3 Chileab venit-a după el, Iar mama lui era chemată Abigail, cea cari, odată, Fusese-a lui Nabal soție Și-i din Carmel, precum se știe. Al treilea-i Absalom numit Și este fiul zămislit De fata lui Talmai, pe care, Gheșurul, împărat, îl are. El era fiul Machiei.
3 Chileab – era al doilea – fiul Abigailei, văduva carmelitului Nabal. Absalom a fost al treilea fiu al lui David. El era fiul Maacăi – fiica lui Talmai, regele Gheșurului.
3 și al doilea al său a fost Chileab din Abigail, nevasta lui Nabal din Carmel, și al treilea, Absalom, fiul Maachei, fiica lui Talmai, împăratul Gheșurului,
După ce toate s-au făcut, Iată ce s-a mai petrecut: David, un fiu, a căpătat, Cari, Absalom, a fost chemat. El, și o fiică, mai avea. Tamar, aceasta se numea, Și-n frumusețe, ne-ntrecută, Fusese. Ea a fost văzută De către-Amnon – alt fiu pe care, David în a sa casă-l are. Amnon, pe fată, a zărit-o Și foarte mult a îndrăgit-o.
Ioab – în urmă – a plecat Pân’ la Gheșur, căci l-a cătat Pa Absalom, să-l ia cu el Și la Ierusalim, astfel, Aceștia s-au înapoiat, Cu gând să intre la-mpărat.
Dar împăratu-a poruncit: „Voiesc să meargă – negreșit – La casa lui! În ea să șeadă, Căci nu vreau, fața, să mi-o vadă!”, Iar Absalom – precum i-a spus – Spre casa lui, apoi, s-a dus, Fără ca el să fi intrat Și să îl vadă pe-mpărat.
Îndată, Absalom i-a zis: „Iată că oameni ți-am trimis, Prin cari, la mine, te-am chemat, Să-ți spun să mergi la împărat. Te-ntreb acuma: ce rost are Că din Gheșur venit-am oare? Eu m-am gândit că, pentru mine, Acolo ar fi fost mai bine. De ce m-oi fi întors acasă, Când împăratului nu-i pasă? Doresc acuma – imediat – Ca să îl văd, pe împărat! Dacă găsește-n a mea fire, Ascunsă vreo nelegiuire, Nu vreau să mai trăiesc sub soare, Ci liber e, să mă omoare!”
Când patruzeci de ani s-au scurs (Sau patru), Absalom s-a dus Până la David – la palat – Și-n acest fel, a cuvântat. „Te rog, să-mi dai îngăduință Să împlinesc o juruință, Pe care am făcut-o eu, Față de Domnul Dumnezeu. Mă lasă dar, ca să mă duc, Către Hebron să o apuc.
Când la Gheșur eu locuiam – Pe când în Siria eram, În vremurile de-nceput – O juruință am făcut, În fața Domnului și-am spus: „Dacă-napoi voi fi adus – Deci la Ierusalim – mereu, Cinste-I voi da, lui Dumnezeu.”
Când împăratu-a auzit, De-un tremur fost-a zguduit. Tăcut, apoi s-a-ndepărtat Și în odaie a urcat. Odaia-n care el s-a dus Era de-asupra porții, sus. Tristețe multă l-a umplut Și-apoi să plângă a-nceput. Urcând pe scări, zicea mereu: „Oh, Absalom! Oh, fiul meu! Mai bine eu aș fi murit, Numai ca tu să fi trăit! Oh, Absalom! Oh, fiul meu! De ce, oare, n-am murit eu?”
Și a făcut precum i-a spus Domnul. Atunci când a plecat, Nevestele și le-a luat: Pe-Ahinoam din Izreel, Și-Abigail de la Carmel, Care – așa precum se știe – A fost a lui Nabal soție.
Al său părinte, niciodat’, Să-l mustre, nu a cutezat, Căci nu l-a întrebat nicicând: „Ce faci băiete? Ce-ai de gând?” Foarte frumos se dovedea – La chip – a fi Adonia, Căci după Absalom urmase, Pe lume, când se întrupase.
Adonia a zis: „Se știe Precum că astă-mpărăție Ar fi putut să fie-a mea. Tot Israelul mă privea, Căci fiecare a crezut Că împărat voi fi făcut. Cu toate-acestea, Dumnezeu A dat-o-n mâini, fratelui meu.
Iată-i pe cei ce i-a avut David, drept fii, și s-au născut Pe când era el la Hebron: Primul a fost chemat Amnon. Cât despre-a lui măicuță, iată, Ahinoam era chemată Și se trăgea din Izreel. Al doilea fiu e Daniel. A lui măicuță se numea Abigail și se trăgea Din al Carmelului ținut.
Apoi, al treilea fiu avut, De David, Absalom se cheamă. Maaca este a lui mamă, A lui Talmai fată, cel care, Peste Gheșur, este mai mare. Fiul Haghitei se vădea Că s-a născut al patrulea. Adonia, el s-a chemat.
Iair – feciorul lui Manase – În stăpânire-atunci luase Ținutu-Argob, pân’ la hotare, Cu țările acelea care Sunt ale Gheșuriților Și ale Macatiților, Punând apoi, numele lui, Cetăților Basanului, Încât știut e al lor șir, Drept târgurile lui Iair.
După ce, țara, le-au luat, Israeliții i-au lăsat Să stea-ntre ei, pe Gheșuriți Și-asemenea pe Macatiți Cari până azi au locuit Cu ei, căci nu i-au izgonit.
Nabal, era numele lui Și-apoi, nevasta omului, Abigail, era chemată. Ea avea multă judecată, Era deșteaptă și frumoasă, Iar firea ei era voioasă. Nabal, bărbatul ce-l avea, Om rău și aspru se vădea, Fiind, astfel, de toți, urât. El, din Caleb, s-a pogorât.
În urmă, ea a-ncălecat Pe un măgar și a plecat La drum, de-ndat’, fiind grăbită, Și de cinci fete însoțită. Solii, în fața lor, mergeau, Iar ele-aproape se țineau. Astfel, la David, au sosit, Și-Abigail i-a devenit
În tot acest timp, el mergea Cu oastea lui și năvălea Asupra Gheșuriților, Precum și a Ghirziților. De-asemeni, au mai fost loviți Și neamuri de Amaleciți. Acele neamuri vechi erau, În țară. Ele locuiau Niște ținuturi mari, întinse, Care-ntre Șur erau cuprinse Și-ntre Egipt. David mergea,