Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Daniel 7:8 - Biblia în versuri 2014

8 Atent, la coarne, am privit Și am văzut cum a ieșit Un corn mic care, așezat, În al lor mijloc s-a aflat. În fața lui, eu am văzut Trei coarne-apoi cum au căzut, Iar toate coarnele acele, Din primele, se vădeau ele. Cornul cel mic, am mai văzut Că ochi de om ar fi avut. O gură el a dobândit Și cu trufie a vorbit.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Mă uitam cu atenție la coarne și iată că a apărut între ele un alt corn, mai mic, iar trei dintre primele coarne au fost dezrădăcinate dinaintea lui. Acest corn avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu aroganță.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Priveam cu atenție la acele coarne; și am observat că a apărut între ele un alt corn mai mic. Când a apărut el, i-au fost smulse trei dintre primele coarne. Acel corn avea niște ochi – ca ai unui om – și o gură care vorbea cu aroganță.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Am privit cu atenție coarnele și, iată, un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor; trei coarne dintre cele dinainte au fost smulse dinaintea lui. Și, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om și o gură care vorbea mult!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 M-am uitat cu băgare de seamă la coarne și iată că un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor și, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Și cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu trufie.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Priveam coarnele și iată, un alt corn mic a ieșit între ele dinaintea căruia trei din coarnele dintâi au fost smulse din rădăcini și iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari.

Onani mutuwo Koperani




Daniel 7:8
15 Mawu Ofanana  

Dar Dumnezeu să nimicească Buzele care lingușesc, Și limbile să le zdrobească, Dacă trufie dovedesc.


Cel care-i împărat va face, Atunci, numai precum îi place. Se va-nălța și – negreșit – Pe sine se va fi slăvit, Cu mult mai mult decât toți cei Care se cheamă dumnezei. Lucruri neauzite, el Are să spună despre Cel Ce-i Dumnezeul tuturor Și Domn al dumnezeilor. Atunci, el o să propășească, Până când o să se sfârșească Timpul menit pentru mânie, Căci împlinit are să fie Totul, precum s-a stabilit, Exact la timpul potrivit.


În urmă, am dorit să-mi fie Tot adevărul deslușit, Despre ceea ce am zărit Și-anume despre-a patra fiară, Grozavă, care mă-nfioară, Căci avea gheare de aramă Și dinți de fier, de bună seamă. Cu dinți-aceia, ea mânca, Sfărâma prada și călca Ce rămăsese, în picioare, Căci fost-a înspăimântătoare.


Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu.


Atuncea, oamenii – știu bine – Că vor fi iubitori de sine; De bani, ei fi-vor iubitori, Lăudăroși și hulitori; Nemulțumiri vor avea, multe; De-ai lor părinți, n-au să asculte; Fără evlavie-au să fie, Și plini, într-una, de trufie.


Ei, cu trufie, glăsuiesc, Lucruri deșarte, și momesc – Cu ajutorul poftelor Cărnii și-a desfrânărilor – Pe-acei care s-au ridicat, Care de-abia, doar, au scăpat De cei cari, după glasul firii, Trăiesc pe calea rătăcirii.


Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.


„În urmă, pe nisipul mării, Ședeam, privind în largul zării. Deodat’, din mare, am văzut, O fiară, cum a apărut, Cari, șapte capete, avea. A mai avut, de-asemenea, Și zece coarne așezate, Pe capete; încununate, Fuseseră coarnele-acele; Zece cununi aveau pe ele, Iar după cum am observat, Erau cununi de împărat. Nume de hulă a avut, Pe capete. Cum am văzut –


Lăcustele se-asemănau Cu niște cai ce se vădeau Gata de luptă, ne-ncetat. Cununi pe capete-au purtat, Care – așa cum am văzut – Din aur par că s-au făcut. În ce privește fața lor, Era ca a oamenilor.


Luați dar, seama, fiecare: Nu mai vorbiți, cu îngâmfare, Și nici cuvinte de mândrie – În gură – să nu vă mai fie! Căci Domnul e un Dumnezeu Care cunoaște tot, mereu. Și orice faptă săvârșită, În fața Lui e cântărită.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa