38 El ți-a dat în mâini pe oameni, oriunde locuiesc ei, ți-a dat fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate. Tu ești deci capul de aur!
38 El te-a ajutat să îi guvernezi pe oameni – oriunde locuiesc ei. Ți-a dat suficientă forță ca să ții sub control (inclusiv) animalele sălbatice de pe câmp și păsările zburătoare; și te-a făcut stăpân al tuturor. Deci tu ești capul de aur!
38 Oriunde locuiesc fiii oamenilor, animalele câmpului și păsările cerului le-a pus în mâna ta și tu stăpânești peste toate. Tu ești capul care era din aur.
38 El ți-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur!
38 Și oriunde locuiesc copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerurilor le‐a dat în mâna ta și te‐a așezat domn peste toate acestea. Tu ești capul de aur.
Iată cuvântul Domnului, Spre Ieremia, robul Lui, Atunci când Nebucadențar, Peste al lui Iuda hotar, Cu mare oaste a trecut – Pentru că sprijin a avut Din partea împăraților, Precum și a popoarelor Care atunci se dovedeau Că-n stăpânirea lui erau – Vrând, cu Ierusalimu-apoi, Ca să pornească un război, Lovind cetățile pe care Acesta-n jurul său le are:
Domnul, în mâna lui, a dat Pe al lui Iuda împărat Și-o parte-a vaselor pe care Casa lui Dumnezeu le are. Cel care-n Iuda a domnit Fusese Ioiachim numit. În urmă, Nebucadențar Se duse în țara Șinear, Cu vasele ce le-a luat Și-acolo el le-a așezat În casa celuia pe care, Drept dumnezeu al său, îl are.
Din aur doar, era făcut Capul pe care l-a avut Chipul acela. Pieptul lui Și-apoi brațele chipului, Doar din argint erau făcute. Pântecul, coapsele avute, Cu toate-au fost – de bună seamă – Făcute numai din aramă,
În urma ta, are să fie – Curând – o altă-mpărăție Care va fi mai ne-nsemnată. Apoi a treia se arată Care va fi – de bună seamă – Făcută numai din aramă Și care o să izbutească, Pământul, să îl stăpânească.
Acesta-i visul, așadar, Pe cari eu – Nebucadențar, Cel ce sunt pus drept împărat – Visatu-l-am, în al meu pat. Acuma Beltșațar, pe tine, Eu te-am chemat, aici, la mine, Ca visul să mi-l deslușești Și al lui tâlc să mi-l vestești. Toți înțelepții cei pe care Marea-mi împărăție-i are, Neputincioși s-au dovedit, Căci ei nu mi l-au tâlcuit. Tu însă poți – cum văd prea bine – Pentru că numai tu, în tine, Ai duhul pe cari îl vădeau Doar dumnezeii sfinți că-l au.”
Cel Prea Înalt care, mereu, E-adevăratul Dumnezeu, Lui Nebucadențar – cel care Îți este tată – slavă mare I-a dăruit. I-a dat tărie, I-a dat această-mpărăție Și-o strălucire minunată.
Fiara dintâi, văzut-am eu Că seamănă mult, cu un leu. Fiara aceea se vădea, Aripi de vultur că avea. Eu am privit-o până când Smulse îi fuseră, pe rând, Aripile ce le-a avut. După aceea, am văzut Că în picioare s-a sculat Și pe pământ apoi a stat, Precum un om. Ea a primit O inimă ce s-a vădit A fi de om. Am mai văzut