Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Daniel 8:8 - Biblia în versuri 2014

8 Puternic, țapul s-a făcut, Dar când putere a avut Și-a frânt cornul acela mare. După această întâmplare, În locul lui, eu am văzut Că patru coarne i-au crescut. În patru vânturi îndreptate, Sunt coarnele noi, arătate.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Țapul a continuat să crească în putere, dar, când a ajuns la culmea puterii sale, cornul cel mare i s-a rupt. În locul lui au ieșit alte patru coarne, impunătoare, înspre cele patru direcții ale cerului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Apoi țapul a continuat să aibă o forță din ce în ce mai mare. Dar când a ajuns la forța lui maximă, i s-a rupt acel corn mare. În locul lui au apărut alte patru coarne impunătoare, orientate spre cele patru vânturi ale cerului.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Țapul a devenit foarte mare; când a devenit puternic, i s-a frânt cornul cel mare, dar au crescut în locul lui patru [coarne] impunătoare, către cele patru vânturi ale cerurilor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Țapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Și țapul a ajuns nespus de mare și când s‐a întărit, i s‐a frânt cornul cel mare și în locul lui au ieșit patru coarne însemnate către cele patru vânturi ale cerurilor.

Onani mutuwo Koperani




Daniel 8:8
19 Mawu Ofanana  

Când Ozia ajunse mare – Când s-a simțit destul de tare – Inima lui s-a înălțat Și spre pieire l-a-ndreptat. Față de Domnul, s-a vădit Precum că a păcătuit, Intrând în Templul Domnului Și aducând, pe-altarul Lui, Tămâie, deși nu avea


Avea putere Mardoheu, La împărat, și-astfel, mereu, Faima-i spori și cunoscut Ajunse-n orișice ținut.


Iar cele patru vânturi, iată, Asupra lui au să se-abată, Din cele patru părți pe care Cerul cel necuprins le are. În vânt, am să îi risipesc Pe cei care îl locuiesc Și nu va fi nici un popor Să nu aibă fugari de-ai lor, Cari din Elam să fi venit, Ca adăpost să fi găsit.


Precum se umple-o colivie Cu păsări tot la fel se știe Că-n ale lor case-i belșug Ce-i adunat prin vicleșug. Așa ajung ei îngâmfați, Ajung puternici și bogați.


Cu zeci de mii, te-am înmulțit. Neîncetat, te-am tot sporit Și-ai tăi ajuns-au ca să fie, Precum e iarba, din câmpie. Necontenit, tu ai crescut, Până când mare te-ai făcut, Iar frumusețea dobândită Ți se vădea desăvârșită. Sânii, rotunzi, ți s-au făcut, Iar părul, mândru, ți-a crescut. Degeaba, însă, te mândreai, Pentru că tot goală erai.


În fața ucigașului – Atuncea – tu o să mai spui: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești Un om doar? O să mai vorbești În felu-acesta, când, la tine, Cel care te ucide vine?


Cum se va întări, de-odată, La fel va fi și sfărâmată Împărăția lui. Zdrobită Are să fie și-mpărțită În cele patru vânturi, dar Nu între cei care apar Urmași ai lui. N-o să mai fie, Tare, a lui împărăție, Precum sub el a fost odată, Căci în bucăți va fi tăiată, Dată fiind altora care Nu sunt urmașii ce îi are.


Nici n-a sfârșit el de vorbit, Când, din înalt, s-a auzit Un glas puternic, răspicat, Cari în ăst fel a cuvântat: „Află-mpărate că, de-ndată, Împărăția ți-e luată!


Când duhul i s-a împietrit Și când mândrie a vădit – Căci inima i s-a-ngâmfat – Ajuns-a a fi alungat De la domnie, de îndată, Iar slava lui a fost luată.


Iată dar, ce-a spus Daniel: „În visul meu, eu am zărit Cum vânturile-au izbucnit. Sunt cele patru vânturi care, Furioase, au suflat pe mare. Aceste izbucniri de vânt, Toate-ale cerurilor sânt.


După aceea, m-am uitat, Iar ceea ce am observat, Mi se păruse fioros, Căci aducea cu un pardos Care, pe spate, am văzut Că patru aripi a avut, Asemenea păsărilor Ce sunt ale cerurilor. Fiara aceasta se vădea Că patru capete avea. Și i s-a dat o stăpânire, Precum cerea a ei menire.


Prin coarnele ce s-au săltat În locul cornului știut Că între ochi i-a fost crescut – Dar a fost frânt – sunt arătați, Apoi, alți patru împărați. Ăști împărați ce au să vie, Din neam de Greci, toți, au să fie. Dar după cum se va vedea, Așa puteri, nu vor avea.


Pe când atent eu am privit, Un țap iată că a venit, Din partea de către apus. Pe-ntreg pământul el s-a dus Apoi, și l-a cutreierat, Umblând pe el, în lung și-n lat. Dar de berbecele acel, Însă nu s-a atins defel. Țapul acele am văzut Cum că un corn mare-a avut, Chiar între ochi. El a venit


Eu l-am văzut cum a venit Și-n urmă cum s-a repezit Peste berbec, cari nu putea Ca împotrivă să îi stea. A frânt și coarnele pe care Le-avea berbecu-acela mare. Jos, la pământ, l-a aruncat Și în picioare l-a călcat, Căci pe berbece nu putea Să îl mai scape nimenea.


Va pune îngerii să sune, Din trâmbițe, ca să-i adune Pe toți care-s ai Lui aleși. Din patru vânturi, ei, culeși – Dintr-un capăt al cerului Și până-n cel’lalt cap al lui –


Pe îngerii Săi, îi va pune Să meargă și să îi adune Pe toți care-s ai Lui aleși. Din patru vânturi, ei, culeși – Din marginile cerului, La capătul pământului –


Eu am să-l duc pe-acest popor – Cum am jurat părinților – În țara pe-al cărei pământ Doar lapte și cu miere sânt. El va mânca, pe săturate, Din roadele cele bogate Și se va îngrășa apoi. Se va întoarce înapoi, Spre a urma alți dumnezei Și pentru a-i sluji pe ei. Pe Mine-au să Mă părăsească Și au ca să nesocotească Toate poruncile ce sânt Cuprinse-n al Meu legământ.


„Eu, patru îngeri, am văzut – În urmă – că au apărut. Îngeri-acești s-au adunat Și, în picioare, drept, au stat, În patru colțuri de pământ. Prinse, în ale lor mâini, sânt Acele patru vânturi care Suflă peste pământ și mare. Ei, vânturile, le-au oprit Și totul a încremenit: Mările nu mai unduiau, Copacii nu se mai mișcau.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa