Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Amos 5:11 - Biblia în versuri 2014

11 Pentru că în picioare, voi Călcați pe cel sărac și-apoi – După ce v-ați purtat astfel – Luați și grâul de la el, Iată dar ce o să pățiți: Degeaba, case vă zidiți Din pietrele cele cioplite, Căci n-au să fie locuite! Măcar că vii bune aveți, Din vinul lor, nu o să beți!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 De aceea, pentru că l-ați călcat în picioare pe cel sărac și ați luat de la el taxe sub formă de grâne, chiar dacă ați construit case de piatră cioplită, nu veți locui în ele; chiar dacă ați plantat vii plăcute, nu veți bea din vinul lor!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 În consecință, pentru că l-ați călcat în picioare pe cel sărac și ați luat de la el grâne ca impozit, chiar dacă ați construit case de piatră, nu veți locui în ele; chiar dacă ați sădit vii plăcute, nu veți bea din vinul obținut din strugurii lor!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 De aceea, întrucât îl călcați în picioare pe cel sărac și luați taxa pe grâu de la el, voi, care construiți case din pietre cadrate, nu veți locui în ele; voi, care plantați vii plăcute, nu veți bea vinul lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 De aceea, pentru că pe sărac îl călcați în picioare și luați daruri de grâu de la el, măcar că ați zidit case de piatră cioplită, nu le veți locui; măcar că ați sădit vii foarte bune, nu veți bea din vinul lor!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 De aceea fiindcă voi călcați pe sărac și luați daruri de grâu de la el: ați zidit case de piatră cioplită și nu veți locui în ele; ați sădit vii plăcute și nu veți bea vinul lor.

Onani mutuwo Koperani




Amos 5:11
30 Mawu Ofanana  

Căci pe săraci i-a asuprit Și-apoi să piară i-a lăsat; Chiar casele, le-a dărâmat, Însă nici una, n-a făcut.


S-a dus întreaga bucurie Și veselia din câmpie. Nu mai sunt cântece în vii Și nici zumzet de veselii! Vinul, în teascuri, a secat, Căci nimeni nu l-a mai călcat. „Ce bucurie se vădea Pe când culesul începea! Dar veselia a tăcut, Căci să-nceteze am făcut.


Averea are să ți-o ia Și marfa de asemenea. Casele îți vor fi surpate, Iar zidurile, dărâmate. Pietrele care te-au zidit, Lemnul pe cari l-ai folosit, Dar și țărâna din hotare, Ți le va arunca în mare.


Căci voi, cu coasta, ați izbit, Cu al vost’ umăr ați lovit Și cu-ale voastre coarne-apoi, Pe ale mele slabe oi. Prin ce-ați făcut, ați izbutit, Apoi, să le fi izgonit.


Teascul și aria nu pot Să sature, poporul tot. Mustul are să se vădească Precum că o să le lipsească.


Iată, atunci ce vă voi face: Nu am a vă lăsa în pace, Ci trimit groaza peste voi, Lingoarea, frigurile-apoi, Iar ochii voștri se vor stinge Și viața vi se va prelinge Din trupuri. Roada semănată, De-ai voști’ vrăjmași va fi mâncată.


Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara lui Israel le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu Îmi schimb planurile Mele. Neprihănitul, am văzut Cum că pe bani, a fost vândut. În cuget, n-au avut mustrări Când pe-o pereche de-ncălțări, Vândutu-l-au pe cel sărac.


Iată ce rele, ei mai fac: Țărână, ar dori să vadă, Peste sărmani, cum o să cadă. Calcă-n picioare – negreșit – Dreptul celui nenorocit. Atât fiul, cât și-al său tată Se duc chiar la aceeași fată, Ca prin purtarea nebunească, Numele-Mi sfânt să-L pângărească.


Iar casele ce-au fost zidite Spre a fi vara folosite, Le nimicesc. De-asemenea – Atunci – zdrobite vor cădea Și casele de locuit, Cari pentru iarnă s-au zidit. Palatele ce-s construite Din fildeș, fi-vor nimicite. Și casele – se va vedea – În vremea ‘ceea, vor cădea. Așa va fi căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Pe-acoperișuri vă urcați – Sus – pe palate și strigați! De pe ale Asdodului, Precum și-ale Egiptului Case, strigați zicând: „Veniți Degrabă, ca să vă suiți Pe muntele Samariei, Ca să vedeți, în sânul ei, O mare neorânduială Și asupriri, fără-ndoială!


„Juncane din Basan, luați Seama acum și ascultați – Pe muntele Samariei – Acest cuvânt, căci pe toți cei Ce sunt săraci îi asupriți, Pe cei în lipsă îi zdrobiți, Iar soților voști’ le-ați cerut Și-ați zis: „Dați-ne de băut!”


Iată, după porunca Lui, Casa cea mare-i dărâmată; Nici casa mică nu-i cruțată, Ci în bucăți, de-asemenea, Ajunge-a se preface ea.


Caii pot să alerge încă, Dacă se află pe o stâncă? Cu plug și boi, poate – cumva – Marea, s-o are cineva? Atunci, din judecată, voi De ce-ați făcut otravă-apoi, Iar roadele care se țin Doar de dreptate, în pelin?


Lucrul acest să-l ascultați Voi toți, cei care îl mâncați Pe cel sărac și-i prăpădiți Pe cei ce sunt nenorociți!


Eu, după planurile Mele, Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Israel, căci el, mereu, S-a dovedit popor al Meu. Cetățile ce-s pustiite, Atunci vor fi din nou zidite. Ei au să le zidească iară, Și au să locuiască-n țară. Vii vor sădi și vin vor bea, Iar din grădini, rod vor avea.


„De-aceea, iată ce voi face: Samaria o voi preface Într-un morman de pietre mari, Pe câmp aflate, un loc cari Are să fie potrivit Pentru al viilor sădit. Pietrele-n vale-i prăvălesc Și temelia-i dezgolesc,


Dacă poftesc la un ogor, Îndată pun mâna pe el. De vor o casă, fac la fel. Nu stau pe gânduri: o răpesc, Pentru că ei îl asupresc Pe om; asemeni casa lui Și moștenirea omului.


Degeaba vei fi semănat, Căci nu ajungi la secerat. Degeaba ai să storci măsline, Căci untdelemnul, de la tine, Va fi luat și n-ai s-ajungi, Cu el – în urmă – să te ungi. Struguri vei strânge; must – din ei – Vei face, dar vin n-ai să bei!


A lor avere adunată, De jaf are să fie dată, Iar casele lor pustiite Ajunge-vor și nimicite. Case, ei au să își zidească, Dar nu au să le locuiască. Vii vor sădi, făr’ a avea Parte din al lor vin să bea.”


Deși voi mult ați semănat, Puțin ați strâns și ați mâncat. Sătui, însă, tot nu sunteți. Sete vă e, degeaba beți. Cu straie v-ați înfofolit, Însă tot nu v-ați încălzit. Cel cari simbrie dobândește, În pungă spartă o zvârlește!”


Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”


Logodnică, de vei avea, Altul se va culca cu ea. O casă, când ai să zidești, Nu vei putea s-o locuiești. O vie, dacă vei avea, Nu vei putea mânca din ea.


Iar voi – precum o dovediți – Pe cel sărac, îl înjosiți! Dar nu bogații sunt cei care, Vă asupresc, fără-ncetare? Și nu ei vă târăsc, pe voi, Pe la judecători, apoi?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa