12 Stăpân pe rămășița care Neamul Edomului o are Și peste cei care, mereu, Este chemat Numele Meu, Are ca să ajungă el, Căci astfel a vorbit Acel Care o să Se îngrijească, Aceste lucruri să-mplinească.”
12 ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului, precum și toate națiunile peste care este chemat Numele Meu“, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri.
12 pentru ca astfel să îi guverneze pe cei care vor rămâne ca descendenți ai lui Edom și pe cei care formează toate celelalte națiuni peste care este chemat numele Meu”. Acestea a fost cuvintele lui Iahve – ale Celui care face (să se întâmple) aceste lucruri!
Noroade s-asculte de tine! Și neamuri, vreau, să ți se-nchine! Pe frații tăi, stăpân să fii! Și toți ai mamei tale fii, În fața ta, să se închine! Cine te blestemă pe tine, În veci să fie blestemat! Dar fie binecuvântat Cel ce te binecuvântează! – Cel ce de bine îți urează!” – Sfârși Isac, de cuvântat.
Isac răspunse: „Rău îmi pare, Dar prea târziu ai apărut. Acum, stăpân, eu l-am făcut Pe tine și pe frații tăi – Cu toți sunteți supușii săi. Cu grâu și vin, l-am înzestrat! Eu nu mai am nimic de dat. Să știi că tare greu îmi vine, Dar ce pot face pentru tine?”
Despre Moab, să aveți știre Că drept lighean Eu l-am luat, Ce-Mi este bun pentru spălat. Peste Edom – luați aminte – Arunc a Mea încălțăminte. În urmă, țara cea pe care Neamul de Filisteni o are, Din a Mea pricină-o să fie Plină numai de bucurie!”
Iuda și Efraim apoi, În zbor vor merge amândoi. Pe umăr de Filistean puși, Către apus ei vor fi duși. Apoi o să îi jefuiască Pe cei cari au să locuiască În Răsărit. Edom, și el – Alături de Moab, la fel – Pradă vor fi mâinilor lor. Poporul Amoniților, Sub stăpânirea lor adus Atuncea, le va fi supus.
Pe-aceia cari, Numele Meu Îl poartă, să-i aduci, căci Eu Sunt Cel care i-am întocmit Și spre-a Mea slavă i-am menit. Adă-i pe cei ce i-am făcut Așa după cum Eu am vrut.”
„Gata ca să răspund eram Și să M-arăt, Mă pregăteam, Celor cari nu M-au întrebat Și care nu M-au căutat. „Iată-Mă! Iată-Mă!” – spuneam, Mergând ‘naintea unui neam Cari nu știa cine sunt Eu Și nu chema Numele Meu.
De ce să fii Tu socotit Drept un viteaz încremenit Ce nu Se poate arăta Și nu ne poate ajuta? Dar totuși, ești cu noi mereu, Căci ești al nostru Dumnezeu, Iar al Tău Nume, peste noi, Tu știi că e chemat apoi. De-aceea, nu ne părăsi! De-al Tău sprijin, nu ne lipsi!”
Cuvintele-Ți, când le-am primit, Îndată eu le-am înghițit, Căci bucuria și-o găsea, În ele-atunci, inima mea, Pentru că eu am fot numit După-al Tău Nume, negreșit, O Dumnezeu al tuturor, Precum și Domn al oștilor!
Iată, la ai lui Iuda fii, Am să îi vând pe-ai voști’ copii, Să-i vândă-apoi – la rândul lor – Neamului Sabeenilor, Cari e un neam îndepărtat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.
Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”
Să Îl urmeze, pas cu pas – Toți oamenii ce-au mai rămas – Pe Domnul, iar alături lor, Să fie a Neamurilor Mulțime, peste cari, mereu, Este chemat Numele Meu;