20 Copacul care l-ai văzut Că s-a-nălțat și a crescut, Necontenit, încât se-ntinse Și cu-al său vârf ceru-l atinse, Văzându-se-nălțimea lui Din capătul pământului;
20 Iar despre faptul că ai văzut un străjer, un sfânt, coborând din cer și zicând: «Tăiați copacul și distrugeți-l, dar lăsați-i rădăcinile în pământ și legați-l cu fier și cu bronz în iarba care este pe câmpie: roua cerului să-l ude și cu animalele câmpului să aibă parte până vor trece peste el șapte timpuri»,
20 Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului,
De vuietul ce s-a făcut Atuncea când el a căzut, Popoare s-au cutremurat, Pentru că Eu l-am aruncat În locuința morților, Fiind asemenea celor Care în groapă se pogoară. În felu-acesta, bunăoară – Chiar în adâncuri de pământ – Copacii cari în Eden sânt S-au mângâiat – cei mai frumoși, Mai buni și cei mai rămuroși Cari în Liban erau aflați Și cari de ape sunt udați.
Asirianul se vădea Un cedru falnic ce creștea Îl al Libanului ținut. Ramuri stufoase a avut; Frunzișul său era umbros; Tulpina i-a crescut, frumos, Iar al său vârf s-a tot întins, Până când norii a atins.
Copacu-acela rămuros, Cu un frunziș foarte frumos; Copacu-n cari era aflată, Mereu, o hrană-mbelșugată, În umbra căruia veneau Fiarele și se-adăposteau, Iar păsările cerului Își făceau cuib în frunza lui;