22 Ăști patru oameni se vădeau Că ai lui Rafa fii erau Și că, în Gat, au fost născuți. Când Filisteni-au fost bătuți De Israel, acești feciori – De ai lui David slujitori – Au fost înfrânți și, negreșit, Toți patru, astfel, au pierit.
Ișbi-Benob, când l-a zărit, În grabă s-a apropiat Și să-l ucidă a-ncercat. De neam, fusese Filistean Și se vădea viteaz oștean. Ișbi-Benob e-acela care, Pe Rafa, drept părinte-l are. O suliță, el mânuia. Trei sute sicli cântărea, Fiind făcută din aramă. O sabie – de bună seamă – La cingătoare, mai avea Cari a fi nouă se vădea.
Iar pe poporul Israel, Mereu doar l-a batjocorit. Atunci, în față i-a ieșit Chiar Ionatan, acela care Pe Șimea, drept părinte-l are, Frate cu David. Mâniat, Pe Filistean l-a atacat. Jos, la pământ, la doborât Îndată, și l-a omorât.
Oameni-aceștia se vădeau Că ai lui Rafa fii erau Și că în Gat au fost născuți. Când Filisteni-au fost bătuți De Israel, acești feciori, De ai lui David slujitori Au fost înfrânți și, negreșit, În felu-acesta au pierit.
Se-aude, peste-ntreaga fire, Doar strigăte de mântuire Și biruință, izbucnite Din corturile locuite De către cei care-s vădiți Că sunt oameni neprihăniți, Căci Dumnezeu le dă putința Ca să câștige biruința!
Am mai văzut apoi, sub soare, Că nu cei iuți sunt acei care Vor alerga; o bătălie N-o iau cei care, vitejie În luptă, au să dovedească, Iar pâinea n-au s-o dobândească Cei înțelepți; asemenea, Cei pricepuți nu vor avea Averi și bogății, vreodată; Cei învățați nu au să poată Să capete bunăvoință, Ajutați doar de-a lor știință. Deci iată, toate câte sânt De om făcute pe pământ, Nu țin de truda lui sub soare, Ci doar de vremi și-mprejurare.
„Domnul a zis: „Cel înțelept Să nu se țină că-i deștept. Să nu se laude că are, Cumva, înțelepciune mare. Dacă e tare cineva Să nu se laude, cumva, La nimeni, cu a lui tărie. Bogatul, cu-a lui bogăție, Să nu se laude nici el.
Domnul atunci – ai auzit – Despre un munte a vorbit. Dă-mi mie muntele acel, Căci Anachimii stau în el. Ei au cetăți mari și-ntărite Care din piatră sunt zidite. Dar cred că Domnul e cu mine Și nimeni, piept, nu îmi va ține, Încât în urmă socotesc Să pot ca să îi izgonesc Din locu-n care-au locuit, După cum Domnu-a poruncit.”