Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




2 Samuel 23:5 - Biblia în versuri 2014

5 Chiar dacă nu-i asemenea – În a Lui față – casa mea, Totuși, cu mine, a făcut Un legământ, veșnic ținut, Care a fost tare zidit Și-n toate, bine întărit. Nu o să facă Domnul, oare, Din ei – în urmă – a răsare Tot ceea ce, neîndoios, Are să fie de folos Ca bucurie să îmi dea, Lucrând spre mântuirea mea?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Nu este așa dinastia mea față de Dumnezeu? Căci El a încheiat cu mine un legământ veșnic, bine alcătuit în toate privințele și bine păzit. Nu va face El să răsară din acesta tot ce este spre mântuirea și bucuria mea?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Oare nu este așa familia mea în fața lui Dumnezeu? El a ratificat cu mine un legământ valabil pentru totdeauna, bine conceput în toate aspectele și pe care îl respectă în cele mai mici amănunte. Oare nu va face El să rezulte din respectarea acestui legământ tot ce conduce la salvarea și bucuria mea?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Căci nu este astfel casa mea cu Dumnezeu? El a încheiat o alianță veșnică cu mine, bine rânduită în toate și statornică. Oare nu va face să răsară toată mântuirea și bucuria mea?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Măcar că nu este așa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuși El a făcut cu mine un legământ veșnic, bine întărit în toate privințele și tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea și bucuria mea?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Cu adevărat casa mea nu este așa înaintea lui. Dumnezeu! Totuși el a făcut cu mine un legământ veșnic bine rânduit în toate și statornic, căci aceasta este toată mântuirea mea și toată dorința mea, deși n‐o face să crească.

Onani mutuwo Koperani




2 Samuel 23:5
41 Mawu Ofanana  

Va sta deci curcubeu-n nor, Iar Eu îl văd, și nu omor Făpturile de pe pământ, Căci Mi-amintesc de legământ.


De-acuma, sabia va sta, Necontenit, în casa ta, Pentru că M-ai disprețuit Și n-ai făcut ce-am poruncit. Te va ajunge-acum năpasta, Pentru că ai luat nevasta Lui Urie și l-ai ucis.”


Însă Amnon n-a ascultat, Ci el, cu fata, s-a culcat. Ea n-a vrut, dar el a silit-o Cu forța și a necinstit-o.


În urmă, Absalom s-a dus, La slujitorii săi, și-a spus: „Luați cu toții seama bine Și să priviți, mereu, la mine! Amnon – la tunsul oilor – E așteptat, la Bal-Hațor. Când are să se veselească, Iar vinul o să-l amețească, Eu vă voi zice-atunci: „Săriți, Asupra lui, și îl loviți!” Grabnic atunci, veți sări voi Și îl veți omorî apoi. Să nu vă temeți, de nimic! Fiți tari, cu inimă, vă zic!”


Ioab a zis, atunci, astfel: „După cum văd eu foarte bine, Îmi risipesc vremea, cu tine!” Cu trei săgeți, el a plecat Și pe-Absalom l-a săgetat. Când, în stejar, el se zbătea Și plin de viață se vădea, De trei săgeți a fost ajuns Și-n inimă, a fost străpuns.


Când zilele ce-s hărăzite – A fi, de tine viețuite – Se împlinesc, vei fi luat Și lângă-ai tăi părinți, culcat. Eu am să-ți dau un copilaș Și-am să-ntăresc, prin ăst urmaș, Împărăția-n Israel.


David, atunci, a alergat, La Dumnezeu și L-a-ntrebat: „O Doamne, Dumnezeul meu, Dar cine oare, pot fi eu? Ce-nsemnătate poate-avea, O casă, cum este a mea, Încât pe mine m-ai făcut Ca să ajung unde ai vrut – În locu-n care-acuma sânt – Printre cei mari, de pe pământ?


Adonia – acel pe care, Haghita, drept fecior, îl are – Atât de mult s-a sumețit, Încât în ăst fel a vorbit: „Eu am să fiu încoronat, În Israel, ca împărat!” De-aceea, el și pregătit Care și, oameni și-a tocmit. Mulți călăreți îl însoțeau, Iar oamenii cari alergau În fața lui, necontenit, Cinzeci la număr s-au vădit.


Dacă tu Mă vei asculta, Dacă pe calea Mea vei sta Păzindu-Mi legile lăsate – Poruncile care-au fost date – La fel cum a făcut mereu, ‘Nainte-ți, David – robul Meu – Eu am să fiu, mereu, cu tine Și-n toate o să-ți meargă bine. O casă trainică, voiesc Și ție-apoi, să îți zidesc, Așa precum tu ai văzut Că și lui David i-am făcut. Am să îți dau, în acest fel, În mâini, întregul Israel.


