10 De-acum, tu trebuie să știi Căci cu-ai tăi robii și cu-ai tăi fii, Va trebui, sprijin, să-i dați, Prin faptul că o să-i lucrați Pământul care i-a fost dat, De-acum încolo, ne-ncetat, Pentru ca, pâine – tot mereu – Să aibă-n felu-acesta. Eu Am să păstrez, de-asemenea, Un loc al său, la masa mea.” Țiba avea mai mulți feciori, Precum și robi, drept slujitori. El, cincisprezece fii, avea Și douăzeci de robi ținea.
10 Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și-i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.
10 Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și îi veți culege recolta – pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă hrană. Mefiboșet – nepotul stăpânului tău – va mânca (de-acum înainte) mereu la masa mea.” Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.
10 Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi și slujitorii tăi, și să aduci hrană pentru fiul stăpânului tău! Mefibóșet, fiul stăpânului tău, va mânca permanent la masa mea”. Țibá avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.
10 Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi și robii tăi, și să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare, și Mefiboșet, fiul stăpânului tău, va mânca totdeauna la masa mea.” Și Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de robi.
10 Și‐i vei lucra pământul tu și fiii tăi și robii tăi și vei aduce roadele ca fiul domnului tău să aibă pâine să mănânce; iar Mefiboșet, fiul domnului tău, va mânca pâine la masa mea necurmat. Și Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de robi.
„Unde e fiul cel pe care, Știu că stăpânul tău îl are?” – David, în urmă, a-ntrebat. „E la Ierusalim aflat” – Țiba a zis – „pentru că el A glăsuit, în acest fel: „Iată că vremea a sosit, În care, cred că în sfârșit, Israeliții au să-mi dea Împărăția ce-o avea Al meu părinte, în trecut, După cum bine e știut.”
Tocmai atunci, pe împărat, Că într-o luntre, s-a urcat. Șimei fugi-naintea lui, Și-n fața împăratului, Jos, la pământ, s-a aruncat Cu toți ai săi, și s-a-nchinat.
Toți cei din casa cea pe care, Saul al meu părinte-o are, Vrednici de moarte s-au vădit, Față de tine, negreșit. Totuși, pe mine, m-ai adus Și-apoi la masa ta m-ai pus. Ce drept, acum, aș mai avea, Și-n ce fel, oare, aș putea Să-i cer ceva, domnului meu, Când știe bine, cine-s eu?”
David, atuncea, a făcut Așa precum ei au cerut, Căci el, șapte bărbați, le-a dat. Mefiboșet a fost cruțat – Cum împăratu-avuse-n plan – Căci fiu i-a fost, lui Ionatan, Cu care David a făcut Un legământ, la început.
„Apropie-te!” – l-a-ndemnat David apoi. „De bună seamă, Nu trebuie să ai vreo teamă, Pentru că te-am chemat la mine, Cu gândul de a-ți face bine, Așa precum aveam în plan, Din pricina lui Ionatan. Vreau ca să-ți fie dăruite Pământurile stăpânite, Cândva, de Saul. Vei avea – Mereu – un loc, la masa mea.”
Feciorilor lui Barzilai, Bunăvoință să le dai, Ca astfel să o ducă bine. La masă să îi pui, cu tine, Căci bunătate-au dovedit, Pe vremea când eram fugit, De Absalom – fratele tău – Cari încerca să-mi facă rău.