26 Ioab a fost, apoi, chemat, De Abner, care-a cuvântat: „Oare, mereu, va sfâșia, Nesățioasă, sabia? De ce nu poți pricepe dar, Că la sfârșit, va fi amar? Când oare, o să încetați, Să-i urmăriți pe-ai voștri frați?”
26 Abner l-a strigat pe Ioab și i-a zis: ‒ Oare să devoreze sabia la nesfârșit? Nu înțelegi că se va sfârși cu amărăciune? Până când vei amâna să spui celor din popor să se întoarcă de la urmărirea fraților lor?
26 Abner l-a strigat pe Ioab și i-a zis: „Chiar este nevoie ca sabia să distrugă în continuare? Nu realizezi că se va sfârși dramatic (pentru tine)? Cât timp va mai trece până când vei porunci oamenilor tăi să nu își mai urmărească frații?”
26 Abnér a strigat către Ióab: „Oare va sfâșia sabia fără încetare? Nu știi că la sfârșit va fi amar? Până când nu vei spune poporului să se întoarcă de la urmărirea fraților săi?”.
26 Abner a chemat pe Ioab și a zis: „Oare mereu are să sfâșie sabia? Nu știi că la sfârșit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe frații lui?”
26 Și Abner a strigat către Ioab și a zis: Va sfâșia oare sabia în veac? Nu știi că la sfârșit va fi amărăciune? Și până când nu vei spune poporului să se întoarcă de la urmărirea fraților săi?
David îi zise, solului: „Mergi la Ioab și-astfel să-i spui: „Să nu te necăjești, cumva, Că s-a-ntâmplat așa ceva! Iată că sabia-l doboară Acum pe unu, și-l omoară Pe altu-apoi. Te întărește, Ia-ți oamenii și te pornește, Din nou, la luptă, căci vei bate – Cu oastea ta – acea cetate! Tu, solule, să îl veghezi, Mereu, și să-l îmbărbătezi!”
Abner, pân’ la Ioab, s-a dus Și-apoi, în acest fel, i-a spus: „Ia niște tineri, de îndată, Și-n fața noastră, să se bată!” Ioab răspunse: „Foarte bine. Iau niște tineri, de la mine, Și am să-i pun, acum, de-ndată, Cu ai tăi oameni, să se bată.”
Apoi, când lupta a-nceput, De capete s-au apucat Oștenii și și-au împlântat Sabia-n coaste. Negreșit, Cu toți, îndată, au pierit. Când au văzut ce s-a-ntâmplat, Acelui loc, nume, i-au dat „Helcat-Hațurim”, cari – tradus – E „Locul Săbiilor”, spus.
„Viu este Domnul” – a rostit Ioab – „că de n-ai fi vorbit Așa precum ai cuvântat, Oamenii mei – neîncetat – Pe ai lor frați, i-ar fi gonit Până când zori-ar fi venit.”
Iar fii ai oamenilor, voi Să-mi spuneți cât voi mai vedea Batjocorită, în noroi, Că-i a mea slavă? Până când Deșertăciunea o iubiți, După minciuni doar, alergând? (Oprire)
Peste-nălțimile aflate Acuma în pustietate, Pustiitorii lanț se țin Și valuri, valuri – iată-i – vin, Căci țara-ntreagă e mâncată De sabia înfuriată A Domnului, precum Îi place, Și nimeni nu-i lăsat în pace.
„Degeaba Eu M-am repezit Și pe-ai voști’ fii i-am pedepsit, Căci nimenea, mustrarea Mea, N-a vrut, în seamă, să o ia. Sabia voastră i-a mâncat Pe-ai voști’ proroci, neîncetat, Ca și un leu nimicitor, Picat asupra prăzilor.
Aceasta-i ziua Domnului! Aceasta e ziua Celui Care e Domnul tuturor Și Dumnezeu al oștilor. Este o zi de răzbunare, Pentru că este vremea-n care El se răzbună pe cei răi Ce se vădesc vrăjmași ai Săi. Carne mănâncă sabia Și sânge, din belșug, bea ea. Bea sângele vrăjmașilor, Pentru că Domnul oștilor Are a face judecată Țării în miazănoapte-aflată, La apa Eufratului, Pe malurile râului. Este o zi deosebită, De judecată rânduită.
„Veste, Egiptului să-i dați! Către Migdol să mai strigați! În Nof, apoi, să mai vestiți Și în Tahpanes să vorbiți! Ziceți așa: „Te pregătește, Pentru că sabia pândește Și vine! Ascuțișul său Înghite vieți, în jurul tău!
A doua zi, când se aflau Ei, între ei, și se băteau, Moise-a venit și i-a-ndemnat, La pace. El a cuvântat: „Măi oameni, dar voi, frați, sunteți! Atunci, cum oare, de puteți, Unul cu altul, răi, să fiți, Încât să vă nedreptățiți?!”