Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Amos 9:11 - Biblia în versuri 2014

11 În vremea ‘ceea, așadar, Cortul lui David îl salt iar. Spărturile i le cârpesc, Ruinele i le zidesc, Căci îl voi face – bunăoară – Precum era odinioară.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 În ziua aceea, voi înălța din nou cortul căzut al lui David. Îi voi repara crăpăturile, îi voi înălța din nou ruinele și-l voi reclădi așa cum era în zilele de odinioară,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 În acea zi voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi repara crăpăturile, îi voi ridica ruinele și îl voi reconstrui așa cum era în vremurile străvechi;

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 În ziua aceea, voi face să se ridice cortul căzut al lui Davíd. Voi zidi spărturile sale, ruinele le voi ridica și îl voi reconstrui ca în zilele de odinioară,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 În ziua aceea voi ridica locașul cel căzut al lui David și‐i voi închide spărturile și voi ridica dărâmăturile și‐l voi zidi ca în zilele din vechime;

Onani mutuwo Koperani




Amos 9:11
37 Mawu Ofanana  

Doar văd destul de bine eu, Că-n toate, Tu l-ai ocrotit – Tot ce-i al lui, Tu ai păzit Și-apoi ai binecuvântat Ceea ce mâna i-a lucrat. Acum, turmele lui fiind În număr mare, se întind


De zilele de altă dată, Necontenit îmi amintesc, Căci nu pot să nu mă gândesc La ce lucrări mari ai făcut Când pe pământ Tu ai trecut.


Acum, ea e a nimănui. De ce-ai rupt gardul ridicat În jurul ei și i-ai lăsat Pe trecători să năvălească Asupră-i, să o jefuiască?


Ale lui zile le-ai scurtat. Cetățile le-ai dărâmat.


În locul lui are să fie – Atunci – un scaun de domnie. Acesta se va vădi tare, Căci e-ntărit prin îndurare. În a lui David casă, iată Că un judecător se-arată, Cari plin e de credincioșie. Prieten el are să fie Al dreptului și-o să se-arate, De râvnă plin, pentru dreptate.


De-aceea, iată ce-am să-i fac Viei aceleia, de-ndată: Am să-i smulg gardul și călcată Are să fie-atunci, de vite, Iar zidurile construite În jurul ei, le năruiesc.


Nu va seca. Ai tăi, apoi, Au să ridice ziduri noi, Peste ruine și vor pune Pietre pe temelii străbune. Vei fi numit drept „Dregător Al tuturor spărturilor”. Vei fi, de oameni, înțeles, Drept „cel ce drumurile-a dres, Făcând ca țara părăsită Să fie iarăși locuită.”


Poporu-apoi și-a amintit De zilele-n care-a trăit Moise, zicând: „Unde-i Cel care Și-a scos al Său popor din mare, Și cel care, peste popor, Fusese pus a fi păstor? Unde-i Cel care, pe pământ, Trimis-a Duhul Său Cel Sfânt Din cer, peste al său popor, Să șeadă în mijlocul lor?


Căci o sămânță, Eu socot, Apoi, din Israel să scot. Din Iuda, un moștenitor Voi scoate și stăpânitor Am să-l așez, în munții Mei. În țară am să-i pun pe cei Care-Mi sunt robi, căci i-am ales Și dintre neamuri i-am cules.


De-asemenea, aflați dar voi Cum că la fel pot zice-apoi, De-un neam sau de o-mpărăție, Că am să-i fac, mari, ca să fie, Pentru că vreau să îi zidesc Sau poate vreau să îi sădesc.


Ci el îl va sluji, mereu, Pe al său Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lui împărat – Pe cel ce, David, s-a chemat – Pe care iar am să-l ridic.


Pradă, la cei pe care-i au Dușmani de moarte. Îi las dar, În mâini lui Nebucadențar – Acela care-i așezat În Babilon drept împărat – Și-n mâinile celor pe care, Drept slujitori, acesta-i are. După aceea, negreșit, Egiptul fi-va locuit, Așa precum a fost odată, De mult, în vremea-ndepărtată.”


Spre Tine-ntoarce-ne și-apoi, La Tine alerga-vom noi! Mai dă-ne zile, bunăoară, Precum au fost odinioară!


Și toți copacii câmpului Vor ști că Eu sunt Domnul, care Am pogorât copacul mare Care fusese înălțat Și îl ridic pe cel uscat. Copacul verde, negreșit, De Mine fost-a ofilit. Pe cel uscat am să-l trezesc, Căci iarăși am să-l înverzesc, Pentru că Domnul a vorbit, Iar ce a spus va fi-mplinit.”


Pe oameni, am să-i înmulțesc Și vitele-am să le sporesc. Ca mai ‘nainte o să fiți Iarăși, în urmă, locuiți Și mai mult bine – bunăoară – Vă fac, decât odinioară. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.


Se vor întoarce înapoi, Să-L cate pe Cel cari, mereu, E al lor Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lor împărat Care, drept David, e chemat. Vor tresări-n vremea din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Privind la Fața Domnului Și-apoi la bunătatea Lui.”


„Dar mântuirea se arată Pe muntele Sionului. El este sfânt, iar casa lui Iacov își va lua apoi, Toate moșiile-napoi.


Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.


Când ziduri, iar au să zidească, Atunci o să ți se lărgească Hotarele. Tu vei vedea


Paște-Ți poporul Tău cel drag! Ți-l paște, cu al Tău toiag, Căci a Ta turmă se arată Și moștenire, totodată. Șade-n pădurea din Carmel Și singur e poporu-acel. Pe culmile Basanului Și ale Galaadului, Să pască, precum a făcut În vremile care-au trecut.”


De bucurie, nu sălta Vrăjmașo, chiar de ai văzut Că la pământ eu am căzut, Pentru că iarăși mă ridic! Chiar dacă-n beznă stau un pic, Totuși, Domnu-i a mea Lumină, De care inima mi-e plină!


Ale lui Iuda corturi, iată Că mântuite, prima dată, De către Domnul au să fie, Pentru ca slava ce se știe Că este-n a lui David casă, Precum și slava ce se lasă Peste acei cari se vădesc Că la Ierusalim trăiesc, Să nu se-nalțe peste cei Care se dovedesc Iudei.


Precum e șesul cel pe care Valea Iordanului îl are, Așa va fi țara, pornind Din Gheba, la Rimon sosind, În părțile cele aflate La miazăzi de-acea cetate Care-i Ierusalim chemată. Cetatea fi-va înălțată Și-n liniște învăluită, Din poarta care e numită Drept „a lui Beniamin” pornind, La poarta cea dintâi sosind, Până la poarta unghiului, Până în fața turnului Pe care l-a-nălțat acel Ce se chema Hananeel Și pân’ la teascurile care Cel ce e împărat le are.


Cununa, când i-o dăruiești, În felu-acesta să-i vorbești: „Ascultă ce-a spus Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Un om cari o să se numească „Odraslă”, o să odrăslească Foarte curând, din locul lui, Spre-a zidi Templul Domnului.


Peste Edom, El stăpânește; Peste Seir apoi, domnește Și peste toți aceia cari Îi sunt vrăjmașii. Fapte mari,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa