Cel ce era cârmuitor, Al tuturor famenilor, Privit-a către Daniel Și-a cuvântat în acest fel: „Să afli dar, că mă tem eu, Doar de cel care-i domn al meu Și care-a hotărât apoi, Ce veți mânca și veți bea voi. Mă tem să nu vadă, cumva, Pe fețele voastre, ceva. Nu vreau ca fețe triste-apoi, Să vadă el că aveți voi Și-n acest fel să vă vădiți Că sunteți mai deosebiți De tinerii din casa noastră, Tineri cari sunt de vârsta voastră. Căci dacă întâmpla-se-va Că el va observa ceva, Încredințați voiesc să fiți Că viața mi-o primejduiți În fața împăratului.”