Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




2 Samuel 21:1 - Biblia în versuri 2014

1 Pe vremea-n care a domnit David, o foamete-a venit. Trei ani, aceasta a ținut. David, atunci când a văzut Lucrul acesta, L-a-ntrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Din pricina lui Saul vine Foametea asta, peste tine, Căci sângeros s-a arătat. Saul și-ai lui nu au cruțat – Așa după cum bine știți – Poporul de Gabaoniți. Acum dar, din pricina lor, E foamete, peste popor.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Pe vremea lui David a fost o foamete de trei ani la rând. David a căutat fața Domnului, și Domnul i-a zis: „Este din cauza lui Saul și a Casei lui sângeroase, deoarece i-a omorât pe ghivoniți“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 În timpul guvernării lui David, a fost o foamete care a durat trei ani consecutivi. David L-a întrebat pe Iahve (de ce se întâmpla așa); și El i-a zis: „Această foamete a venit din cauza lui Saul și a familiei lui sângeroase, pentru că i-a omorât pe ghivoniți!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 A fost o foamete în zilele lui Davíd timp de trei ani, an după an. Davíd a căutat fața Domnului, iar Domnul i-a zis: „Este pentru Saul și pentru casa lui sângeroasă: pentru că i-a ucis pe cei din Gabaón”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniți este foametea aceasta.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și a fost foamete în timpul lui David trei ani, an după an. Și David a căutat fața Domnului. Și Domnul a zis: Este pentru Saul și pentru casa de sânge, căci a omorât pe gabaoniți.

Onani mutuwo Koperani




2 Samuel 21:1
34 Mawu Ofanana  

Venit-a foametea cea mare, Și-astfel – silit de-mprejurare – Avram, vremelnic, s-a mutat Și în Egipt s-a așezat.


Veni o foamete în țară, La fel cum fost-a prima oară, Pe când Avram era în viață. Isac, să-i poată face față, Pe când hambaru-i va fi sec, Se duse la Abimelec. Acesta, în Gherar, ședea, Și peste Filisteni domnea.


Din toate țările veneau Oameni și, grâne, cumpărau, Căci grâu, doar Iosif mai avea. În jur, foametea se-năsprea.


Fiii lui Iacov au venit, Atunci, și grâu au târguit, La fel ca toți, căci se-năsprea, În Canaan, crunt, foametea.


Foametea bântuia în țară.


Domnul, acuma, va lăsa Asupra ta, pedeapsa Sa, Pentru tot sângele vărsat, De la acei cari s-au aflat În a lui Saul casă. Iată Că te-a chemat la judecată, Căci tu – lui Saul – i-ai luat Scaunul său de împărat, Dar Dumnezeu ia de la tine, Împărăția – vezi prea bine – Și o va da fiului tău – Lui Absalom – căci tu ești rău, Fiind un om al sângelui! Împărăția e a lui, Iar tu ești un nenorocit, Pribeag mereu și prigonit!”


Ira – cel din Iair venit – Ajunse de a fi numit În rangul de slujbaș de stat, Aflat mereu lângă-mpărat.


Omul acela a voit Ca mai întâi să ne slăbească Și-n urmă, să ne nimicească Din mijlocul lui Israel.


Domnul, din nou, S-a mâniat Pe Israel, și l-a chemat Pe David, iar când a venit, În felu-acesta, i-a vorbit: „Du-te și fă o numărare, A tuturor acelor care, În Iuda sunt și-n Israel!”


Văzând mulțimea de oșteni, David, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Să merg, acuma, să mă bat, Cu oastea Filistenilor? Am să înfrâng oștirea lor?” Domnul a zis: „Du-te, căci Eu Am să te însoțesc mereu, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-i las, mâinilor tale.”


David, văzând numărul lor, Lui Dumnezeu, I-a cerut sfat, Iar Domnul i-a răspuns, de-ndat’: „Nu te sui-mpotriva lor, Ci-n spatele oștirilor, Să te așezi, cu oastea ta. Acolo, tu vei aștepta,


În Galaad, a locuit Un om ce-a fost de neam Tișbit Și cari, Ilie, s-a chemat. Ilie-a mers la împărat Și lui Ahab astfel i-a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Al cărui slujitor sunt eu, Că doar după cuvântul meu, În acești ani nu va fi rouă Și nici nu are să mai plouă.”


