1 „Iată, eu – Nebucadențar – Am hotărât ca să scriu iar, La toți cei care au să fie Pe-ntinsa mea împărăție, Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor: Din parte-mi, celor ce ascultă A mea scrisoare, pace multă!
1 „Regele Nabucodonosor, se adresează tuturor popoarelor, tuturor etniilor și tuturor oamenilor care vorbesc orice fel de limbă – pe tot pământul –: Să vă fie înmulțită pacea!
Unul din căpitani, pe care, David, în jurul său, îi are – Și cari se cheamă Amasai – Îi zise: „Fiu al lui Isai, Suntem cu tine, tot mereu! Pace să ai, căci Dumnezeu, Necontenit, te-a ajutat! Pace să aibă, ne-ncetat, Și-aceia care te-nsoțesc Și ajutor îți dăruiesc.” De Duhu-mpins, el a vorbit Așa, iar David i-a primit Și între-ai săi oșteni, de-ndat’, Drept căpitani, i-a așezat.
Iată răspunsul ce-a fost dat De către marele-mpărat, Pentru Rahum – acela care, Rangul de dregător îl are – Pentru cel care-i așezat Drept logofăt, Șamșai chemat, Pentru toți cei din slujba lor, Pentru-al Samariei popor Și pentru cei care-au fost aduși Și dincoace de Râu sunt puși: „De sănătate, s-aveți parte.
Iată cuvintele trimise, Cari – în scrisoare – au fost scrise: „Către-mpăratul Dariu, care Este în Persia, mai mare: La început, noi, împărate, Îți dorim multă sănătate!
Din luna-ntâi, s-a nimerit A treișpea zi să fi venit, Atunci când marele-mpărat Astă decizie-a luat. Apoi, toți logofeți-au scris Epistole ce s-au trimis, Pe dată, în împărăție. Astfel, toți au putut să știe De hotărârea-mpărătească, Putând oricine să citească Scrisorile, în limba lui. Inelul împăratului, E cel cu care-au întărit Tot ceea ce s-a stabilit La sfatul împăratului.
Apoi îndată i-au chemat Pe logofeți, la împărat. În luna a treia din an – Care numită e Silvan – În ziua douăzeci și trei, Epistola către Iudei Și către marii dregători, Spre toți acei conducători Cari în ținuturi stăpânesc, Spre cei care ocârmuiesc În țară – capi peste oștire – A fost trimisă, dând de știre În felu-acesta tuturor, De ceea ce-mpăratul lor A hotărât. Ea a fost scrisă De logofeți și-a fost trimisă În toată țara, începând Din India și ajungând Până în Etiopia. Acea scrisoare cuprindea Ale lui Mardoheu porunci. Solii care au dus atunci Scrisorile, au străbătut, În lung și-n lat, orice ținut, Umblând mereu și zi și noapte. Osută douăzeci și șapte Erau ținuturile care Formau împărăția mare. Astfel, cu toții au primit Scrisorile și le-au citit, Căci fost-au scrise tuturor, În limbile nației lor.
Iată acum, ce porunci vreau, Pentru al meu popor, să dau: Toți oamenii care-au să fie În a mea-ntinsă-mpărăție – Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor – Dacă vor cuteza, cumva, De rău de a grăi ceva De Dumnezeul Cel pe care Șadrac, cu Abed-Nego-L are Și cu Meșac, voiesc să știe Că vor simți a mea mânie. Nu vor scăpa nepedepsiți Oameni-acei nesocotiți, Ci fiți cu toți încredințați Că în bucăți vor fi tăiați, Iar a lor casă, de îndată, Are să fie dărâmată, Căci nu-i alt Domn să izbutească, Asemeni Lui, să izbăvească.”
Un crainic fost-a rânduit, Care în ăst fel a vorbit – Tare – în fața tuturor: „Ascultați dar, neamurilor! Popoarelor, mă ascultați, Și voi toți care adunați, Acum, în acest loc, sunteți Și limbi deosebite-aveți! Iată, în ceea ce privește Chipul, ce vi se poruncește:
După această întâmplare, Dariu trimise o scrisoare, Popoarelor nenumărate Sub stăpânirea lui aflate, Indiferent de limba lor. Iată ce scris-a tuturor: „Către voi cari ai mei sunteți: Din belșug, pace, să aveți!
El este Cel cari izbăvește! El este Cel cari mântuiește! Minuni și semne – cum Îi place – În cer și pe pământ, El face! Prin brațul Său, l-a izbăvit Pe Daniel, când s-a găsit Închis în groapa leilor. El l-a scăpat din gheara lor!”
Slavă – atuncea – I s-a dat Și o putere-mpărătească, Pentru ca Lui să Îi slujească Popoarele neamurilor, Indiferent de limba lor. Astfel, peste întreaga fire, El a primit o stăpânire Care, veșnică, se arată, Căci nu va pieri, niciodată.
Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când acel timp are să vie, Oameni din orice seminție, De orice neam și-orice popor – Indiferent de limba lor – De poala hainei au să-l ia Pe un Iudeu, căci au să vrea Să îi vorbească: „Vrem și noi Să fim alăturea de voi, Căci am aflat că Dumnezeu, În al vost’ mijloc e mereu!”
Când sunetul s-a auzit, Mulțimea, grabnic, a venit Și a rămas încremenită, Văzând minunea săvârșită, Căci auzeau, pe fiecare Dintre apostoli, vorbind tare Și pe-nțelesul tuturor, În limbile noroadelor, Care-n Ierusalim erau.
Acum dar, vouă, tuturor Celor din Roma, fraților, Chemați pentru ca sfinți să fiți, Fiind de Dumnezeu iubiți, Vă trimit har și pace, eu, De la al nostru Dumnezeu – Tatăl pe care-L avem sus – Și de la Domnul nost’, Iisus!”
Spre Timotei, cel prea iubit, Copilul meu, adeverit A fi-n credință: îndurare, Pace și har, de la Cel care E Tatăl nostru, Cel de Sus, Și-apoi, de la Hristos Iisus!
După știința arătată, De la-nceput, de-al nostru Tată, Și prin acea sfințire, care, O face Duhul, spre-ascultare, Precum, însă, și spre stropire A sângelui dat peste fire, De Domnul nost’, Hristos Iisus: Eu, har și pace, v-am adus – Căci ele sunt neprețuite – Și vă doresc a fi-nmulțite!