1 Iată cuvintele pe care Amos le-a spus, acela care De la Tecoua se trăgea Și-a fi păstor se dovedea. Vedeniile-acestea, el Le are, despre Israel, Din vremea-n care, împărat – În Iuda – Ozia a stat, În timp ce-n Israel ședea Ieroboam de stăpânea. Ieroboam este cel care, Părinte, pe Ioas, îl are. Aste vedenii și cuvinte, Cu doi ani doar, mai înainte De-acel cutremur de pământ, Se dovedesc precum că sânt.
1 Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tekoa – ceea ce a văzut el cu privire la Israel, pe vremea lui Uzia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului.
1 Acestea sunt cuvintele lui Amos – unul dintre păstorii din Tecoa. Ele relatează ce a văzut el referitor la Israel atunci când Uzia era regele lui Iuda și când Ieroboam – fiul lui Iehoaș – era regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului.
1 Cuvintele lui Ámos, care era unul dintre păstorii din Técoa și care a avut viziuni cu privire la Israél în zilele lui Ozía, regele lui Iúda, și în zilele lui Ieróboám, fiul lui Ióas, regele lui Israél, cu doi ani înaintea cutremurului.
1 Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ.
1 Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le‐a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas împăratul lui Israel, doi ani mai înainte de cutremurul de pământ.
El, o femeie, cunoștea, Cari iscusită se vădea. Astfel, îndată, a trimis, Soli la Tecoua și i-a zis: „Fă-te că ești nemângâiată Și-apoi, să plângi dar, îmbrăcată Cu-acele straie ale tale Cari folosite-s pentru jale. De-asemenea, te mai îndemn, Să nu te ungi cu untdelemn. Să fii ca o femeie care, Cuprinsă e, de întristare Și-și plânge-un mort, de multă vreme. Să faci cum spun și nu te teme!
Ilie-n urmă a făcut Așa precum i s-a cerut. Astfel, pe fiul lui Șafat – Pe Elisei – el l-a aflat La munca câmpului, arând. El era ultimul, în rând, Căci pe câmpie se aflau Perechi de boi care arau. Toate perechile acele, În număr, doisprezece-s ele, Iar Elisei, pe câmp, era – Cu-a doisprezecea – și ara. Ilie s-a apropiat Și-asupra lui a aruncat Mantaua și l-a învelit,
Azaria, al său fecior, A devenit stăpânitor În Iuda, unde – împărat – Al său popor l-a așezat. Când – împărat – el se făcuse, Doar șaisprezece ani avuse.
Amația – acela care, Părinte, pe Ioas, îl are – De cincisprezece ani ședea – În Iuda – și împărățea, Când în Samaria-a venit Și-n Israel a stăpânit Ieroboam, acela care, Părinte, pe Ioas, îl are. Ani patruzeci și unu-a stat, Pe scaunul de împărat.
Când zorii zilei au venit, Întreg poporul a pornit Către Tecoua, pustiu care Se întindea în depărtare. Ieșind în față, Iosafat, Către popor a cuvântat: „Voi – cei din Iuda adunați – Cei în Ierusalim aflați, Nădejde să aveți mereu, În al nost’ Domn și Dumnezeu, Căci astfel fi-veți întăriți. Izbândă o să dobândiți, Crezând cuvântul Domnului, Rostit prin toți prorocii Lui.”
Moise era, în acel an, La preotul din Madian – La Ietro, deci la socrul lui. El păștea turma socrului, Iar într-o zi, când a trecut, Cu ea, pustia, a văzut În față-i, muntele cel mare, Chemat Horeb, muntele care E al lui Dumnezeu. De-ndat’,
Iată ceea ce-a prorocit Cel cari, Isaia, s-a numit. El se vădea a fi cel care, Părinte, pe Amoț, îl are. Isaia-n ceea ce vestise, Despre Ierusalim vorbise Și despre Iuda. Împărați Au fost atuncea așezați – În Iuda – Ozia, urmat De cel care-i Iotam chemat; Apoi Ahaz a-mpărățit Și Ezechia la sfârșit. Pe vremea prinsă-n prorocie, Mai mari ei s-au vădit să fie, Căci peste Iuda au domnit. Iată dar, ce a prorocit Isaia. El a cuvântat:
Prorocii care au venit ‘Naintea voastră, au vorbit – Din vremea veche – de război, De foamete și ciumă-apoi, Căci vor lovi niște țări cari Puternice vor fi și mari.
„Să fugă fiii care vin Din ramura lui Beniamin! Cei din Ierusalim, fugiți, Fugiți și nu vă mai opriți! Cei din Tecoa, să sunați Din trâmbiți și să ridicați – Lângă Bet-Hacherem – un semn! Să faceți precum vă îndemn, Căci de la miazănoapte-apare Nenorociri și prăpăd mare.
Cuvântul Domnului de Sus, Care lui Osea i-a fost spus, Osea fiind acela care, Pe Beri, drept părinte-l are. Acest cuvânt ce l-a primit Osea e un cuvânt rostit Pe vremea-n care împărat, În Iuda, Ozia a stat. Iotam luă, apoi, domnia, Urmat de-Ahaz și Ezechia. Cuvântul care-a fost rostit, Al lor timp l-a acoperit. Ieroboam, acela care, Părinte, pe Ioas, îl are A fost, în vremea ‘ceea, cel Care-a domnit în Israel.
Amos răspunse-atunci, pe loc: „Află că eu nu sunt proroc Și nici fiu al prorocilor. Iată, sunt numai un păstor, Iar altă muncă, pentru mine, Mai e culesul de smochine, Smochine care s-au făcut În al Egiptului ținut.
Cuvântul cel venit de sus, Al Domnului, care-a fost spus Lui Mica – cel ce se vădea Că de la Moreșet venea – Pe vremea-n care, împărați, Iotam și-Ahaz fost-au aflați În Iuda, și-apoi Ezechia Luă – în urma lor – domnia, Iar prorocia se vădește Că spre Ierusalim țintește Și spre Samaria apoi.
În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!
Pe lângă mare a trecut Iisus. Acolo, i-a văzut Pe Simon – Petru poreclit – Și pe Andrei, la pescuit, Pentru că ei pescari erau. Tocmai atuncea, aruncau O mreajă-n mare, când chemați Au fost, de Domnul, cei doi frați:
Iată că Dumnezeu Cel Sfânt Lucruri nebune, a ales, Prin ele vrând, bine-nțeles, Ca pe acele înțelepte – Care, în lume, sunt deștepte – El să le facă de rușine. A mai găsit că este bine S-aleagă, de pe-acest pământ, Doar lucruri care slabe sânt, Să rușineze-astfel, anume, Pe cele tari, ce sunt în lume.