Amos 7:2 - Biblia în versuri 2014

² Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

² După ce lăcustele au terminat de mâncat toată verdeața din țară, am zis: ‒ Stăpâne Doamne, iartă, Te rog! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? Căci este atât de neputincios!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² După ce lăcustele au terminat de mâncat toată verdeața din țară, am zis: „Doamne, Tu Cel care ești Stăpân, Te rog să ierți! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? El este atât de nesemnificativ (între celelalte popoare)!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² Când au terminat de devorat iarba țării, eu am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă, te rog! Căci cum ar putea să se ridice Iacób, pentru că este mic?”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² Și, după ce au mâncat ele cu desăvârșire toată iarba din țară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este așa de slab!”

Traducere Literală Cornilescu 1931

² Și a fost așa: După ce au sfârșit de mâncat iarba țării, am zis: Doamne Dumnezeule, iartă, rogu‐te! Cum va sta Iacov? Căci este mic.

Amos 7:2 Mawu Ofanana

Psalmi 12:1

Doamne, vino în ajutor, Căci oamenii evlavioși Se duc acum și – iată – mor Cei ce se-arată credincioși.

Exodul 10:15

Lăcustele-au acoperit Totul, de nu s-a mai zărit Pământul. Ele au mâncat Iarba care s-a mai aflat, În țara Egiptenilor Și au ros rodul pomilor. Tot ce fusese ocolit De piatră, fost-a nimicit De furia lăcustelor. În țara Egiptenilor, Verde, n-a mai rămas nimic: Frunza-n copaci și-al ierbii spic Au dispărut – tot s-a distrus.

Exodul 34:9

Și-apoi, Domnului, I-a vorbit: „De trecere am dobândit, Doamne, în fața Ta apoi, Te rog, să mergi și Tu cu noi. Acest popor, e-adevărat Că este încăpățânat, Dar iartă-ne, căci am greșit! Fărădelegi ce-am săvârșit, Păcatele ce le-am avut Și tot ceea ce am făcut, Te rugăm, Doamne-a ne ierta Și ia-ne-n stăpânirea Ta!”

Isaia 37:4

Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele pe cari le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea, eu acum gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”

Isaia 51:19

Aceste două lucruri, iată Că ți s-au întâmplat, deodată. Dar cine te va plânge, oare? Te plânge foametea cea mare, Dărăpănarea, pustiirea Cu sabia și nimicirea. „Cum pot ca să te mângâi Eu?”

Ieremia 14:7

„Dacă păcatele pe care Le-am săvârșit, fără-ncetare, În contra noastră se vădesc Acuma că mărturisesc, Atuncea pentru al Tău Nume, Lucrează Tu Doamne, pe lume! Abateri multe-am săvârșit Și împotrivă-Ți am greșit.

Ieremia 42:2

La Ieremia-au alergat Și-n acest fel au cuvântat: „Bine primită, vrem să fie Ruga ce ți-o aducem ție! Venim să te rugăm, apoi, Să mijlocești tu, pentru noi, La al tău Domn și Dumnezeu, Pentru că știi cât ni-e de greu. Mulți fost-am, dar în acest ceas, Puțini – vezi bine – am rămas.

Езекиел 11:13

Pe când acolo mă aflam Și-n felu-acesta proroceam, Pieri Pelatia, cel care, Părinte, pe Benaia-l are. Când lucru-acesta l-am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel?”

Езекиел 9:8

Ei au pornit, în acel ceas, Ca să ucidă, și-am rămas Singur, acolo. M-am temut Și, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel, Vărsând – în marea Ta mânie – Peste Ierusalim, urgie?”

Daniel 9:19

Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Nu zăbovi! Lucrează bine, Din dragoste doar, pentru Tine! Căci al Tău Nume e chemat Peste cetate, ne-ncetat, Și peste-al Tău popor, mereu!”

Ioel 2:17

Toți preoții cari se vădesc Precum că Domnului slujesc, Să vină să se-așeze dar, Iar între tindă și altar Să plângă și să strige-apoi: „Doamne, îndură-Te de noi! Iar moștenirea Ta, din țară, N-o lăsa Doamne, de ocară! Nu lăsa Doamne-al Tău popor, Batjocură a tuturor! De ce, printre neamuri, cumva, Să se întrebe cineva: „Ce este cu acest popor? Unde e Dumnezeul lor?”

Amos 4:9

Rugină-n grâu am răspândit Și cu tăciune l-am lovit. Grădinile ce le-ați avut, Viile care v-au crescut Mândre și mari, ai voști’ smochini Și-asemenea ai voști’ măslini Ajuns-au – deseori – să cadă, Lăcustelor lacome, pradă. Cu toate-acestea însă voi, Nu v-ați întors la Mine-apoi!”

Amos 7:5

Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Oprește-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”

Zaharia 4:10

Cine-i cel cari disprețuiește Ziua care se dovedește A fi mai slabă, când știut Este că-i zi de început? Iată, cei șapte au să fie, Mereu, doar plini de bucurie, Privind la cumpăna pe care, Zorobabel, în mâini, o are. Cei șapte-s ochii Domnului. Pe-ntinderea pământului, Cutreieră neobosiți, Fiind mereu, neadormiți.”

Revelația 9:4

Lăcustele, în zborul lor – Să vatăme – nu trebuiau, Ierburi, ce pe pământ creșteau, Și nici verdeața câmpului, Sau frunzele copacului. Ele urmau a fi lovit, Pe cei care nu au primit, Pe fruntea lor, pecetea care, Al nostru Dumnezeu o are.