„Deschide geamul!”– i-a mai zis. El s-a grăbit și l-a dechis, Iar Elisei a poruncit: „Trage, acum, spre răsărit! Astă săgeată, să ai știre, Că este pentru izbăvire. Ea-i dar, din partea Domnului, Pentru întreg poporul Lui. Pe Sirieni, tu ai să-i bați Când – la Afec – sunt adunați. Acolo ai să îi lovești Și-n urmă ai să-i nimicești.
Cât a fost el stăpânitor Peste al Siriei popor, Veni Ioas – acela care, Pe Ioahaz, părinte-l are – Și cu război câștigă el, Cetăți pe care Hazael Le smulse de la Ioahaz, În vremurile de necaz. Ioas, trei lupte, a purtat Cu Siria, și-a câștigat Cetățile, în urma lor, Pierdute de al său popor.
Vrăjmașii care te înfruntă, Vor fi ca pulberea măruntă. Asupritorii au să-ți fie, Precum e pleava pe câmpie, Purtată-n zbor peste pământ, De adierea unui vânt.”
Chiar de ar bate-al vost popor Oștirile Haldeilor, Și chiar dacă puțini răniți Vor rămânea, și-atunci, să știți Că au să se ridice iară, Din cortul lor și peste țară Vor năvăli, până vor bate Și arde-vor astă cetate.”
Să fugă, nu va mai putea Cel iute, orișicât ar vrea, Și nici puterea ce o are, N-o să-i slujească celui tare. Viteazul n-o să izbutească, Viața, ca să și-o izbăvească.