Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




2 Samuel 22:3 - Biblia în versuri 2014

3 Stânca pe care-o voi avea De adăpost, necontenit, Scutul care m-a ocrotit, Puterea ce mă întărește Și cari, mereu, mă mântuiește, Turnul înalt – puternic, tare – Și locul unde am scăpare. Doamne – Mântuitorul meu – De silnicii, mă scapi, mereu!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Dumnezeu este stânca mea, în Care mă adăpostesc, scutul meu, puterea care mă eliberează, locul meu de scăpare, adăpostul și mântuitorul meu! Tu mă scapi de violență!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Dumnezeu este Stânca mea în care mă adăpostesc. El este: Scutul meu, Cornul salvării mele, Fortificația mea, Scăparea mea și Salvatorul meu! «Tu mă scapi de opresiune!»

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Doamne, stânca mea, în el mi-am căutat refugiu, scutul meu, cornul mântuirii mele și scăparea mea, locul meu de refugiu și eliberatorul meu. Tu mă mântuiești din asuprirea mea!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Dumnezeu este stânca mea la care găsesc un adăpost, scutul meu și puterea care mă mântuiește, turnul meu cel înalt și scăparea mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Dumnezeu este stânca mea, îmi voi pune încrederea în el, scutul meu și cornul mântuirii mele, turnul meu înalt și scăparea mea. Mântuitorul meu, tu mă mântuiești din asuprire.

Onani mutuwo Koperani




2 Samuel 22:3
52 Mawu Ofanana  

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului, din zări, Pân’ la Avram veni, de sus, Și-ntr-o vedenie i-a spus: „Avrame! Nu te-nspăimânta! Sunt scutul tău. Răsplata ta, În fața Mea, e foarte mare.”


Căile Lui sunt dovedite – Necontenit – desăvârșite. Cuvântul Său e curățit, Iar pentru cei ce au dorit La El să vină, ne-ncetat, Domnul, drept scut, S-a arătat.


Trăiască Dumnezeul meu Și binecuvântat, mereu, Să fie El – El, Stânca mea – Cari, mântuire, o să-mi dea! ‘Nălțat să fii, în toate cele, Stâncă a mântuirii mele!


De-ai mei vrăjmași, El m-a scăpat, Iar de asupritori – mereu – Mă izbăvește Dumnezeu.


Mari izbăviri dă Dumnezeu, Pentru-mpăratul lui – mereu – Căci milă, El a arătat Unsului Său, neîncetat, Iar David și sămânța lui Au îndurarea Domnului. Peste-a lui David seminție, Mila Lui fi-va, pe vecie.”


Iată că Domnul, Cel pe care Neamul lui Israel Îl are, Prin mine, azi, a glăsuit. Stânca lui Iacov mi-a vorbit: „Acela cari împărățește Și cari, dreptate, împărțește, Frică având de Dumnezeu,


Râdeți dar, de nădejdea care Omul nenorocit o are… Scăparea lui, însă, mereu, Se află doar la Dumnezeu.


Scapă-mă, Dumnezeul meu, De oamenii cei răi, mereu! De-asupritori, să mă păzești,


Aceia cari mincinoși sânt, Nu au tărie pe pământ. Supus nenorocirilor, E cel care-i asupritor. Doar de necazuri, parte are, Și ele-l duc către pierzare.


Păzește Doamne robul Tău, De mâinile omului rău! Doamne, ferește-mă de cei Ce sunt asupritori, căci ei, Să mă doboare, se gândesc!


Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare.


El îmi e Binefăcător, E Turnul meu Izbăvitor Și Cetățuia mea cea tare În care îmi găsesc scăpare. Domnul mi-e adăpost, mereu, Pentru că El e scutul meu. Pe-al meu popor, El îl supune Și la piciorul meu îl pune!


Tu, stâncă și cetate-mi ești! Tu Doamne, doar, mă izbăvești! În Tine, mă ascund mereu, Căci stâncă-mi ești și scut al meu. Tu Doamne ești a mea tărie Și-ntăritură, pe vecie!


În zilele necazului, Eu, în coliba Domnului, Am să mă aflu ocrotit, Căci am să fiu adăpostit Sub acoperământul Său. N-o să m-ajungă nici un rău, Căci pe o stâncă – negreșit – De El voi fi adăpostit.


