Daniel 2:35 - Biblia în versuri 2014

³⁵ Atunci, argint, aur, aramă Și fier și lut – de bună seamă – Ajuns-au toate, dintr-odată, Precum e pleava vânturată, În arie, în timp de vară. Vânturi porniră și suflară Peste acel chip prăbușit, Încât nimic nu s-a găsit, În urmă, din chipul acel. Dar piatra care-a dat în el – Și care-apoi l-a sfărâmat – A tot crescut, neîncetat. Un munte mare s-a făcut Și-ntreg pământul l-a umplut.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

³⁵ Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul au fost sfărâmate împreună și au ajuns precum pleava din arie vara, la vânturat. Le-a luat vântul și nicio urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³⁵ Atunci fierul, argila, bronzul, argintul și aurul s-au făcut toate bucăți; și au ajuns ca pleava de pe terenul unde se separă ea vara de cereale atunci când ele sunt vânturate. Le-a luat vântul și nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un mare munte care a umplut tot pământul.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³⁵ Atunci au fost zdrobite dintr-odată fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul și au devenit ca pleava dintr-o arie pe timpul verii. Au fost purtate de vânt și nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Iar piatra care a lovit chipul a devenit un munte mare care a umplut tot pământul.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³⁵ Atunci, fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul.

Traducere Literală Cornilescu 1931

³⁵ Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s‐au zdrumicat la un loc și s‐au făcut ca pleava din arie vara; și vântul le‐a spulberat și nu s‐a aflat niciun loc pentru ele. Și piatra care a lovit chipul s‐a făcut un munte mare și a umplut tot pământul.

Daniel 2:35 Mawu Ofanana

Iov 6:17

Însă când vara a venit, Soarele, apa, i-a-nghițit, Iar albia i s-a uscat.

Psalmi 103:16

Însă când vântul îl lovește, Dispare în necunoscut, Iar locu-n care a crescut – În care mai ‘nainte-a stat – Nu se mai știe niciodat’.

Psalmi 22:27

Pământu-ntreg va ști de El Și toți se vor întoarce-astfel, La Dumnezeul nostru tare. Toate familiile care Se află pe acest pământ, În fața Domnului Cel Sfânt Veni-vor ca să se închine În vremea care grabnic vine.

Psalmi 37:10

Puțină vreme, iar cel rău, Curând, nu are să mai fie. Pustiu rămâne locul său – De el, nimenea nu mai știe

Psalmi 37:36

A doua oară am trecut, Dar dispăruse – a pierit. L-am căutat, dar în zadar, Pentru că nu l-am mai aflat.

Psalmi 46:9

Războaiale, El le-a oprit, Iar liniștea s-a-nstăpânit Până la margini de pământ. Arcuri și suliți – câte sânt – Le-a sfărâmat și-a ars apoi, Și carele pentru război.

Psalmi 66:4

Pământul, înaintea Ta, Se-nchină și Îi va cânta, Slavă Numelui Tău, mereu.

Psalmi 86:9

Popoarele cele pe cari Tu le-ai făcut, s-or aduna Și-n față-Ți se vor închina, Căci va da slavă-ntreaga lume, Neprețuitului Tău Nume.

Isaia 11:9

Acele timpuri, să se știe Că nici un rău n-o să mai fie. Pe al Meu munte va fi pace Și pagubă nu se va face, Căci plin, pământul Domnului, Va fi, de cunoștința Lui, La fel precum fundul de mare Cunoaște apa cea pe care O poartă pe spinarea lui.

Isaia 8:9

Strigați popoare, cât puteți, Căci e zadarnic! Dacă vreți, Să scoateți strigăt de război, Căci tot veți fi zdrobite-apoi! Mereu, aminte să luați Voi cei care departe stați! De luptă, să vă pregătiți Cu toți, căci tot veți fi zdrobiți!

Daniel 2:44

Însă în vremea cea pe care Această-mpărăție-o are – În vremea-n care-nscăunați, Pe tron, sunt ai ei împărați – Acela care, tot mereu, E-al cerurilor Dumnezeu Va ridica o-mpărăție Cari veșnică are să fie. Află că nimeni, peste ea, A fi stăpân, nu va putea, Căci nimicite, de ea, sânt Domniile de pe pământ. De-aceea, astă-mpărăție Va dăinui pe veșnicie.

Osea 13:3

De-aceea, fi-va a lor viață, Ca norul cel de dimineață, Ca roua care e zvântată, Ca pleava cea de vânt purtată, Ca fumul care a ieșit Din horn și-apoi s-a risipit.

Miheia 4:13

Scoală, fiica Sionului! E timpul treieratului! Îți fac copită de aramă Și-un corn de fier, de bună seamă, Popoare multe să zdrobești, Iar prada ce o dobândești Să o închini Domnului Sfânt Care e Domn peste pământ!”

Zaharia 12:3

Când vremea ‘ceea o să vie, Ierusalimul o să fie O piatră grea, pentru popoare, Care va fi vătămătoare Pentru cei ce vor încerca – Atunci – de a o ridica. Popoarele pământului Veni-vor împotriva lui.

1 Corinteni 15:25

El trebuie să-mpărățească, Până când o să reușească, Pe-ai Săi vrăjmași, să îi adune Și-apoi, sub tălpi, să-i poată pune.

Revelația 11:15

Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al șaptelea A răsunat, am auzit, Glasuri, în cer, care-au rostit: „Împărăția lumii, iată, Acuma chiar, a fost luată, Trecând în mâna Domnului, Precum și a Hristosului Cari este-al Său. În acest fel, În veci, va-mpărăți doar El.”

Revelația 12:8

Cu oastea lui, dar n-a putut, Ci a sfârșit a fi bătut, Iar, loc, în cer, nu s-a găsit, Nici pentru el și – negreșit – Nici pentru cei ce-l însoțeau Și cari, în slujba lui, erau.

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.