12 Domnul, apoi, a cuvântat: „Precum păstorul a scăpat – Din gura leului venit La turmă, după jefuit – Două bucăți dintr-un picior Sau doar vârful urechilor, La fel e cu fiii pe care Neamul lui Israel îi are, Aflați în al Samarie Ținut, căci au să scape ei, Pe un covor ce e luat De la Damasc, ori pe vreun pat!
12 Așa vorbește Domnul: „Așa cum păstorul scapă din gura leului două picioare sau o bucată de ureche, tot așa vor fi salvați și fiii lui Israel, cei ce locuiesc în Samaria pe un colț de pat și pe marginea divanului.
12 Iahve vorbește (din nou): «Așa cum păstorul recuperează din gura leului doar două picioare sau o bucată de ureche (din fostul lui animal), tot așa vor fi salvați și israelienii. Este vorba despre cei care stau în Samaria pe marginea patului și în Damasc, culcați pe canapea.
12 Așa spune Domnul: „După cum păstorul salvează din gura leului două picioare sau o bucată de ureche, așa se vor salva fiii lui Israél care locuiesc în Samaría, pe o parte din pat și pe o stofă de pe divan.
12 Așa vorbește Domnul: „După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăți de picioare sau un vârf de ureche, așa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colțul unui pat și pe covoare de Damasc!
12 Așa zice Domnul: Cum scapă păstorul din gura leului două picioare sau un vârf de ureche, așa vor fi scăpați copiii lui Israel care șed în Samaria în latura patului și pe pernele de mătase ale unui pat.
Ceilalți să scape-au încercat – Cu fuga – și s-au îndreptat Către Afec. Ei au ajuns, Dar în cetate n-au pătruns, Căci zidul ei s-a prăbușit Asupra lor și au pierit. Sunt douăzeci și șapte mii – Dintre ai Siriei copii – Aceia care-au dispărut, Când zidurile au căzut. Chiar Ben-Hadad, atunci, fugise Și în cetate se pitise. Casa în care el ședea, Mai multe încăperi avea. Din încăpere-n încăpere, El se plimba, fără putere.
Văzând bunăvoința lui, Mult, Ben-Hadad s-a minunat Și-n acest fel a cuvântat: „Tu te-ai purtat cu bunătate. Astfel, cetățile luate De al meu tată – cu război – De la al tău, vreau, înapoi Să-ți fie date. Să le ai În stăpânire. Să îți tai Ulițe prin Damasc, mereu, Precum făcut-a tatăl meu Când în Samaria s-a dus.” Ahab l-a ascultat și-a spus: „Am să te las liber și-apoi, Un legământ vom face noi.” Pe urmă, l-a eliberat Și-un legământ au încheiat.
Covoare-albastre, verzi și albe, Cu frânghiile de in dalbe, Cu funiile înroșite Cari sunt din purpură-mpletite, Erau legate între ele Și strânse în niște inele Făcute din argint, cu care Fost-au fixate fiecare, Pe stâlpi de marmură. Aduse Erau și multe paturi, puse Anume, așezate-n șir Pe o podeală de porfir, Din plăci de marmură tăiată Și-n pietre negre ferecată. Din aur și argint lucrate Au fost acele paturi, toate.
Spre patul pe care a stat Estera, să se roage-apoi, Pentru-a lui viață. Înapoi, Atunci s-a potrivit să vină Chiar împăratul, din grădină, Să-l vadă când s-a repezit Pe al Esterei pat. Orbit De furie și supărat, Către Haman, el a strigat: „În casa mea, cum îndrăznești, Pe-mpărăteasă, s-o silești?!” Când vorbele i-au auzit, Îndată i-au acoperit Lui Haman fața; l-au luat Și-un famen care s-a chemat
Iată că Domnul a venit, Căci să-mi vorbească, a voit: „Așa precum se dovedesc Leul și-al său pui că mugesc Asupra prăzii aplecați – Cu toate că sunt adunați Păstorii împotriva lor – La fel, Domnul oștirilor O să pogoare, iar apoi O să pornească un război Pe muntele Sionului Și-asemenea pe dealul lui.
Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”
„Domnul privirea Și-a-ndreptat Spre-mpărăția ce se-arată Precum că este vinovată, S-o spulbere de pe pământ, Cu oamenii cari ai ei sânt.” „Totuși, nu am să-i nimicesc De tot, pe cei ce se vădesc Că sunt din casa cea pe care Iacov în astă lume-o are” – A cuvântat Domnul. „Căci iată,