Tărie-mi e și scut al meu, Iar inima-mi a căpătat Credință, căci m-a ajutat; De-aceea doar, de veselie, Plină de-acuma o să-mi fie, Iar prin cântarea mea, mereu, Pe Domnul am să-L laud eu.


Dar Doamne, Tu ești scutul meu! Tu îmi ești slava, Tu ești Cel Care-mi salți capul, ne-ncetat. La Domnul strig, oriunde sânt;


Tu îmi ești, Doamne, ocrotire Și cu cântări de izbăvire Mă înconjori, pentru că poți, Din mari necazuri să mă scoți. (Oprire)


Sprijin și adăpost, mereu, Ne este-al nostru Dumnezeu, Căci ajutor e pentru noi, Ce nu lipsește în nevoi.


Domnul oștirii e cu noi, Domnul lui Iacov e, apoi, Un turn care ne ocrotește Și – de scăpare – Se vădește.


De-aceea, noi – în orice vreme – N-avem nimic de a ne teme, Chiar dacă tot acest pământ Se zguduie, sau dacă sânt Clătinați munți-aceia care Se află-n inimă de mare,


Domnul oștirii e cu noi, Domnul lui Iacov e, apoi, Un turn care ne ocrotește Și – de scăpare – se vădește.


Peste cei cari se dovedesc Neprihăniți – neîncetat – Din cer, o binecuvântare Și ca un scut i-a-nconjurat Bunăvoința Ta cea mare.


Doamne, Te rog să-i nimicești Și limbile să le-mpărțești, Căci numai silă, răutate Și ceartă este în cetate.


Eu însă, Doamne, voi cânta De-a pururea, puterea Ta. Din zori de zi, fără-ncetare, Vesti-voi bunătatea-Ți mare, Pentru că Tu Te dovedești, Turn de scăpare că îmi ești Și ocrotire am găsit, Când de necaz am fost lovit.


Tu îmi ești adăpost mereu, Turn de scăpare-n ceasul greu, Când de vrăjmași sunt încolțit.


Eu, pentru mulți, acum pot spune Că am ajuns ca o minune, Dar Tu Te-arăți – fără-ncetare – A fi scăparea mea cea tare.


De silă și de apăsare, Îl va scăpa pe fiecare, Iar sângele săracului Scump se arată-n fața lui.


Al nostru Domn și Dumnezeu, Soare și scut este mereu. Domnul aduce îndurare Și slavă, pentru fiecare, Căci de nimic nu e lipsit Cel care e neprihănit.


Tu Doamne, care Te-ai făcut – Necontenit – al nostru scut, Privește spre fața celui Cari este uns al Domnului!


Iată că niște îngâmfați, În contra mea, sunt adunați. Asupritorii mă pândesc, Viața să-mi ia. Nu se gândesc Oameni-acești, nicicând, la Tine.


Toți oamenii din astă lume Care cunosc al Tău Sfânt Nume, Se-ncred în Tine, căci Tu ești Cel care nu îi părăsești Pe cei care Te-au căutat Și pe-a Ta cale au umblat!


Doar Domnul este, negreșit, Scăparea celui asuprit – Celui ce este în necaz – Înseninând al lui obraz.


Domnul este cel mai de preț. Domnul este tăria mea, Temeiul care-l vor avea Cântările ce-am să le cânt, Care de laudă doar sânt. El este Cel ce m-a scăpat – E Domnul meu, adevărat. Pe El, am să-L laud, mereu. El, Domn îi e, tatălui meu, Și-L preamăresc, neîncetat.


Numele Domnului e tare, Precum un turn de apărare: La El, omul neprihănit Aleargă și-i adăpostit.


Orice cuvânt al Domnului, E încercat, în lucrul Lui. El este scut, pentru acel Care se va încrede-n El.


Iată că Domnul Dumnezeu E izbăvirea mea, mereu. Mă-ncred în El și pot să zic Că nu am teamă de nimic. Domnul este a mea tărie Și pricina de bucurie. Pricini de laudă, mereu, Îmi e al nostru Dumnezeu, Pentru că S-a milostivit Și mântuire am primit.


