Daniel 3:24 - Biblia în versuri 2014

²⁴ Văzând toate acestea dar, Teama, pe Nebucadențar, În stăpânire l-a luat. Iute-n picioare s-a sculat Și-n felu-acesta a vorbit: „Dar oare, noi n-am azvârlit Numai trei oameni, în cuptor, În mijlocul flăcărilor?” Slujbașii zis-au: „Negreșit, În foc, trei oameni am zvârlit!”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²⁴ Atunci împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a ridicat în grabă. El le-a zis sfetnicilor săi: ‒ Nu am aruncat noi în mijlocul focului trei bărbați legați? Ei i-au răspuns împăratului: ‒ Sigur, împărate!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁴ Atunci regele Nabucodonosor s-a speriat și s-a ridicat rapid, zicând consilierilor lui: „Nu am aruncat noi în mijlocul focului trei bărbați legați?” Ei i-au răspuns regelui: „Este adevărat, rege; noi așa am făcut!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁴ Ei umblau în mijlocul flăcărilor , lăudându-l pe Dumnezeu și binecuvântându-l pe Domnul.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁴ Atunci, împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a sculat repede. A luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Ei au răspuns împăratului: „Negreșit, împărate!”

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁴ Atunci împăratul Nebucadnețar s‐a uimit și s‐a sculat în grabă, a vorbit și a zis sfetnicilor săi: Oare n‐am aruncat noi în foc trei bărbați legați? Ei au răspuns și au zis împăratului: Adevărat, împărate!

Daniel 3:24 Mawu Ofanana

2 Cronici 22:4

Doar lucruri rele a făcut, Cari Domnului nu I-au plăcut, Cum a făcut și casa care, Părinte, pe Ahab, îl are. După ce tatăl i-a murit, Aceia cari l-au sfătuit, Din casa lui Ahab erau Și spre pierzare-l sfătuiau.

Daniel 3:17

Cel ce-i al nostru Dumnezeu – Căruia Îi slujim mereu – Ne poate scoate din cuptor, Din mijlocul flăcărilor, Iar din a ta mână, pe noi, Tot El o să ne scoată-apoi.

Daniel 3:23

Însă cel care s-a chemat Șadrac și-i de Meșac urmat, Cu Abed-Nego – negreșit – Nimica nu au suferit, Ci au căzut în foc, legați, Și au rămas nevătămați.

Daniel 3:25

Din nou, cuvântul a luat Și spuse marele-mpărat: „Ei bine, văd în acel loc, Că patru oameni sunt în foc. Mergeți și voi și vă uitați! Sunt slobozi și nevătămați! Al patrulea, precum văd eu, Pare un fiu de dumnezeu!”

Daniel 4:22

Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ.

Daniel 4:27

De-aceea iată, domnul meu, Sfatul pe care ți-l dau eu: Capăt să pui păcatelor, Precum și făr’delegilor Pe care tu le săvârșești! Neprihănit doar, să trăiești! Ai milă de nenorociți, De cei care sunt asupriți Și poate ai să reușești Ca fericirea să-ți lungești!”

Daniel 5:18

Cel Prea Înalt care, mereu, E-adevăratul Dumnezeu, Lui Nebucadențar – cel care Îți este tată – slavă mare I-a dăruit. I-a dat tărie, I-a dat această-mpărăție Și-o strălucire minunată.

Daniel 5:6

A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit.

Daniel 6:22

Află că Dumnezeul meu – Căruia Îi slujesc mereu – Pe al Său înger l-a trimis Și leilor gura le-a-nchis. Iată că ei nu au putut, Nimic ca să îmi fi făcut, Căci față de-al meu Dumnezeu, Nevinovat mă aflu eu. Nevinovat – cum știi prea bine – Mă aflu și față de tine, Căci nici un rău n-am săvârșit Să merit să fiu pedepsit!”

Daniel 6:7

Iată că toți aceia cari Sunt căpitanii tăi cei mari – De tine puși ca să îți fie Slujbași peste împărăție – Cu cei care sunt dregători Ori sfetnici sau cârmuitori, Sunt de părere că e bine Ca o poruncă, de la tine, Asupra țării să pornească. Pe-aceasta să o însoțească Și o oprire aspră, care Va pedepsi pe fiecare, Dacă se face vinovat De faptul de a fi-nălțat Vreo rugă către cineva Sau către-un dumnezeu, cumva, Un timp ce-n ale vremii file Va număra treizeci de zile. În timpu-acesta, negreșit, Are să fie-ngăduit Ca rugi să fie înălțate, Doar către tine, împărate. Cel care nu se va supune La ceea ce porunca spune, Are să fie pedepsit Și-n groapa leilor, zvârlit.

Fapte 12:13

În ușa care da-n pridvor, Petru-a bătut nerăbdăror. O slujnică – ce s-a numit Rada – degrabă, a venit, Să vadă, cine a bătut.

Fapte 26:13

Pe la amiază, împărate, Eram pe drum, către cetate – De-ai mei tovarăși, însoțit – Când iată că a strălucit, În jurul nostru, o lumină Care, din cer, părea să vină. Atât de tare-a luminat, Încât părea întunecat Chiar soarele. Când am văzut

Fapte 26:27

Te-ntreb Agripa, împărate: Crezi în proroci? Știu, prea-nălțate, Căci crezi, iar asta-i foarte bine.”

Fapte 9:6

Plin de fiori și-nspăimântat, Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Doamne, ce vrei să fac, acum?” „Te scoală, pleacă iar, la drum, Și intră în cetatea ‘ceea” – Îi zise El. „După aceea, Afla-vei, ce ai de făcut.”

1 Samuel 17:55

Saul, atunci când l-a zărit Pe David care a pornit În contra Filisteanului, Îi zise căpitanului Oștirii sale: „Vreau să știu, Cine-i acesta? Al cui fiu, E tânărul acesta, oare?” Abner, care era mai mare Peste oștire, s-a uitat La Saul și-a răspuns, mirat: „Pe al tău suflet, împărate, Nu pot răspunde – din păcate – Pentru că nu știu cine este.”