15 Încă un timp a mai trecut, Iar Filisteni-au început Un nou război, cu Israel. David își strânse, lângă el, Oștirea și i-a înfruntat. Mai multe lupte s-au purtat, Iar David fost-a obosit.
15 Între filisteni și Israel a avut loc o nouă bătălie. David a coborât împreună cu slujitorii lui și au luptat împotriva filistenilor. David era epuizat.
15 Între filisteni și Israel a fost un nou conflict; iar David a plecat la luptă împotriva lor împreună cu oamenii lui. Dar, după un timp, David a obosit.
15 Filistenii au pornit iarăși război împotriva lui Israél. Davíd și slujitorii săi care erau cu el au coborât și au luptat împotriva filisténilor. Davíd era obosit.
15 Filistenii au pornit iarăși cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui și a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.
Ișbi-Benob, când l-a zărit, În grabă s-a apropiat Și să-l ucidă a-ncercat. De neam, fusese Filistean Și se vădea viteaz oștean. Ișbi-Benob e-acela care, Pe Rafa, drept părinte-l are. O suliță, el mânuia. Trei sute sicli cântărea, Fiind făcută din aramă. O sabie – de bună seamă – La cingătoare, mai avea Cari a fi nouă se vădea.
Vestea că David a ajuns Ca împărat să fie uns Peste întregul Israel, Iute s-a-ntins și-n acest fel, Toți Filistenii au aflat. Atuncea, ei l-au căutat, Dar David, știre, a primit, Și-n cetățuie a venit.
După aceea, a urmat Lupta cari, la Ghezer, s-a dat, Iar Sibecai l-a doborât Pe Sipai și l-a omorât. Sipai e Filisteanul care, Pe Rafa, drept părinte-l are, Iar Sibecai s-a potrivit, De neam, să fie Hușatit. Neamul de Filisteni, de-ndat’, Smerit apoi, s-a arătat.
Să nu mă lepezi, Domnul meu, Dacă bătrâna am să fiu eu, Ca să vestesc tăria Ta Celor ce mă vor asculta, Pentru a ști de ea, apoi, Cei ce veni-vor după noi!
Chiar dacă mi se prăpădesc Carnea și inima, la fel, Eu și atunci nădăjduiesc În Dumnezeu, pentru că El Îmi este stâncă, ne-ncetat, Și-mi întărește slaba-mi fire; De rele, eu sunt apărat, Căci El îmi este moștenire.
Până când casa paznici are Și nu-s cuprinși de tremurare – Deci până brațe bune ai; Pân’ pe picioare poți să stai, Mândru, fără să se înmoaie Sub tine și să se-ncovoaie; Până când dinții nu ți-au stat Din al lor veșnic măcinat; Pân’, la fereastra trupului, Pot încă văzătorii lui Să mai privească, liniștit, Căci înserarea n-a venit – Deci până când nu te-au lăsat Ochii și nu s-a încărcat Al tău trup, cu al beznei vid;