El a vorbit, poporului: „Dacă ați dus jugul cel greu Cari pus a fost de tatăl meu, Eu vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare. Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat Când voi ajunge împărat.”


Pe-al Său popor l-a izbăvit Și pe vecie a-ntărit – În urmă – al Lui legământ. Numele Domnului e sfânt. Numele Lui S-a arătat A fi mereu înfricoșat.


Sufletul meu mereu tânjește, Căci mângâierea-Ți o dorește, Așa cum ai făgăduit.


Un lucru-I cer lui Dumnezeu, Pe care mi-l doresc fierbinte: Aș vrea – de-acuma înainte – Pe lume cât am să trăiesc, În Casa Lui să locuiesc, Și frumusețea Domnului Să o privesc. În Templul Lui, Necontenit vreau să veghez, De el ca să mă minunez.


Stâncă îmi e și Ajutor. Turn de scăpare-mi e, mereu. De-aceea nu mă clatin eu.


Domnul a zis: „Am încheiat Un legământ și i-am jurat, Lui David – care-i rob al meu –


Știu, o Odraslă o să vină, Chiar din a lui Isai tulpină, Căci a lui rădăcină, iar, Are să deie un Vlăstar.


În vremile ce au să vină, Iacov va prinde rădăcină, Iar Israel o să rodească Și-apoi are să odrăslească, Umplând fața pământului, În lung și-n lat, cu roada lui.


Plină – atunci – are să fie, De slavă și de măreție, Odrasla Domnului, căci iară Va străluci rodul în țară, Pentru cei care-s fericiți, Ai lui Israel mântuiți.


Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Luați aminte și veniți La Mine, căci o să trăiți! Iată că am să-nchei apoi, Un legământ veșnic, cu voi, Pentru ca astfel să-ntăresc Toată-ndurarea ce-o vădesc Față de casa cea pe care, David urmașă-n lume-o are.


Căci Eu sunt Domnul. Eu păzesc, Mereu, dreptatea și-o iubesc. Urăsc apoi, nelegiuirea Și tot la fel urăsc răpirea. Eu, cu credincioșie, iată, Am să le dau a lor răsplată, Pentru că Eu am să închei, Un legământ veșnic cu ei.


Ascultă dar, cuvântul meu! Află că Însuși Dumnezeu, Un semn urmează să îți dea, Pe care tu îl vei vedea. Foarte curând, fecioara – iată – Va rămânea însărcinată. Emanuel, o să-l numească Pe fiul ce-o să-l zămislească. (Numele e tradus apoi, Prin „Dumnezeu este cu noi”)


Cu ei, un legământ fac Eu, Care va dăinui mereu, Prin care le voi face bine Și frică vor avea, de Mine. Nu se vor mai îndepărta, Ci lângă Mine ei vor sta.


Atunci rup legământul Eu, Făcut cu David, robul Meu, Și-ai lui urmași n-au să mai fie Pe scaunul cel de domnie. Atunci, rup legământul Meu, Pe care l-am încheiat Eu, Cu cei care Îmi sunt preoți, Precum și cu Leviții toți.


Cu ei, un legământ voi face. Va fi un legământ de pace, Care făcut are să fie Să dăinuiască pe vecie. În urmă, am să îi sădesc Și astfel am să-i înmulțesc, Iar sfântul Meu locaș, apoi, În al lor mijloc pune-l-voi, Căci între ei, el o să fie Pus ca să stea pe veșnicie.


În vremea ‘ceea, așadar, Cortul lui David îl salt iar. Spărturile i le cârpesc, Ruinele i le zidesc, Căci îl voi face – bunăoară – Precum era odinioară.


Că El, din morți, L-a înviat Încât nu va mai fi mâncat De putrezire, a promis Chiar Domnu-atuncea când a zis: „Ceea ce am făgăduit, Lui David, fi-va împlinit De Mine, cu credincioșie.”


Iată dar, care-i gândul meu: Vreau ca al păcii Dumnezeu, Care, prin sângele vărsat Atuncea când a încheiat, Cu noi, un veșnic legământ, L-a scos afară din mormânt Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Acela care a fost pus Să fie marele Păstor Al turmei și al oilor –


Și cari îi este, omului, Drept ancoră sufletului, Nădejde neclintită, tare, Care, în Templu, e în stare Să treacă de acea perdea, Ce, înăuntru, se găsea,


Am să-Mi așez – neîndoios – Apoi, un preot credincios, Să-i placă sufletului Meu Și inimii Mele, mereu. Îi fac o casă stătătoare, Și va umbla, fără-ncetare, Doar înaintea Unsului Care va fi al Domnului.


Iartă te rog, pe roaba ta, Căci Dumnezeu îți va sălta O casă trainică, mereu, Pentru că văd că domnul meu, Poartă războaiele pe care Al nostru Dumnezeu le are. Din astă pricină, știu bine, Că nu e răutate-n tine.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa