Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Daniel 2:21 - Biblia în versuri 2014

21 El schimbă vremi și-asemenea Și-mprejurări, după cum vrea. El îi răstoarnă pe-mpărați, Căci tot de El sunt ridicați. El este-Acela care pune, În înțelepți, înțelepciune. Cei pricepuți, și ei – la fel – Pricepere au de la El!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

21 El schimbă vremurile și împrejurările, El răstoarnă și ridică împărați, El dă înțelepciune înțelepților și cunoștință – celor pricepuți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 El schimbă vremurile și situațiile, El destituie regi și tot El îi aduce la guvernare. Dumnezeu oferă înțelepciune înțelepților și capacitate de cunoaștere celor care înțeleg semnificația lucrurilor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 El schimbă vremurile și timpurile; el îi dă jos pe regi și tot el stabilește regii; el dă înțelepciune înțelepților și cunoaștere celor care cunosc priceperea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și el schimbă vremurile și soroacele. El dă jos pe împărați și ridică pe împărați. El dă înțelepților înțelepciune și celor cu pricepere cunoștință.

Onani mutuwo Koperani




Daniel 2:21
40 Mawu Ofanana  

Întreaga lume își dorea, Pe Solomon, de a-l vedea, S-asculte-nțelepciunea lui, Dată din partea Domnului.


Israeliții au aflat, De felu-n care-a judecat, Atuncea, Solomon. Astfel, Cu toții s-au temut de el, Căci au văzut că Domnul pune În el, a Lui înțelepciune Care, mereu, îl însoțește Și-n judecăți îl sfătuiește.


Lui Solomon i-a dat mereu, Înțelepciune, Dumnezeu. Pricepere i-a dăruit Și cunoștințe, negreșit, Precum era nisipul mării, Veghind, mereu, asupra țării.


Domnul să-ți dea înțelepciune, Ca să te facă să domnești În Israel și să-I păzești Legile care le-a lăsat.


În cartea lor, ei au trecut Tot ceea ce s-a petrecut Când David fost-a împărat, Precum și tot ce s-a-ntâmplat Atunci, în țările pe care, Israelul, în jur, le are.


El i-a chemat pe toți cei care Datina vremii o știau, Căci în ăst fel se rânduiau Și treburile statului Și cele-ale-mpăratului: În fața celor cari știau Legea și dreptu-l cunoșteau.


El rupe-ale-mpăraților Mari legături și-i înconjoară, În jurul coapselor, cu sfoară.


Am pus Duhul lui Dumnezeu, În el, și astfel înzestrat, Înțelepciune-a căpătat, Pricepere și iscusință. A dobândit mare știință, Lucrări putând să făurească.


Acum i-am dat și-un ajutor: Pe-al lui Ahisamac fecior; Oholiab, el e numit – Din al lui Dan neam e venit. La toți cei cari s-au arătat Că iscusiți sunt, Eu le-am dat Pricepere și, negreșit, Vor face ce ți-am poruncit.


Prin îndurarea cari mereu Le-a arătat-o Dumnezeu, Cei patru tineri au primit Știință și au dobândit, Apoi, putința să adune O cât mai mare-nțelepciune Ce le-a adus pricepere La orice fel de scriere Deosebită. Astfel, El Făcutu-l-a pe Daniel – A cărui minte o deschise – Deștept în viziuni și vise.


Anul al treilea se vădea, De când în Persia ședea Măritul Cir, drept împărat. În timpu-acela i s-a dat, Acest cuvânt, lui Daniel. Și Beltșațar se cheamă el. Cuvântul care i s-a dat, Lui Daniel, e-adevărat Și despre o nenorocire, Face acest cuvânt vorbire. Iar Daniel a dovedit Luare-aminte, negreșit, Și să-nțeleagă, a putut Visul pe care l-a avut.


În urmă, au să se unească Acele două-mpărății, La numai câțiva ani, să știi. Fata celui ce-i împărat În miazăzi încoronat, În miazănoapte o să vie, Căci ea are a-i fi soție Celui care s-a înălțat, În miazănoapte, împărat. În acest fel, fără-ndoială, O să se facă o-nvoială. Însă această încercare, Ca mijloc de ajutorare, Nici un folos nu va avea. Alte-ncercări, de-asemenea – Așa cum o să se vădească – Nu vor putea să-i folosească. Fata, la moarte, va fi dată Apoi, la fel și al ei tată – Cu tot alaiul ce-l avea – Și cei ce s-au legat de ea.


Tocmai de-aceea, Daniel A glăsuit în acest fel: „Vreau, binecuvântat, mereu, Să fie al lui Dumnezeu Sfânt Nume! Vreau, pe veșnicie, El binecuvântat să fie! A Lui este puterea toată Și-nțelepciunea, totodată.


El este Dumnezeul lor, Adică al părinților Pe care îi avusem eu. Pe El, eu Îl slujesc, mereu. Pe El, îl laud ne-ncetat! Înțelepciune, El mi-a dat Și mi-a făcut de cunoscut Lucrul pe care l-am cerut. El ne-a descoperit de-ndat’, Taina avută de-mpărat!”


Aflați că dacă – de îndat’ – Nu îmi veți spune ce-am visat, Aceeași soartă aveți-apoi, Pentru că bine văd că voi, Să vă-nțelegeți doar voiți, Și-n urmă-n fața mea veniți Doar cu minciuni, ca să puteți Câștiga timp și să vedeți Cu ochii voștri fiecare, Cum e a vremilor schimbare. De-aceea, vreau ca imediat Să-mi spuneți voi, ce am visat, Pentru că dacă o să-l știți, Visul, puteți să-l tălmăciți!”


„Tăiați copacul cel frumos! Roada, i-o risipiți, pe jos! Frunzișul lui să-l scuturați Și ramurile să-i tăiați, Iar păsările cerului Și fiarele pământului Care în preajmă-i s-au aflat, Îndepărtați-le de-ndat’!


Această hotărâre dată Asupra lui, a fost luată Acum, în sfatul străjilor, Căci înaintea sfinților, La cale a fost pusă ea, Pentru că-n acest fel se vrea Să știe cei vii care sânt Pe fața-ntregului pământ, Căci Cel Prea-Nalt Se dovedește – Neîncetat – că stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor Și că necontenit va face, Cu ele, după cum Îi place, Punând în fruntea lor să stea Pe-acela pe care îl vrea, Căci îl înalță, ne-ndoios, Pe omul cel de mai de jos!”


Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ.


De-aceea, iată, te vestesc Că am ca să te izgonesc Din mijlocul oamenilor! Vei sta alături fiarelor, Iar hrana ta are să fie Doar iarba verde din câmpie, Căci îți vor da iarbă apoi, Așa precum se dă la boi Și șapte vremi – ia seama bine – Au să se scurgă peste tine, Până când tu vei fi putut Ajunge să fi priceput Căci Cel Prea-Nalt se dovedește A fi Cel care stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor, Punând, în fruntea lor, să stea, Pe-acela pe care îl vrea!”


Pe Cel Prea-Nalt, fără-ncetare, Să Îl hulească doar, el are. Sfinții Celui Prea-Nalt, de el, Sunt asupriți în chip și fel. Vremuri și legea, să știți voi Că el le va schimba apoi. Sfinții, atunci, fi-vor luați Și-n ale lui mâini vor fi dați, Mai multe vremi cari, numărate, Vor fi trei vremi și jumătate.


Pentru că o să căpătați O gură și-o înțelepciune, În contra căror, a se pune, Dușmanii voști’ nu vor putea.


„Supuși dar, stăpânirilor, Să fiți, mereu, voi, fraților, Căci nici o stăpânire nu-i Fără de voia Domnului. Deci, stăpânirile ce sânt, Pe fața-ntregului pământ, Sunt rânduite, tot mereu, Numai de către Dumnezeu.


Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus, Sunteți dar, în Hristos Iisus. El e făcut, de Dumnezeu, Să fie, pentru noi, mereu, Înțelepciune și sfințire, Să fie și neprihănire, Și-asemeni – pentru fiecare – Să fie și răscumpărare,


Oricare lucru bun, primit, Oricare dar desăvârșit, Pe care noi l-am căpătat, Numai de sus, ne este dat. Toate acestea, fraților, Părintele luminilor Ni le-a trimis. Nici o schimbare Și nici o umbră de mutare – În El – nicicând, nu s-a văzut.


Dacă vreunuia-i lipsește Înțelepciunea, trebuiește S-o ceară de la Dumnezeu, Pentru că El o dă, mereu, Cu mână largă, tuturor Acelora care o vor. Au s-o primească fiecare, Căci El o dă fără mustrare.


Pe coapsă și pe strai, scria Numele care Îl avea, Și-anume, „Domn al domnilor” Și „Împărat al tuturor”.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa