10 Noi știm, mărite împărat, Cum că poruncă tu ai dat Că dacă auzi-vom noi Al trâmbițelor glas și-apoi Și sunetul cavalului, Precum și al cimpoiului, Glasul de sunet de ghitare Sau cel ce alăuta-l are, Glasul pe care o să-l dea Psaltirea ori de-asemenea Semnalele ce vor fi date De instrumentele-adunate În acest loc, să ne-aruncăm Jos, la pământ, să ne-nchinăm În fața chipului ‘nălțat Care din aur e turnat.
10 Tu, împărate, ai dat o poruncă potrivit căreia orice om care aude sunetul cornului, al flautului, al țiterei, al lirei, al psalterionului, al fluierului și a tot felul de alte instrumente muzicale să se plece și să se închine statuii de aur,
10 Tu, regele nostru, ai dat ordin ca orice om care aude sunetul goarnei, al flautului, al chitarei, al lirei, al instrumentului triunghiular cu coarde, al fluierului și al tuturor celorlalte instrumente muzicale, să se aplece până la pământ și să se închine statuii de aur.
10 Tu, rege, ai stabilit o poruncă potrivit căreia orice om care aude sunetul cornului, al flautului, al ceterei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului și al tuturor felurilor de instrumente muzicale să cadă și să adore statuia de aur,
10 Ai dat o poruncă după care toți cei ce vor auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente de muzică vor trebui să se arunce cu fața la pământ și să se închine chipului de aur
10 Tu, împărate, ai dat hotărâre ca orice om care va auzi sunetul cornului, al naiului, al harfei, al alăutei, al psalteriului și al cimpoiului și a tot felul de muzică să cadă și să se închine chipului de aur.
Cu Moise. David a chemat Leviți-apoi, și i-a-ndemnat Ca dintre frații ce-i aveau – Pe cei ce cântăreți erau – Să-i pună-n semn de bucurie, Cântări să-nalțe, precum știe Și se pricepe fiecare, Cu instrumentul ce îl are. Unii, țimbale, foloseau. Alții, cu harfele, cântau, În timp ce mulți au fost văzuți, La alăute, ne-ntrecuți.
Tot Israelul a venit, Chivotul, de l-a însoțit, Cu strigăte de bucurie, Cu chiote și veselie, Sunând din goarne-n a lui cale, Din trâmbițe și din chimvale, Făcând lăutele să sune Și harfele ca să răsune.
Apoi, cei ce erau Leviți Au fost de preoți rânduiți, Să stea în Casa Domnului, Pentru-a cânta spre slava Lui, Cu instrumentele știute: Chimvale, harfe, alăute. Ei au cântat – fără-ndoială – După-a lui David rânduială, După-a lui Gad – cari văzător Fusese, pentru domnitor – Și după rânduiala care, Natan, prorocul, o mai are. Domnul a dat – fără-ndoială – Toată această rânduială, Prin oamenii cari se vădeau Cum că ai Săi proroci erau.
Când ele au venit la el, În felu-acesta le-a vorbit: „Când veți avea de împlinit Slujba de moașe, ce-o aveți, Și, pe femei, voi le vedeți Că nasc feciori, să-i omorâți! Vă poruncesc dar: orișicâți Băieți urmează să se nască, Să nu-i lăsați, voi, să trăiască! Pe fete însă, le lăsați În viață! Înțelesu-m-ați?!”
Dar Faraon s-a mâniat Și-astă poruncă, el a dat, Poporului său: „Să luați Și-apoi, în râu să-l aruncați Pe orice prunc ce-o să se nască, Dacă-i de parte bărbătească. Pe fete-n schimb, să le lăsați – Pe ele doar, să le cruțați.”
De-asemenea, bine știm noi, Că ai mai poruncit apoi, Ca oricine-i omul cel care Nu-i va aduce închinare Chipului ce s-a înălțat, În flăcări fi-va aruncat, În mijlocul unui cuptor.
Acum fiți gata, pregătiți, Și-n clipa-n care auziți Al instrumentelor semnal, Glasul de trâmbiți, de caval Sau de cimpoi ori de ghitare, Ori cel ce alăuta-l are Și sunetul ce va avea Psaltirea-n urmă să îl dea, Jos, la pământ, să v-aruncați Și-ndată să vă închinați Chipului care l-ați văzut, Că eu din aur l-am făcut. Dacă n-o să vă închinați, În flăcări fi-veți aruncați, În mijlocul cuptorului!”
Când acei oameni l-au văzut Pe Daniel ce a făcut, În mare grabă-au alergat Să-l înștiințeze pe-mpărat. Au început să îi vorbească Despre oprirea-mpărătească Și-aste cuvinte i le-au zis: „Dar împărate, nu ai scris Chiar tu, oprirea ‘ceea care Împiedica pe fiecare, Treizeci de zile – numărat – De a nu mai fi înălțat Vreo rugă, către cineva, Sau către-un dumnezeu, cumva? Oare, porunca ta nu spune Că omul cari nu se supune Are să fie pedepsit Și-n groapa leilor zvârlit?” Atuncea, împăratu-a zis: „Lucrul acesta este scris! Este un lucru-adevărat Și nu poate a fi schimbat, Pentru că legea Mezilor Precum și cea a Perșilor Nu va putea a fi schimbată, De către nimeni, niciodată!”