartă! Doamne, ia aminte: fă și nu întârzia, de dragul tău, Dumnezeule! Pentru că numele tău este invocat asupra cetății tale și asupra poporului tău».
19 Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!”
19 Doamne, ascultă! Doamne, iartă! Doamne, auzi și lucrează; nu întârzia; pentru tine, Dumnezeul meu, căci cetatea ta și poporul tău se numesc după numele tău.
Ascultă rugile pe care Eu – și poporu-acesta mare – Spre Tine le vom îndrepta, Atunci când în ăst loc vom sta. Mereu dar, să găsești cu cale, Din locul locuinței Tale – Din cerul Tău – o Doamne Sfânt – Ca să privești către pământ, Spre locu-acesta de-nchinare. Ascultă și-apoi dă iertare La cei ce Te vor căuta Venind aici în fața Ta!
Pe-aceia cari, Numele Meu Îl poartă, să-i aduci, căci Eu Sunt Cel care i-am întocmit Și spre-a Mea slavă i-am menit. Adă-i pe cei ce i-am făcut Așa după cum Eu am vrut.”
„Dacă păcatele pe care Le-am săvârșit, fără-ncetare, În contra noastră se vădesc Acuma că mărturisesc, Atuncea pentru al Tău Nume, Lucrează Tu Doamne, pe lume! Abateri multe-am săvârșit Și împotrivă-Ți am greșit.
De ce să fii Tu socotit Drept un viteaz încremenit Ce nu Se poate arăta Și nu ne poate ajuta? Dar totuși, ești cu noi mereu, Căci ești al nostru Dumnezeu, Iar al Tău Nume, peste noi, Tu știi că e chemat apoi. De-aceea, nu ne părăsi! De-al Tău sprijin, nu ne lipsi!”
„Beți, căci văzut-am ce mult rău Se face în cetatea-n care Este chemat, fără-ncetare, Numele Meu! Credeți că voi, Nepedepsiți scăpați apoi? Nu veți scăpa nepedepsiți! Nu veți scăpa! Așa să știți! Căci voi trimite sabia, Asupră-vă. Ea va cădea Asupra celor care sânt Locuitori pe-acest pământ. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul oștirii a vorbit!”
Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că, din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.
Însă, Eu M-am gândit apoi, Și Mi-am tras mâna înapoi, Pentru că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.
Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Unde era poporul Meu, La cari Mă arătasem Eu.
„Să spui dar, casei cea pe care Neamul lui Israel o are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Nu tu ești pricina din care Eu împlinesc astă lucrare, Tu – casă a lui Israel – Ci al Meu Nume este Cel Din pricina căruia Eu Fac acest lucru, căci – mereu – Când printre neamuri v-ați găsit, Numele-Mi sfânt L-ați pângărit.
„De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe prinșii de război, Din Iacov, îi aduc ‘napoi Și voi avea milă astfel, De cei ce sunt din Israel. De al Meu Nume sfânt, gelos Am să fiu Eu, neîndoios.
Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Deschide ochii și privește Ruinele și Te gândește Și la cetatea peste care Este chemat, fără-ncetare, Numele Tău! Îți cerem Ție, Nu pentru-a noastră curăție Lucrul acest, ci căutăm, Ruga aceasta s-o-nălțăm, Pentru-ndurarea Ta cea care Se-arată-a fi nespus de mare.
Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”
Fărădelegea arătată De-acest popor, de astă dată – Doamne – Te rog a o ierta, După marea-ndurare-a Ta, Așa precum Tu ai iertat De-atunci chiar, de când au plecat Din al Egiptului ținut Și pân’ aici, tot ce-a făcut.”
Adevărat vă spun, chiar dacă Hatârul nu o să i-l facă Fiind prieteni, o să-i dea Pâine și tot ce va mai vrea, Să scape de vizitator, Căci stăruie, supărător.
Să Îl urmeze, pas cu pas – Toți oamenii ce-au mai rămas – Pe Domnul, iar alături lor, Să fie a Neamurilor Mulțime, peste cari, mereu, Este chemat Numele Meu;
Astfel, domniile aflate Și stăpânirile-așezate În locuri care sunt cerești, Prin noi, pot ca să afle vești: Pot, prin Biserică, s-adune Știri, despre marea-nțelepciune, Care, de Domnul, e vădită Și e nespus de felurită,