Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




2 Samuel 6:14 - Biblia în versuri 2014

14 David, apoi, a îmbrăcat Efodul cel din in lucrat, Jucând din răsputeri, mereu, Pentru-al său Domn și Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

14 David dansa cu toată puterea înaintea Domnului, având pe el un efod de in.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 David dansa cu toată forța lui înaintea lui Iahve, fiind îmbrăcat cu o tunică făcută din fire de in.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Davíd dansa din toate puterile înaintea Domnului și era încins cu efodul de in.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Și David juca cu toată puterea lui înaintea Domnului. Și David era încins cu un efod de in subțire.

Onani mutuwo Koperani




2 Samuel 6:14
20 Mawu Ofanana  

În felu-acesta, au suit Chivotul și l-au însoțit Cu trâmbițe, cu veselie Și chiote de bucurie.


Când totul fost-a încheiat, David, spre casă, a plecat, Voind – ‘nainte să se-așeze – Ca să și-o binecuvinteze. Mical, în față, i-a ieșit, Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Cu câtă cinste, s-a purtat Al lui Israel împărat Astăzi, când s-a descoperit Și dezbrăcat a dănțuit, În fața slujitoarelor Cari sunt ale supușilor Pe care împăratu-i are. Uimită sunt, de-a ta purtare, Căci numai omul de nimic Face așa! Ce pot să zic?”


David, atuncea, a purtat O mantie de in curat. Leviții care-l însoțeau, La fel înveșmântați erau, Purtând chivotul Domnului, Cari este-al legământului. Tot mantie de in avea Chenania, cari cârmuia Cetele cântăreților. Alb era straiul tuturor. Doar David, un efod, purtase, Cari peste mantie-l luase.


Să laude, Numele Lui, Jucând în fața Domnului! Cu harfe, să Îi cântați voi Și bateți tobele apoi!


Cu instrumentele făcute Cu coarde, cu timpane-apoi, Cu jocuri și cântece noi! Laude dați-I cu cavale!


De ochiul Tău am fost văzut Și-ndată mi s-a prefăcut, În veselie, tânguirea, Căci Tu adus-ai izbăvirea. Sacul de jale mi-ai desprins Și-am fost cu bucurie-ncins,


Aceia care au cântat – Și cei ce joacă – au strigat: „Izvoarele – vedem prea bine – Cum că aflate sunt, în Tine.”


A lui Aron soră, Maria, Ca să-și arate bucuria, Atunci, în mână a luat, Iute-o timpană și-a cântat. Femeile, când au zărit-o, În mare grabă-au însoțit-o. Timpane-n mâini, ele, purtând, Au mers pe urma ei, jucând.


Maria răspundea astfel, Copiilor lui Israel: „Lui Dumnezeu, neîncetat Cântați-I, căci Și-a arătat Slava, și-a năpustit, în mare, Și cai și călăreți și care.”


Astfel, o să Îmi fiți – voi toți – O-mpărăție de preoți. Voi o să-Mi fiți neamul Meu sfânt, Cum alte neamuri nu mai sânt.” Deci să vorbești în acest fel, Copiilor lui Israel.”


Tot ce a ta mână găsește, Să facă; însă, voinicește, Cu forță și cu sârguință, Căci în a morții locuință Unde vei merge la culcare, Nu va mai fi nici o lucrare Și n-ai, mâna, pe ce mai pune. Acolo, nu-i înțelepciune; Nu se mai află vreo știință Și nici un fel de chibzuință.


Cel care este domnitor Să intre cu al său popor Și-apoi, când va ieși, la fel, Să iasă-alăturea de el.


Fiul cel mare nu știa Nimic, din ce se petrecea, Căci, pe ogor, era plecat. Seara – când s-a apropiat, De casă – a rămas uimit, Când muzică a auzit Și jocuri. Grabnic, l-a chemat,


Ascultă de cuvântul Său Și să-L iubești pe Domnul tău, Din suflet, din inima ta, Cât în putere îți va sta.


Orice veți face voi, mereu – Drept, pentru Domnul – să-ncercați, Să faceți dar – dragii mei frați – Să fie după placul Lui Nu după cel al omului,


Iefta, după acest război, S-a-ntors la Mițpa, înapoi, Și a văzut, din depărtare, Că-i iese,în întâmpinare, Copila sa. Sărmana fată, De bucurie încărcată, Dansa în fața lui, de zor, În sunetul timpanelor. Iefta, copii, n-a mai avut, Ci fata doar i s-a născut.


Fete, din Silo, au să vie, Cari au să joace, pe câmpie, Voi veți ieși – atunci – din vii, Să vă luați – astfel – soții. Cu ele, să vă însurați Și-n Beniamin, apoi, să stați.


Copilul Samuel creștea Și-n fața Domnului slujea. Un mic efod, el a avut, Care era, din in, făcut.


Eu l-am adus, la preoție, Atunci când l-am ales pe el, Din toți fiii lui Israel. Mereu – tămâie – trebuia Să ardă, înaintea Mea, Slujind pentru altarul Meu. Atuncea, dăruit-am Eu – Pentru a tatălui tău casă – Jertfele toate ce le lasă Israeliții și-s menite A fi, de flăcări, mistuite.


Saul, atunci, s-a mâniat Și pe Doeg el l-a chemat La sine și i-a poruncit: „Du-te și-omoară, negreșit, Pe-acești preoți!” Doeg s-a dus Și a făcut precum i-a spus: Optzeci și cinci de inși erau Cei cari, efodul, îl purtau, Cari, pradă morții, au căzut.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa