Daniel 11:45 - Biblia în versuri 2014

⁴⁵ Va-ntinde corturile lui – Corturi ale palatului – Pe locurile care sânt Chiar între muntele cel sfânt Și prea slăvit, și între mare. Apoi, în locu-acela are Să se arate-al său sfârșit. Nimeni nu se va fi găsit Ca să îi fie-alăturea, Pentru ca ajutor să-i dea.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁴⁵ Își va întinde corturile regale între mări, la muntele sfânt și minunat, însă apoi îl va ajunge sfârșitul și nimeni nu-l va ajuta.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁴⁵ Își va extinde corturile regale de la mări până la sfântul munte glorificat. Dar apoi va ajunge la sfârșitul dominației lui; și atunci nimeni nu îl va ajuta (să supraviețuiască).

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁴⁵ Își va întinde corturile palatului său între mare și muntele sfânt al frumuseții. Va ajunge la sfârșitul lui și nu va fi cine să-l ajute.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁴⁵ Își va întinde corturile palatului său între mare și muntele cel slăvit și sfânt. Apoi își va ajunge sfârșitul și nimeni nu-i va fi într-ajutor.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁴⁵ Și își va întinde corturile palatului său între mări și muntele de frumusețe sfântă, totuși va ajunge la sfârșitul său și nu va fi cine să‐l ajute.

Daniel 11:45 Mawu Ofanana

Psalmi 48:2

Frumoasă-i înălțimea lui, A muntelui Sionului. E înălțat – veșnic – să fie, Pentru pământ, o bucurie. Cetatea ‘ceea minunată, În miază noapte, e aflată. Acolo este așezat, Mereu, Marele Împărat.

Isaia 10:12

Dar după ce-o să împlinească Domnul, toată lucrare Lui, Pe muntele Sionului – Și la Ierusalim, la fel – Are a-l pedepsi pe cel Care se află așezat Peste Asiria-mpărat, Pentru trufia lui cea mare Și pentru a lui îngâmfare,

Isaia 11:9

Acele timpuri, să se știe Că nici un rău n-o să mai fie. Pe al Meu munte va fi pace Și pagubă nu se va face, Căci plin, pământul Domnului, Va fi, de cunoștința Lui, La fel precum fundul de mare Cunoaște apa cea pe care O poartă pe spinarea lui.

Isaia 14:13

În a ta inimă ai spus: „Mă voi sui în ceruri, sus! Am să-mi pun jilțul de domnie Acolo, căci voiesc să fie Deasupra stelelor pe care, În mână, Dumnezeu le are. Muntele dumnezeilor – Muntele adunării lor – În miazănoapte-mi va da mie, Un loc care al meu să fie.

Isaia 2:2

În lungul drum al timpului, Muntele Casei Domnului Are să fie-ntemeiat Drept cel mai ‘nalt munte aflat Pe fața-ntregului pământ, Iar neamurile câte sânt, Se vor îngrămădi spre el.

Isaia 27:13

Trâmbița tare o să sune, În acea zi, și-o să se-adune Cei ce-n Egipt sunt surghiuniți Sau în Asiria-s fugiți. Vor merge înaintea Lui, Să se închine Domnului, Urcând pe muntele Lui sfânt, Căci la Ierusalim ei sânt.

Isaia 65:25

Lupul și mielul, împreună, Vor paște iarba câmpului. Leul, asemeni boului, O să mănânce paie, până Va fi sătul. Numai țărână, În vremea ‘ceea – veți vedea – Drept hrană, șerpii vor avea. Atunci va fi un timp de pace, Căci nici un rău nu se va face Și nu va fi vreo vătămare Pe muntele Meu sfânt și mare. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

Isaia 66:20

Și îi vor strânge pe-ai voști’ frați Cari printre neamuri sunt aflați, Să îi aducă Domnului, Precum un dar, în cinstea Lui. Pe cai, pe dromaderi, pe cară, Pe tărgi și pe catâri, în țară, Îi vor aduce-n fața Lui, La sfântul munte-al Domnului Și la Ierusalim. Astfel, Ei au să șeadă lângă El. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit. Ei au să fie-aduși la fel Precum fiii lui Israel Aduc la Casa Domnului, – Spre slava și spre cinstea Lui – Daruri ce sunt pentru mâncare. Acestea sunt, de fiecare, Cu multă grijă, așezate Numai în vasele curate.

Езекиел 39:2

De-aceea, Eu voi tăbărî Asupră-ți și te voi târî Din țara-n care ești aflat În miazănoapte așezat, Și-am să te fac ca să te sui În munții Israelului.

Daniel 11:16

Cel ce-mpotriva lui pornește Va face după cum dorește, Căci n-o să fie nimenea, Cari împotrivă să îi stea. El se va îndrepta, de-odată, Spre țara ‘ceea minunată. În ea, are să se oprească Și are ca să nimicească Tot ce, în mâini, îi va cădea.

