21 A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Groaznic era la-nfățișare, Când își rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag, avea, Pe care-n mână îl ținea. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
21 El a ucis un egiptean de o statură impresionantă. Egipteanul avea în mână o suliță. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță.
21 A omorât și un egiptean uriaș. Acela era înarmat cu o lance, în timp ce Benaia s-a dus spre el doar cu un toiag. El a smuls lancea din mâna egipteanului și l-a omorât cu propria lui lance.
21 A omorât pe un egiptean groaznic la înfățișare, care avea o suliță în mână, s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât cu ea.
21 Și a ucis pe un egiptean, bărbat frumos. Și în mâna egipteanului era o suliță și s‐a pogorât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l‐a omorât cu chiar sulița sa.
De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om viteaz fusese el, Făr’ ai ajunge pe cei care, Mai înaintea sa, îi are. Mari fapte, el a săvârșit, Fiind viteaz și renumit. Uciși au fost, de către el, Doi fii avuți de Ariel, Cel ce-n Moab a fost născut. Odată, când a început Să ningă și s-a pus zăpadă, Benaia s-a-ntâmplat să vadă Cum un leu mare a căzut În groapa care s-a făcut Pentru a strânge apă-n ea. Și-a scos, îndată, sabia Și-n groapă el s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.
A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Cinci coți în înălțime-avuse, Și-o suliță, în mâini, ținuse. Aceasta mare se vădea Și sul de țesător părea. Groaznic era la-nfățișare, Când îți rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag avuse, Pe care-n mână îl ținuse. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
Domnii și stăpâniri, astfel, Făcute-au fost, de către El – În fața lumii – de ocară, După ce El, întâia oară, S-a dovedit biruitor, Prin cruce doar, asupra lor.
După ce, piatra, a zvârlit, La Filisteanul prăbușit Jos la pământ, a alergat David apoi, și i-a luat Sabia care o avea La cingătoare și cu ea, Capul i l-a tăiat îndată. Oastea de Filisteni, aflată Mai la oparte, a văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Cum l-a ucis pe uriaș, Cu praștia, un copilaș. Pe dată, frica i-a-ncolțit Și-nspăimântați, ei au fugit.