Ilie-n grabă a plecat Și pe Ahab l-a căutat, Căci marea era foametea Ce bântuia Samaria.


În acel timp de strâmtorare, A izbucnit o foame mare, Încât abia mai viețuiau Cei ce-n cetate se aflau. Optzeci de sicli, negreșit – Cari în argint s-au prețuit – Ajunse capul de măgar În timpul foamei de-atunci, iar Un sfert de cab, de porumbel – De găinaț – ajunse-astfel, A fi cinci sicli prețuit, Cari, în argint, s-au socotit.


Prorocu-n urmă a plecat, Căci o femeie a cătat, Iar cea pe care-o căutase E cea căreia-i înviase – De mult – feciorul. Elisei Zise, când fost-a-n fața ei: „Te scoală-ngrabă! Nu mai sta! Pleacă cu toată casa ta Și pentru-o vreme, căutați Alt loc în care-apoi să stați. În astă țară, Domnul vrea Să bântuiască foametea Și șapte ani are să fie O foarte mare sărăcie. Mai află dar, că am văzut Că foametea a și-nceput.”


De-aceea-I spun lui Dumnezeu: „Nu-Ți osândi robul, mereu! Arată-mi ce n-am făcut bine, Încât acum Te cerți cu mine!


Inima-n piept îmi tresălta Și mă-ndemna din partea Ta: „Caută Fața Mea, mereu!”, Și Fața Ta o caut eu!


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


Atunci când am să vă trimit Lipsă de pâine, negreșit, Zece femei – într-un cuptor – Vor coace pâinea tuturor. Din ea, cu toți o să mâncați Dar nu o să vă săturați.


Lui Eleazar, spune-i astfel: „Te rog, întreabă, pentru el – Ca nu cumva, noi să greșim – De judecata lui Urim Care-i ‘naintea Domnului, Ca să urmăm porunca Lui.” Iar Iosua – și-apoi cu el, Întreg poporul Israel – Are să iasă așadar, Cum porunci-va Eleazar; Și vor intra-n același fel, Atunci când poruncește el.”


Israel a păcătuit – Prin ceea ce a săvârșit – Față de Domnul, cu privire La lucrul dat spre nimicire. Astfel, Acan – acela care, Pe Carmi, ca părinte-l are, Apoi pe Zabdi și-n sfârșit Și pe Zerah, fiind venit Din a lui Iuda seminție – Aprinse-a Domnului mânie, Peste întregul Israel, Căci ascunsese, pentru el, Lucruri de care avea știre Că date-s pentru nimicire.


De-aceea, iată ce vom face: Nu-i vom ucide, căci apoi Are să vină peste noi, Focul mâniei Domnului Din pricina cuvântului Prin care noi suntem legați. Cu viață deci, vor fi lăsați.”


Demult, prin ai istoriei zori, Pe când erau judecători Peste popor, veni în țară – Precum mai fost-a și-altă oară – O foamete, ca un blestem. Atunci, un om din Betleem, Cu soața și cu fiii lui, Luă drumul Moabului, Acolo ca să locuiască – Foamei să-i supraviețuiască.


În fața Domnului au stat Și-apoi, din nou, L-au întrebat: „Aici se află omu-acel? Domnul a zis: „Iată că el E între vase-ascuns, acum.”


Locuitorii cei pe care Cetatea Cheila în ea-i are, În mâinile-mpăratului, Au să mă dea? Cu oastea lui, Saul va coborî apoi – Cum am aflat – până la noi? O, Doamne al lui Israel, Spune-mi dar, ce va face el?” Domnul răspunse: „Saul vine, Până la Cheila, după tine.”


În fața Domnului a stat David atunci, și L-a-ntrebat: „Ce trebuie să fac, acum? Vrei să mă pregătesc de drum Și-apoi să plec ca să mă bat Cu cei care ne-au atacat?” Domnul a zis: „Du-te și-i bate, Să izbăvești astă cetate – Precum și-al ei întreg popor – Din mâna Filistenilor!”


David, din nou, L-a întrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Te scoală și – de bună seamă – La Cheila du-te, fără teamă! Pe Filisteni, acuma, vreau, În mâna ta, ca să îi dau!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa