Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




2 Samuel 5:2 - Biblia în versuri 2014

2 Când împărat, odinioară, Saul fusese, tu erai Acela cari povățuiai, Strângând întregul Israel, În jurul tău. Atunci, astfel, Ți-a vorbit Domnul Dumnezeu: „Tu ai să paști poporul Meu, Și căpetenie ai să fii Peste-ai lui Israel copii.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Chiar și în trecut, când Saul era regele nostru, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul ți-a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel. Tu vei fi conducător peste Israel»“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Mai demult, când Saul era regele nostru, tu conduceai Israelul în războaie. De fapt, Iahve ți-a promis: «Tu vei păstori poporul Meu numit Israel; și vei fi conducătorul lui!»”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Chiar și înainte, când Saul era rege peste noi, tu erai cel care-l conduceai afară și îl aduceai înăuntru pe Israél. Și Domnul ți-a zis: «Tu îl vei paște pe poporul meu, Israél, și vei deveni conducător peste Israél»”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu povățuiai și strângeai pe Israel. Domnul ți-a zis: ‘Tu vei paște pe poporul Meu Israel și vei fi căpetenia lui Israel.’”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Mai înainte, când era Saul împărat peste noi, tu erai cel ce duceai afară și aduceai înăuntru pe Israel. Și Domnul ți‐a zis: Tu vei fi păstorul poporului meu Israel și tu vei fi povățuitorul lui Israel.

Onani mutuwo Koperani




2 Samuel 5:2
27 Mawu Ofanana  

Căci arcul, tare, i-a rămas Și brațul i-a fost întărit De Cel care l-a sprijinit Pe Iacov – ajungând astfel, Păstor, stânca lui Israel.


David i-a spus nevestei lui: „Iată că-n fața Domnului, Cari m-a ales și cari, mai sus, Decât e tatăl tău, m-a pus – Făcându-mă în acest fel, Mai mare peste Israel – Jucat-am eu. Și vreau să-ți zic,


Prin orice loc, umblat-am Eu – Călăuzind poporul Meu – Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva, Să întreb Eu, pe cineva: „De ce – din cedru – nu-ncercați, O casă, să Îmi ridicați, În care-apoi să dobândesc Putința ca să locuiesc?”


Spune-i, lui David, robul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „De la pășune te-am luat Și din păstor, te-am ridicat, Mai mare, peste-al Meu popor.


„La Ezechia să te duci, Căci vreau, al Meu cuvânt, să-i duci. Întoarce-te acum la el Și-apoi, îi spune-n acest fel: „Așa vorbește Dumnezeu, Cel al lui David: „Iată, Eu Am auzit cum te-ai rugat Și am văzut că ai vărsat Lacrimi amare-n fața Mea. Dar încurând, tu vei putea Ca iarăși sănătos să fii. Peste trei zile, ai să vii La Casa Domnului. Cu cale,


Când împărat, odinioară, Saul fusese, tu erai Acela care îl duceai Și-l aduceai pe Israel. De-aceea, ție-atunci, astfel Ți-a vorbit Domnul Dumnezeu: „Tu ai să paști poporul Meu, Și căpetenie ai să fii, Peste-ai lui Israel copii.”


Un lucru numai, îmi doresc: Ajută-mă să dobândesc Înțelepciune, ca să știu Cum să mă port, cât am să fiu, În Israel, conducător. Căci cine, pe al Tău popor, Să-l judece, are să poată, Când mare-n număr, se arată?”


El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”


Printre popoare, l-am pus Eu, Martor să-Mi fie, tot mereu, Și cap și-apoi stăpânitor Al tuturor popoarelor.


Voi pune-n fruntea oilor, Mereu, doar un singur păstor. Acela este Robul Meu, David chemat, pe care Eu Îl pun în fruntea turmelor,


Puterea cârmuirii Lui Va fi puterea Domnului, Puterea Celui cari, mereu, Îi este Domn și Dumnezeu. În liniște-au să locuiască, Căci El o să Se proslăvească Până la marginile care Acest pământ întins le are.


El o să meargă-n fruntea lor Și va conduce ăst popor; El o să-l poată scoate-afară, Sau îl va duce iar, în țară, Să nu pară acest popor, Ca niște oi, fără păstor.”


„Tu, Betleeme, ne-nsemnat Nu ești, în țara lui Iuda! O căpetenie vei da! Păstor are să fie El, Poporului Meu, Israel!”


Eu sunt, adevărat vă spun, Păstorul – Păstorul cel bun – Care-și dă viața pentru oi.


Într-adevăr, s-a cuvenit, Ca tocmai Cel ce a făcut, Prin voia Sa, la început, Totul – și ceruri și pământ – Și pentru care, toate sânt, Și cari, la slavă, Își dorea, Pe mulți din fii, ca să îi ia, Acuma, să Își împlinească Lucrul și să desăvârșească Pe Căpetenia tuturor – Pe Capul mântuirii lor.


Tu ai făcut, însă, altfel. Să știi dar, că a ta domnie Mult timp nu va avea să ție, Pentru că nu ai împlinit Ceea ce Domnu-a poruncit.”


Domnul S-a dus la Samuel Și îi vorbi, în acest fel: „Oare-ai să plângi, neîncetat, Pentru că Eu l-am lepădat Pe Saul, de la-mpărăție? Mult, plânsul tău o să mai ție? Ascultă dar, al Meu îndemn: „În corn, îți toarnă untdelemn Și du-te la Isai, cel care Este din Betleem. El are Un fiu, care Îmi e pe plac Și împărat am să îl fac, Căci vreau ca să domnească el – De-acuma – peste Israel.


În urmă, Saul a găsit Că lucrul cel mai potrivit Prin care să-l îndepărteze Pe David, este să-l așeze Drept căpitan și-astfel să fie Mai mare pus, peste o mie, Din oamenii ce i-a avut. David, atunci, a fost făcut Drept căpetenie-n popor, Fiind pe placul tuturor.


Însă întregul Israel, Precum și cei care erau Din Iuda, mult îl îndrăgeau, Căci el era în fruntea lor Și conducea al lor popor.


David, oriunde se ducea – Trimis de Saul – izbândea. Saul l-a așezat apoi, Peste-ai săi oameni de război. Întreg poporul îl iubea. Era iubit, de-asemenea, Chiar și de cei ce s-au aflat, Drept slujitori, la împărat.


Iartă te rog, pe roaba ta, Căci Dumnezeu îți va sălta O casă trainică, mereu, Pentru că văd că domnul meu, Poartă războaiele pe care Al nostru Dumnezeu le are. Din astă pricină, știu bine, Că nu e răutate-n tine.


Atunci când pentru domnul meu, Are să facă Dumnezeu Tot binele făgăduit Și te va pune – negreșit – Mai mare, peste Israel,


La acest ceas, mâine-ți trimit Un om, din Beniamin venit. Să-l ungi, când va sosi la voi, Drept căpetenie apoi, Peste-al lui Israel popor. Din mâna Filistenilor, Prin el, am să vă izbăvesc, Căci îndurare, Eu voiesc Să îi arăt poporului, Pentru că strigătele lui, Până la Mine s-au urcat.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa