5 Când Sirienii au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, O oaste mare-au pregătit Și-n mare grabă au venit, Pân’ la Hadadezer, să-i dea Sprijin, îl lupta ce-o ducea. Îndată, David i-a bătut, Și mulți, atuncea, au căzut Din rândul Sirienilor, Fiind numărul morților – Dintre ai Siriei copii – De douăzeci și două mii.
Toți Amoniți-au priceput Cum că prin ceea ce-au făcut, Ajuns-au ca, urâți, să fie, De-a lui Israel seminție. De-aceea, oameni și-au tocmit Și de război s-au pregătit, Iar pedestrimea adunată, Din Siria a fost luată. Erau la douăzeci de mii Dintre ai Siriei copii. Unii, din Bet-Rehob, veneau; Alții, din Țoba, se trăgeau; De la cel care-nscăunat A fost, în Maca, împărat, O mie de oșteni chemară, Iar doisprezece mii luară Dintre aceia care sânt Aflați pe-al Tobului pământ.
Pe cel chemat Hadadazer (Sau altfel spus, Hadarezer) David – în urmă – l-a bătut. Tatăl pe care l-a avut, Era Rehob și împărat – Hadadezer – în Țoba-a stat. Aceste lucruri s-au făcut, Atuncea când David a vrut Ca peste râul Eufrat, Stăpân să fie așezat.
Căci Egipteanul – s-aveți știre – Nu-i Dumnezeu, ci om e el! Apoi și caii lui, la fel, Nu se ridică în văzduh, Căci sunt din carne, nu din duh. Domnul doar mâna să-Și întindă Ca largul zării să-l cuprindă, Și-ocrotitorul va cădea. Cel ocrotit, de-asemenea – Atuncea – va cădea și el Și vor pieri cu toți astfel.
Damascul – fără îndoială – Are să fie capitală, În Siria. Rețin, apoi, Drept capitală pune-l-voi, Damascului. Urmează – iacă – Șaizeci și cinci de ani să treacă, Iar Efraimul – negreșit – Are să fie nimicit.