Daniel 11:41

El o să intre, dintr-odată, În țara ‘ceea minunată Și zeci de mii de oameni, pradă, În gheara morții au să cadă, Pentru că foarte mulți, în ea, În acea vreme, vor cădea. Edomul va avea scăpare Și cu Moabul, după care Fruntașii în Amon aflați, Din mâna lui vor fi scăpați.

Daniel 11:44

Veni-vor niște zvonuri care Din miazănoapte vor apare, Precum și de la răsărit. Când el le va fi auzit, Înspăimântat are să fie Și va porni, plin de mânie, Căci va voi să-i pedepsească Pe mulți și să îi nimicească.

Daniel 2:35

Atunci, argint, aur, aramă Și fier și lut – de bună seamă – Ajuns-au toate, dintr-odată, Precum e pleava vânturată, În arie, în timp de vară. Vânturi porniră și suflară Peste acel chip prăbușit, Încât nimic nu s-a găsit, În urmă, din chipul acel. Dar piatra care-a dat în el – Și care-apoi l-a sfărâmat – A tot crescut, neîncetat. Un munte mare s-a făcut Și-ntreg pământul l-a umplut.

Daniel 7:26

După toate acestea – iată – Veni-va și o judecată. În urma ei, se va vedea Că stăpânirea i se ia. Aceasta fi-va prăbușită Și pe vecie nimicită.

Daniel 8:25

El are ca să propășească Și are ca să izbutească În viclenii. De-aceea, el Inima-și va-ngâmfa astfel. Mulți dintre cei obișnuiți Ca să trăiască liniștiți, Vor fi pierduți atunci de el. Când va veni timpul acel, O să cuteze, mai apoi, Ca să pornească un război, Cu Domnul domnilor. Dar el Nu-nvinge în războiu-acel, Pentru că fi-va nimicit Fără să fi intervenit Vreo mână omenească. Iată –

Daniel 9:16

Doamne, în marea-Ți îndurare, Abate-a Ta mânie mare Și-urgia care a lovit Ierusalimul și-a venit Asupra muntelui Tău sfânt. Păcatele multe ne sânt. Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Pe cari părinții le-au făcut, Ierusalimul a căzut Și-al Tău popor e de ocară Printre cei cari îl înconjoară.

Daniel 9:20

Pe când încă mai vorbeam eu, Pe când încă mă mai rugam Și încă îmi mărturiseam Păcatul meu, precum și cel Făcut de-ntregul Israel, Și înălțam cereri ce sânt Legate de muntele sfânt,

Ioel 2:20

Vrăjmașul care e aflat În miazănoapte, depărtat Are să fie de la voi. Am să îl izgonesc apoi, Spre un pământ rău, pustiit, Care de apă e lipsit. Am să-i împing, vrăjmașului, Partea din față-a oștii lui, În marea de la răsărit Și-apoi în cea din asfințit Am să-i împing partea pe care În coada oștilor o are. Se va-nălța duhoarea lui – Mirosul putregaiului – În sus, pentru că am văzut Că el, grozav doar, s-a crezut.

Miheia 4:2

Neamuri vor merge către el Și au să zică-n acest fel: „Veniți pe creasta muntelui Ce se vădește-al Domnului, La Casa Celui cari, mereu, E al lui Iacov Dumnezeu, Ca să ne-nvețe calea Lui! Iată, Cuvântul Domnului, De la Ierusalim, porni-va, Iar Legea, din Sion, ieși-va!

Zaharia 14:8

Când vremea ‘ceea o să fie, O să se vadă, apă vie, Cum din Ierusalim țâșnește, Căci din cetate izvorăște. Din astă apă, jumătate, Spre mările-n apus aflate, O să pornească – negreșit – În timp ce către răsărit, Spre mările acolo-aflate, Va curge altă jumătate. Așa are să fie-n vară Și tot la fel, în iarnă, iară.

Numeri 34:5

Se va întoarce înapoi, Spre al Egiptului pârâu, Ieșind spre mare-ntr-un târziu.

2 Tesaloniceni 2:4

Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu.

2 Tesaloniceni 2:8

Atuncea, se va fi ivit Cel care e Nelegiuit, Iar Domnul nost’, Hristos Iisus, Venit din înălțimi, de sus, Are ca să îi iasă-n cale Și, cu suflarea gurii Sale, Pe loc, are să-l nimicească Și, astfel, o să-l prăpădească, De-ndată, la a Sa venire.

Revelația 13:10

Cel care-i duce în robie Pe alții, trebuie să știe, Că are a păți la fel – Adică rob va fi și el. Cel cari, cu sabia, omoară, De sabie are să moară. Aici este răbdarea care Poporul sfinților o are, Și-aici este credința lor – Credința dată sfinților.

Revelația 20:2

El, pe balaur, l-a luat, Pe șarpele cel vechi – chemat Satan, sau Diavol – ca să fie Legat, în următoarea mie De ani, care avea să vină, Și, în Adânc, astfel, să-l țină.

Revelația 20:9

Ei au venit, atunci, îndată, Și iute fosta-nconjurată Tabăra sfinților, țintită Fiind cetatea prea iubită. Însă, din cer, foc a venit, Care, pe toți, i-a mistuit.