Căci fiecare va putea Să fie-atunci asemenea Cu adăposturi care sânt Făcute-a apăra de vânt Sau ca un loc pentru scăpare Când vine o furtună mare, Ori cu un râu îmbelșugat Ce curge printr-un loc uscat Și precum umbra cea bogată Care de stâncă este dată, Pe un neprimitor pământ, Ce-i ars de sete și de vânt.


Vorbiți cu oamenii acei. Aduceți-i dar, și pe ei Încoace, să se sfătuiască, Unii cu alții să vorbească. Cine e Cel ce-a prorocit Și aste lucruri le-a vestit De la-nceput, mai dinainte, Ca voi – toți – să luați aminte? Dar oare nu vi le-am spus Eu, Care sunt Domnul? Dumnezeu, Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea! Drept și mântuitor, sunt Eu, Căci nu mai e alt Dumnezeu.


„Doamne, cetatea mea cea tare, Tăria și a mea scăpare! Toate popoarele ce sânt La marginile de pământ, La Tine vor veni să spună: „Iată că numai o minciună, Părinții noștri-au moștenit! Idoli deșerți ei au slujit, Ce nu le-au fost de ajutor!


„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel Și Domn al oștilor: „Să știi Că nu vor mai fi bucurii În acest loc. O să urmeze Un timp, când fac să înceteze Chiotul cel de veselie. Vremea aceea o să vie Curând, iar voi o să puteți, Cu ochii voștri să vedeți Cum se-mplinește ce-am vestit. N-o să mai fie auzit Cântec de mire și mireasă, Cum se-auzea la orice casă.”


Mântuitorul meu – în care, Al meu duh, bucurie, are,


Ne-a ridicat o mântuire” – Sau „corn”, grecește-n tălmăcire – „Puternică, mare, aleasă, La al Său rob, David, în casă,


De-ai noști’ dușmani și izbăvire Din mâinile acelor care, Ne urmăreau, cu ură mare!


„Unde sunt dumnezeii lor,” – Are să-ntrebe Dumnezeu – „Stânca pe care ei, mereu, Ca adăpost, o foloseau,


El este Stânca întărită. Lucrarea Sa-i desăvârșită. Drepte sunt căile pe care Al nostru Dumnezeu le are. Întotdeauna – ne-ndoios – Domnul se-arată credincios, Iar nedreptatea nu trăiește În Dumnezeu. El se vădește A fi, mereu, drept și curat.


Israele, ce pot a zice – Acuma – eu, decât, ferice! Ferice că îți este bine! Cine mai este ca și tine? Tu ești poporul Domnului, Ești mântuit de brațul Lui. Mereu, pentru al tău popor, El este scut și ajutor. El este sabia prin care, Slăvit ești tu, printre popoare. Vrăjmașii tăi, cei dușmănoși, Au să se-arate prietenoși; Are să calce-al tău popor, Mereu, peste-nălțimea lor.”


Însă, s-a arătat apoi – Pentru întreaga omenire – O bunătate și-o iubire, Ce vine de la Dumnezeu – Mântuitorul nost’ – mereu.


Pe cari, din ceruri, pe pământ, El, din belșug, le-a revărsat Și, din plin, nouă, ni L-a dat, Prin Domnul nost’ Hristos Iisus, Mântuitorul Cel de Sus.


El spune astfel, mai ‘napoi: „Îmi pun încrederea în El”, Iar în alt loc, spune astfel: „Eu și copiii mei, mereu, Cari, dați îmi sunt, de Dumnezeu!”


Rugându-se, Ana a spus: „În Dumnezeul Cel de Sus, Se bucură inima mea. Prin El, putere voi avea. Puterea mea, El a-nălțat-o Și nimeni n-a mai clătinat-o. Gura mi s-a deschis, pe dată, Contra vrăjmașilor, căci iată, Se bucură sufletul meu, De sprijinul lui Dumnezeu.


Nimeni nu este, pe pământ La fel cu e Domnul, de sfânt. Alt Dumnezeu – la fel ca Tine – N-a fost și nu va fi, știu bine. Nu-i stâncă, precum e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa